sâmbătă, 7 noiembrie 2009

VOLUNTARI PENTRU CARTE

Elena VULPE, director, Biblioteca „O. Ghibu”
Iniţierea Programului „Voluntari pentru carte” a avut scopul de a extinde funcţia socială a bibliotecii prin îmbunătăţirea relaţiilor publice cu comunitatea, punând în valoare resursele, serviiciile, care să consolideze responsabilitatea civică, potenţialul uman al comunităţii. Activitatea de voluntariat, care este practicată intens în intreaga lume are o contribuţie deosebită pentru formarea capitalului social, dezvoltarea responsabilităţii, a ataşamentului şi incluziunii sociale a tuturor memrilor unei comunităţi in destinele tării. Biblioteca şi-a propus serviciul de voluntariat pentru a încuraga cititorii săi de a practica la activităţi în folosul societăţii, de a opta pentru cauza bibliotecii şi, prin iniţiative creatoare, a da valoare activităţii de informare şi documentare, a sprigini iniţiativele bibliotecii. Pentru a determina sarcinile alocate voluntarilor, biblioteca a intocmit o listă de priorităţi la care pot participa benevol toţi doritorii luând în consideraţie ce necesităţi, cinoştinţe, aptitudini au fiecare în parte. O reacţie promptă a avut cei 10 elevi de la LT M. Eliade impreună cu profesoara V. Postolachi, care s-au determinat următoarele sarcini: a obţine abilităţi de comunicare, a acumula experienţe de lucru cu cartea, a participa la organizarea activităţilor culturale, la organizarea Programului Temele de acasă, selectarea cărţilor pentru expoziţii, liste bibliografice, mape tematice, conform priorităţilor anulu, livrarea documentelor la domiciliu. Nu au rămas in urmă nici studenţii Vasile Eftodi, Ludmila Bacal, Diana Gorzu,Victoria Robu (USM), Petru Ermurachi (Universitatea din Tiraspol),Ana Macari (Universitatea Agrară), care se implică în instruirea şi familiarizarea utilizatorilor cu noile tehnologii informaţionale, cu organizarea colecţiilor. Spre marea noastra bucurie la activităţi de voluntariat au aderat şi persoane de vârsta a treia: Ludmila Cebotarencu, Mariana Melega, Valentina Buzilă, Serafima Sava, Argentina Cupcea-Josu, Raisa Brăduţanu, care s-au incadrat în organizarea activităţilor culturale ale Programului Bisericile albe, clubului Femea, Vârsta a treia, lichidarea restanţierilor. Voluntarii recrutaţi şi selectaţi au fost instriuiţi de directorul bibliotecii, reglementănd întălnirile în cadrul unor manifestări, pentru menţinerea permanentă a comunicării cu voluntarii şi stabilirea corectitudinii îndeplinirii angagamentelor stabilite.Astfel pe parcursul anului au fost organizate mai multe manifestări de sensibilizare cu activitatea de voluntariat. Masă rotundă “Voluntarii – parteneri în susţinerea şi promovarea instituţiei bibliotecare” a luat în discuţie atât beneficiile bibliotecii, cât şi avantagele voluntarilor, caracterul neformal al ajutorilui, respectul şi ataşamentul faţă de cauza bibliotecii. Discuţia „Plăcerea şi efectul efortului de voluntariat”a examinat legislaţia cu privire la voluntariat În R. Moldova, şi in alte ţări, cum este ea definită de Organizaţia Naţiunilor Unite, care sunt privilegiile şi estimările efectuate în timp/ore şi valoarea muncii de către societatea civilă, diverse asociaţii de voluntariat şi instituţiile publice în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului „Hai în gaşca voluntarilor”. Lecţia interactivă „Contribuţia mea” - a pus în discuţie rolul de misionarism şi forme ale voluntarului, motivaţiile , evaluarile şi efectele muncii de voluntar. Pentru încurajarea activităţii de voluntariat in cadrul programului au avut loc diverse concursuri „Cel mai activ voluntar al anotimpul“, “AQ-ul Voluntarilor” prin acţiuni de recompensare, de stimulare ulterioară a activităţii, menţionând prin diplome şi seturi de carte contribuţia individuală , apreciind opiniile şi ideile fiecăruia, interesul manifestat pentru bibliotecă. Impact. Programul Voluntari pentru Carte a contribuit la atragerea a 20 de voluntari la BP ”O.Ghibu” prin care instituţia se implică in sporirea acivizmului social al utilizatorilor ei, dezvoltă diverse aptitudini creatoare şi formatoare, le facilitează descoperirea unor noi experienţe, abilităţi necesare pe viitor, îi motivează de a interacţiona creativ şi a face multe lucruri utile bibliotecii, având satisfacţia unui lucru util şi cu efect. Consecinţele negative ale crizei, scăderea nivelului de trai se răsfrăng asupra incertitudinii locului de muncă, a dificitului de comunicare. Mulţi cetăţeni sunt singuri, au nevoie de un refugiu, de un spaţiu socializant şi agreabil in care să- şi manifeste diversele necesităţi şi aptitudini. Prin serviciul de voluntariat biblioteca reprezintă pentru aceste categorii un spaţii compensatiriu impotriva singurătăţii şi inactivităţii, al incluziunii sociale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu