miercuri, 9 decembrie 2009

O ÎNTÂLNIRE CU PICTURA... ÎN BIBLIOTECĂ

Elena CALUGHER, bibliotecar, Biblioteca „Alba Iulia”
La 9 decembrie, 2009, am avut onoarea de a fi prezentă la un eveniment cu totul special, deosebit pentru mine, pentru prima oară am participat la o expoziţie de tablouri. Pictura este un domeniu frumos, interesant, emoţionant, de suflet chiar, dar care nu poate fi ataşat oricui. Fiinţa înzestrată cu acest har, este un om fericit, dublu fericit pentru că poate să-şi bucure nu doar propriul ochi, dar şi ochiul celui care-i priveşte creaţia. Evenimentul s-a petrecut în incinta Bibliotecii „Alba Iulia”, după orele amiezii, când copiii mari şi mici îndată după finisarea orelor au venit să asiste la inaugurarea vernisajului şi să-şi admire colegii protagoniştii întrunirii. Deci cei care ne-au adunat au fost: Gruşcă Gheorghe, elev în clasa a V-a, Bragari Dan, clasa a VI-a şi Bocşa Alexandru, clasa a II-a, toţi elevi ai Liceului „Onisifor Ghibu” din municipiul Chişinău. Micii autori (le spun „micii” nu pentru că sunt la începutul carierei de pictori, dar din considerentul de vârstă), au prezentat nişte lucrări extraordinare, iar calificativul nu a fost dat doar de mine, dar şi de oaspeţii prezenţi la vernisaj, oameni experimentaţi în domeniu, profesori, şi nu în ultimul rând părinţii. Cuvintele de laudă şi încurajare au rostit la adresa lor Nicolae Guştiuc (director adjunct la Liceul „O. Ghibu”), Vlad Grecu (pictor), Tatiana Zamfir (director adjunct pentru educaţie), Mihai Mireanu (artist plastic), Tatiana Bătrînu (diriginte, clasa a VI-a B), Bărdiţă Irina (studentă la Colegiul Naţional de Comerţ), protagonista anteriorului vernisaj de la Biblioteca „Alba Iulia”, şi alţii care apreciat talentul şi munca depusă de cei trei, au rămas impresionaţi de metodele utilizate şi le-au urat multă răbdare, tărie de caracter, ambiţie şi să fie mândri de talentul pe care îl au. Să nu uităm şi de oamenii influenţii care au determinat într-o oarecare măsură evoluarea lucrurilor. În afară de părinţi, profesorul a fost cel care a manevrat cu putinţele şi neputinţele lor. Virginia Mireanu este profesoara lor de pictură, este cea care le-a arătat unde greşesc şi unde e bine, cu ajutorul ei talentul elevilor se dezvoltă, capătă o nouă amploare, şi totodată se lărgeşte spectrul viziunilor despre pictură. În acea zi rolurile se schimbaseră, profesoara era cea care admira pictura, iar elevii o ascultau mândrii de ceea ce pot ei face. O altă părere despre autorii tablourilor, un alt punct de vedere despre cum sunt ei în viaţa de zi cu zi, despre şotiile de care sunt în stare şi cum a fost descoperit acest talent, a fost relatat de către părinţii acestora. Prezenţi la manifestaţie, doamnele – mame Silvia Gruşcă, Elena Bocşa , părinţii lui dan Bragari - Alexandru şi Ala au povestit despre o altă latură a caracterului lor, despre alte încercări artistice ratate, şi despre faptul că nu sunt ei aşa cuminţi cum păreau a fi în acea zi. Părinţi cu simţul umorului, nişte părinţi deosebiţi care constituie un adevărat sprijin pentru copiii lor. Aceşti copii se pot considera oameni împliniţi cu astfel de părinţi, rămîne la discreţia lor de a-i cinsti şi onora pe tot parcursul vieţii. Un moment emoţionant, o stare de sărbătoare a destins atmosfera un colind de Crăciun interpretată de familia Bragari, fapt pentru care le mulţumim. Tot din partea acestei familii au venit oaspeţi din SUA, domnul Vandicar Mike şi doamna Mayra care au vorbit despre talentul lui Dan şi i-au urat mult succes în continuare. Cu aceleaşi note de felicitări, urări de bine au încheiat vernisajul colegii lor, care au insistat sa-i felicite, să le aprecieze munca şi să meargă tot pe această cale în continuare pentru că se merită. O astfel de manifestaţie culturală a avut loc într-o instituţie culturală, unde are loc nu doar procesul de feed-back (dau carte-iau carte şi invers), dar unde se acceptă şi alte ramuri ale artei, cum este şi cazul nostru – pictura. În prezent biblioteca nu trebuie privită doar ca un depozit de carte, dar ca pe o posibilitate de a organiza întruniri, lansări de carte, vernisaje, expoziţii, şi multe alte activităţi care includ momente artistice, momente de cultură care duc la sensibilizarea sufletului uman. Acestea sunt concluzii personale în calitate de proaspăt angajată la Biblioteca „Alba Iulia” din sectorul Buiucani al capitalei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu