Elena VULPE,
director, Filiala „O. Ghibu”
A înmulţi seminţa şi rostul divin al Cuvântului, a repune în drept, împlinind vocaţia unei profesii zămislită de la facerea lumii, înseamnă a ridica imaginea instituţiei bibliotecare la rangul de Templu al cunoaşterii, a ascensiunii spirituale, înseamnă a descifra o nouă filozofie a profesiei.
În acest traseu profesional, abundent şi variat, având certitudinea perpetuării valorilor bibliotecii spre noi trepte de modernitate, un lucru ştiu a-l face cu siguranţă. A căuta în adâncul fiinţei şi a-mi declanşa toate energiile, uneori nebănuite, pentru ca Măria sa Cartea, plenitudinea Informaţiei şi vocea Memoriei să răsune, precum un clopot al neuitării, să aibă locul de cinste în capul mesei şi să miruiască, precum izul de tămâie, sufletul şi spiritul mereu în ascensiune al Cititorului meu, aplecat spre universul oniric al cunoaşterii prin refren de statut existenţial şi cod moral: „Ai carte – ai parte”.
Un stigmat de cronică veche „moldovenii nu se trag la carte” mă înfioară şi acum, la început de mileniu.
Am văzut în Chişinăul meu drag copii rătăciţi, tineri care nu şi-au realizat visul, bătrâni marginalizaţi, destine şi vieţi distruse.
Am cutezat de a-i opri şi a le întinde mâna, a-i însoţi modestă spre drumul ce deschide „mirarea” cunoaşterii, ideii, împlinirii, căutării unui drept de A Fi sub soare şi în istorie.
N-am ezitat nici o clipă. Mi-am înţeles vocaţia în slujire Cititorului. Misiunea , Obiectivele, Conceptul, Strategia, Viziunea, Programele, Serviciile m-au determinat a juca inconfundabilele Roluri ale bibliotecarului cu multă pasiune, îndrăzneală, ardere, făcându-mi cel mai frumos decor şi regie din arena bibliotecii, pe care o consider cheia mea de boltă pe care am trudit s-o modelez rând pe rând în scut, cetate, templu, far, care să lumineze gândul, mintea şi devenirea cititorului meu de la cel mai versat academician până la cel mai dezavantajat copil. Am acţionat din îndemnul inimii, nu din obligaţie, ci din responsabilitate.
Am apărat cu credinţă şi convingere profesia şi instituţia bibliotecară în foruri, topind „temperaturi glaciale” şi mentalităţi, pentru ca mai marii poltroni ai zilei să înţeleagă că e timpul să renunţe la ideea de a conduce un popor întemniţat în întunericul propriei raţiuni.
Flacăra cugetării, stimularea gândirii şi imaginaţiei vine din cultură, din cărţi.
Am dat viaţă cărţii şi am conjugat la toate timpurile şi în toate ipostazele verbul „a citi”, care nu suportă imperativul. Am şi restanţe, dar ele mi-au întărit un crez. Preaplinul informaţiei trebuie stăpânit şi orânduit la cote maxime de fluiditate valorică şi participare plenară.
Sunt mândră de misiunea mea: Împart carte şi fac parte. Un alt îndemn mai nobil nu cunosc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu