joi, 24 decembrie 2009

AUTOPERFECŢIONAREA CA UN PROCES INTERN PENTRU BIBLIOTECILE ÎN SCHIMBARE


Svetlana MIHAILIUC,
director, Biblioteca Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice

Provocările mileniului III sunt marcate prin adaptarea schimbărilor care intervin în mediu, concomitent aceste provocări servesc drept o condiţie a evoluţiei oricărei instituţii, inclusiv a uneia de felul cum e biblioteca universitară. Crearea şi implementarea serviciilor noi este una dintre modalităţile de adaptare a bibliotecii la aceste schimbări.
O strategie de marketing înseamnă transpunerea în viaţă a unor idei noi. Ideile de marketing trebuie înţelese şi susţinute de personalul bibliotecii, deoarece chiar acesta urmează a le realiza. Procesul de implementare, precum şi modificarea celor existente, solicită personalului un grad mare de adaptabilitate, necesitate de instruire şi perfecţionare continuă. Însă pentru mulţi bibliotecari una dintre atracţiile profesiei constă în stabilitatea cerinţelor fată de cunoştinţele, abilităţile şi funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească. Iar diversificarea serviciilor de bibliotecă are loc în mare parte din contul introducerii serviciilor şi produselor legate de tehnologiile informaţionale moderne, fapt care cere de la bibliotecari noi abilităţi. În condiţiile în care aceste cerinţe faţă de cunoştinţele şi deprinderile bibliotecarului se schimbă în permanenţă, unii bibliotecari încep să simtă un anumit grad de nesiguranţă.
Această problemă are implicaţii directe asupra managementului personalului în cadrul fiecărei biblioteci concrete, deoarece presupune găsirea unor noi modalităţi de motivare şi instruire a personalului. Contradicţia intervine în momentul în care această creştere a complexităţii profesiei şi a cerinţelor faţă de bibliotecari nu este însoţită de remunerarea financiară corespunzătoare. Şi se ajunge în delicată situaţie, cînd însuşind deprinderi necesare pentru oferirea serviciilor noi, în special ale celor bazate pe tehnologiile informaţionale moderne, bibliotecarul devine tot mai tentat să părăsească biblioteca, în favoarea altor domenii unde abilităţile respective, obţinute îi vor fi recompensate corespunzător. Pentru a face faţă problemelor se impune recrutarea specialiştilor, mai ales, din rândurile tineretului. Pentru a atrage şi menţine personalul, bibliotecile trebuie să ofere condiţii atractive:
– salariile şi condiţiile de muncă trebuie să fie favorabil comparabile cu cele oferite de alte sectoare care necesită acelaşi nivel de abilităţi;
– perspectiva carierei trebuie să fie la fel de atractivă;
– flexibilitatea şi posibilitatea angajării part-time, cumulului de funcţii, a contractelor temporare etc.
Postulatul de a studia pe tot parcursul vieţii schimbă rolul personalului. Este de aşteptat că personalul să instruiască utilizatorii în vederea folosirii tehnologiilor şi echipamentelor. Bibliotecarilor le vor fi solicitate abilităţi de a negocia, de a face lobby, de a stabili parteneriate cu reprezentaţii altor sectoare, a face cercetări de marketing.
Recunoaşterea calificărilor profesionale şi asigurarea calităţii învăţămîntului superior sînt piloni esenţiali ai Procesului Bologna, care permit integrarea într-un mediu educaţional şi de cercetare competitiv, axat pe calitate şi performanţă.
Este cunoscut faptul că bibliotecarii specialişti sînt mai puţin numeroşi, ei ocupînd posturi de lideri, activitatea lor constînd în proiectarea liniilor de dezvoltare, stabilirea obiectivelor bibliotecii ca organizaţie, direcţionînd activitatea diferitor departamente şi servicii.
Autoperfecţionarea se impune prin cerinţă socială de calitate, realizabilă pe plan colectiv mai ales prin ridicarea performanţelor individuale. Deşi este o acţiune social motivată, realizarea ei presupune: un acord deplin afectiv şi intelectual între bibliotecar şi profesiunea sa, depinde mai mult de cerinţele subiective, implicînd anumite condiţii de ordin obiectiv, care pot impune, dar şi asigura conţinutul şi modalitatea de realizare. Să ne referim numai la cîteva din ele:
diminuarea cunoştinţelor ştiinţifice care se cer înnoite în anumite intervale de timp;
atenuarea unor valori, datorită unor cercetări;
înaintarea în vîrstă, uzură fizică, lipsa comunicării etc.;
nonconformismul şi alte aspecte psihologice.
Între perfecţionare şi autoperfecţionare există un raport dialectic de interacţiune reciprocă Dacă prima este de o durată temporară, atunci cea dea doua este permanentă şi serveşte intereselor personale. Realizarea autoperfecţionării este dependentă de capacitatea de a dori, a şti, a cunoaşte. Între aceşti termeni ar exista unele neconcordanţe sau concordanţe, idealul spre care se va aspira este: Doresc! Ştiu! Cunosc!
Formele şi modalităţile autoperfecţionării variază de la cele mai simple la cele mai complexe cum ar fi activitatea concretă de zi cu zi, pînă la participarea bibliotecarilor la diferite cercetări biblioteconomice, astfel asigurînd un climat de căutare, de confruntare pentru mai mult personal.
Un aspect complementar al autoperfecţionării se realizează prin intermediul autoevaluării şi anume:
cunoaşterea pe noi înşine sub aspectul motivaţiei;
comportamentul personal faţă de alţii;
dezvoltarea abilităţilor de a asculta, de a cunoaşte.
Bibliotecarii ca şi multe alte categorii nu reprezintă un nivel omogen din punct de vedere profesional, de aici şi rezultă reacţia diferită faţă de adaptarea la schimbările care intervin în mediul comunitar. Interesul se diminuează datorită existenţei atît a cauzelor subiective, cît şi a celor obiective, precum şi existenţei unor factori organizaţionali. Cercetarea şi soluţionarea unor astfel de fenomene este de datoria fiecărei instituţii infodocumentare în scopul asigurării, stimulării, autoperfecţionării unui proces intern.
Referinţe bibliografice:
Pitaru, H.D. – Managementul resurselor umane: Măsurarea performanţelor profesionale. Bucureşti, 1994.
Stueart, R.; Moran, B. – Management pentru biblioteci şi centre de informare. Bucureşti, 1998. – 332 p.
Naculau, A. Educaţia adulţilor. Iaşi, 2001. – 221 p.
Ungureanu, F. Autoperfecţionarea noastră cea de toate zilele. În: Buletinul ABIR, 1998, nr. 2-3.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu