luni, 28 iunie 2010

SPECIALISTUL ÎN INFORMARE ŞI DOCUMENTARE – MODEL DE COMPORTAMENT: UN PUNCT DE VEDERE CONCEPTUAL

Tatiana COŞERI
 
Etica specialistului în informare şi documentare este un subiect discutat în comunitatea biblioteconomică. În biblioteci se organizează acţiuni de instruire, se discută şi se lecturează publicaţiile ce abordează aspectele comportamentale. Dar aceste discuţii parcă nu au o finalitate sau nu sunt înglobate într-un cadru reglementar bine definit şi cu o aplicabilitate majoră.
 
Societatea cunoaşterii se bazează pe patru piloni: educaţie – cultură – cercetare – inovare. Aceşti piloni pot fi consideraţi ca rigori pentru asigurarea calităţii şi pentru implementarea managementului cunoaşterii. Bibliotecarul este o busolă în mecanismul de producere, stocare şi difuzare a ideilor, informaţiilor care generează schimbări radicale în dezvoltarea omenirii.
 
Masa rotundă „Educaţia profesională şi etica specialistului de bibliotecă: probleme şi soluţii” a fost organizată într-un parteneriat benefic între Catedra de Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională, USM; Departamentul Informaţional Biblioteconomic, ULIM şi Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova. Evenimentul a fost organizat la 25 iunie 2010 şi dedicat celor 50 de ani ai învăţămîntului biblioteconomic. Interesul faţă de subiect a fost major, ceea ce a demonstrat prezenţa bibliotecarilor în spaţiile Departamentului Infromaţional Biblioteconomic din toate tipurile de biblioteci.
 
Discuţiile au abordat următoarele aspecte:
 
  • educaţia profesională: deschidere pentru etică şi deontologie;
  • Codul Etic al Bibliotecarului: practici naţionale şi internaţionale;
  • etica managerului de bibliotecă în activităţile de personal;
  • responsabilităţile etico-profesionale ale personalului bibliotecii;
  • etica comunicării în spaţiul profesional.
 Alături de comunicările axate pe subiectele menţionate au fost un şir de intervenţii, propuneri. Ca impact al discuţiilor din cadrul mesei rotunde am ajuns la următoarele concluzii:
  1.  bibliotecarul trebuie să aibă un angajament instituţional, profesional şi social;
  2. acţiunile omului sunt ghidate de aptitudini şi deprinderi;
  3. valorile sunt ansamblul calităţilor care fac un lucru bun. Instituţiile infodocumentare ar fi bine să le promoveze;
  4. munca este coordonată de comportament şi se bazează pe norme, valori şi idealuri;
  5. comportamentul poate fi orientat şi direcţionat în funcţie de idealuri. Exemple: tendinţa de a fi lideri în domeniu, de a oferi servicii şi produse calitative, de a promova în anul X o prioritate;
  6. orientările comportamentale se disting prin două aspecte: motivaţional şi valoric;
  7. normele sociale sunt un alt standard al conduitei umane;
  8. omul se caracterizează prin tripla acţiune: intelectuală, expesivă şi morală;
  9. regulile de conduită al personalului de bibliotecă trebuie împărtăşite de toată echipa şi să devină nişte valori;
  10. implementarea standardelor ocupaţionale care au la bază asigurarea funcţionării clare între pregătirea viitorului specialist şi cerinţele reale ale locului de muncă. Aceste documente oferă repere de ordin calitativ privind îndeplinirea corespunzătoare a activităţilor specifice locului de muncă;
  11. promovarea standardelor ocupaţionale pentru a îmbunătăţi imaginea profesiei, pentru asigurarea formării profesionale;
  12. Codul Etic al Bibliotecarului trebuie să fie un standard de excelenţă, semnat de fiecare filială a ABRM, de fiecare angajat şi menţionat ca obligatoriu în fundamentul juridic al bibliotecii. El trebuie să fie nu numai un suport pentru bibliotecari, ci să asigure transparenţa corespunzătoare în relaţiile cu utilizatorii, fondatorii, donatorii şi cu comunitatea. Codul respezintă documentul ce asigură credibilitate, responsabilitate profesională;
  13. practicile colegilor noştri demonstrează că Codul Etic al Bibliotecarului trebuie să vizeze etica relaţiilor cu utilizatorii, cu partenerii, cu fondatorii, cu societatea civilă;
 Concluziile date sunt opinii proprii generate de tendinţele internaţionale. Consider că noi trebuie să utilizăm mediile soiciale pentru discuţii şi opinii. În aşa mod vom ajuta grupul de lucru, constituit la această masă rotundă, să elaboreze un nou Cod Etic al Bibliotecarului. Colaborarea va asigura atingerea rezultatelor scontate.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu