vineri, 26 februarie 2010

DRAGOBETE: UN ZÂMBET PENTRU FIECARE

Larisa UNGUREANU, Filiala „Târgovişte”

Filiala „Târgovişte” a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” în colaborare cu Centrul comunitar pentru copii şi tineri “Vatra” (director Maria Sanduleac) a organizat în ajunul sărbătorii “Dragobete” un flash-mob în faţa Centrului, apoi pe tot traseul până la bibliotecă. Trecătorii de toate vârstele au primit de la copii câte un fluturaş cu simbolul sărbătorii “Dragobete” şi un text care explica semnificaţia acestui străvechi obicei. Au participat circa 15 copii între 6 – 11 ani de la şcolile şi liceele din cartier. Evident, acestui flash-mob i-au precedat câteva şedinţe, scopul cărora au fost de a găsi simbolul Dragobetelui. Membrii cercului de pictură, condus de doamna Ala Ladaniuc, au propus mai multe variante. Din ele au fost alese 5 desene: un iepuraş hazliu – pentru copii mici (autor Nicovcev Tudor, şc. nr.59 “G.Coşbuc”, cl.IV), un fluturaş-fetiţă – pentru fete, un fluturaş - băieţel – pentru băieţi, cât şi două lebede care şi-au unit ciocurile în formă de inimioară – pentru părinţi (autoare Iana Sandul, ajutată de mămica, gr. Nr. 119), o fiinţă simpatică pe care scria love – pentru adolescenţi autoare Bantaşi Alexandra, liceul “D.Alighieri”, cl.I). Aşa dar, toate categoriile de vârstă au avut parte de un simbol al Dragobetelui. Pentru copii, flash-mob-ul a fost o experienţă inedită, căci au participat pentru prima oară. Deaceea li s-a explicat, cum trebuie să se comporte pe stradă: să adreseze trecătorilor de care se apropie un salut, să le ofere cu multă dragoste fluturaşul şi să-i felicite cu ocazia sărbătorii Dragobetele de a doua zi, 24 februarie. Copiii au fost îndemnaţi să citească textul, să memorizeze cuvintele-cheie referitor la semnificaţia sărbătorii Dragobete: sărbătoarea strămoşilor, prietenie sinceră, dragoste curată, revenirea la tradiţii. Flash-mob-ul a început la ora 15,00. Fiecărui copil I s-au repartizat câte 10 fluturaşi. Un lucru demn de remarcat a fost faptul că fiecare copil a dorit să rezerve câte un desen cu lebede pe care să-l facă mai apoi cadou mamelor. În timpul desfăşurării flash-mob-ului copiii au dat dovadă de multă conştiinciozitate, inventivitate, spirit de echipă şi disciplină. S-au comportat frumos cu tineri şi tinere, femei sau bărbaţi în etate, mame cu copii mici, cupluri de tineri, familii ieşite la plimbare cu copiii. În această zi putem spune că oamenii care au circulat pe strazile Ion Pelivan, Alba Iulia, Ion Creangă au avut parte de o surpriza plăcută. Fiecare din ei a zâmbit, nimeni nu a rămas indiferent la acest frumos gest din partea copiilor. După ce au repartizat toţi fluturaşii, copiii au intrat în bibliotecă, au felicitat bibliotecarii de serviciu, după care doamna Liliana Juc le-a efectuat o excursie. În final, copiilor le-au fost dăruite cărţi. Primii care au primit cărţi, au fost autorii desenelor, iar pentru participare la flash-mob li s-a înmânat şi celorlalţi copii câte o carte. Celelalte desene ale copiilor despre sărbătoarea Dragobete au fost aranjate pe panoul de publicitate al Filialei “Târgovişte”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu