joi, 18 februarie 2010

CURCUBEU DE POEZIE LA GRADINIŢA NR. 119

Liliana JUC, Şef oficiu , Filiala „Târgovişte”

În Săptămâna dedicată omagierii scriitorului Grigore Vieru, orele de poveste desfăşurate extramuros la grădiniţa nr.119 (director - Tatiana Sănduţă-Palamari) au fost ornate de un curcubeu de poezie aprins din „ramul verde,” din raza soarelui, din albastrul izvoarelor. Copii de la mic la mare – de la grupa de creşă până la grupa pregătitoare – au gustat din nectarul poeziilor lui Grigore Vieru, au descoperit mai multe despre poetul Grigore Vieru, despre Cine şi despre Ce a scris, recitând şi ascultând noi poezii. Întru promovarea cărţii şi valorificarea operei poetului au fost prezentate volumele Frumoasă-i limba noastră, Soare, soare domn frumos, Cum mi-am învăţat băiatul cifrele şi număratul, Cartea ghioceilor. Copiii din grupa de creşă au învăţat poeziile Mama şi Peştişorul de Grigore Vieru, cei din grupa mare au aflat de unde vine Marele Poet, unde e localizat pe harta Moldovei satul Pererâta, raionul Briceni, s-au delectat cu poeziile O fetiţă şi Tu, iarbă, tot ai mamă? ş.a Săptămâna a fost finisată cu matineul Grigore Vieru – poetul copiilor, coordonat de Liliana Rusu, conducător muzical. Participanţii au cântat făptura mamei şi bucuria de a trăi. A fost prezentă şi o expoziţie de carte Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi (Grigore Vieru). „Micii artişti” au fost încadraţi în discuţie: cine a scris despre ochii, mâinile mamei; când, unde s-a născut Gr. Vieru; cum se numeşte cartea-abecedar omniprezentă în grădiniţe? Copii au descoperit via poezia maestrului cât de frumoasă este limba română, câtă dragoste ascunde cuvântul „mama”, „cum se spală ariciorii”, câte raze are soarele şi recitind împreună ne-am întrebat prin versul poetului dacă iarba/floarea/steaua... are mamă? Săptămâna de omagiere şi comemorare a Poetului Grigore Vieru la grădiniţa nr. 119 a fost posibilă graţie entuziasmului directorului Tatiana Sănduţă-Palamari, iar la buna desfăşurare şi-au dat concursul cu abnegaţie educatorii Irina Ştirbu, Ala Luca, Lidia Juc, Lidia Iuteş ş. a. sub egida metodistei Aurelia Gherman şi modesta contribuţie a subsemnatei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu