vineri, 21 ianuarie 2011

ORIUNDE AR FI, REGIMUL COMUNIST GENEREAZĂ ATROCITĂŢI

Raia ROGAC

În primele zile de decembrie curent, la Biblioteca Publică „Onisifor Ghibu” din Chişinău a fost lansată o nouă carte despre crimele regimului comunist, care se intitulează Nouă comentarii despre Partidul Comunist, ediţie în limba română a ziarului The Epoch Times, lansare aliniată Zilei internaţionale a drepturilor omului.


Amintim în acest context că anterior, în vara-toamna anului 2010, la Filiala „O. Ghibu” au fost lansate în premieră volumele Asasinări în masă din RASSM în perioada marii epurări (1937-1938) de I. Varta, T. Varta şi I. Şarov, de asemenea Victimele terorii comuniste din Basarabia de Al. Moraru, De te voi uita, Basarabie de V. Graur ş.a., laitmotivul cărora îl constituie demascarea atrocităţilor comuniste, în special în perioada stalinistă, din Basarabia şi România. Astfel că la biblioteca noastră s-a format un public, în special din rândul profesorilor, studenţilor şi elevilor, de o sensibilitate aparte, dornic de a afla adevărul istoric în deplină măsură, necuprins încă integral în manuale.

Noul volum extinde cadrul deconspirării balaurului roşu, venind dintr-o realitate în care acesta este încă bine înscăunat, şi anume din China.

Cu prezentarea oaspetelui, în persoana lui Adrian Sturdza, redactor-şef al The Epoch Times România, care a tradus şi a pregătit pentru tipar în limba română cele Nouă comentarii despre Partidul Comunist, moderatoarea Tatiana Chiriac a dat start discuţiilor despre carte. Pentru a veni mai aproape de conţinutul cărţii vom remarca că chiar de pe copertă sunt atenţionaţi cititorii cu următoarea inscripţie: „O carte care i-a şocat pe toţi chinezii din lume. O carte care dezintegrează Partidul Comunist.”

Şocul continuă şi în plan internaţional. După cum a mărturisit Adrian Sturdza, cartea este deja publicată în peste patruzeci de ţări ale lumii, incitând tot mai mulţi cititori, graţie şi a variantelor electronice. Vorbitorul s-a referit pe scurt la istoricul apariţiei volumului de faţă, care reprezintă o serie de editoriale tipărite în luna noiembrie 2004 în ziarul DaiJiYuan, varianta în limba chineză a The Epoch Times, numele autorului n-a fost făcută public, din motive de securitate. Îndată după apariţia editorialelor impactul a fost catastrofal pentru Partidul Comunist din China, demisiile din partid au ajuns la cifra de 80 de milioane. Încercând să stopeze răspândirea celor Nouă comentarii..., PCC a interzis cartea în China. După cum se subliniază şi în Cuvânt-înainte, cartea are la bază o documentare istorică riguroasă şi dezvăluie ororile inimaginabile ale comunismului practicat în China, începând cu perioada maoistă şi terminând cu cea actuală, încă plină de campanii împotriva tibetanilor, uigurilor, creştinilor, practicanţilor Falung Gong ş.a. Pentru documentare s-au folosit peste 300 de surse istorice. Referindu-se la actualitatea din România, dl A. Sturdza a ţinut să concretizeze câteva lucruri esenţiale şi anume că, deşi, oficial, se consideră că aici comunismul a murit în 1989, efectele lui se resimt şi în prezent destul de acut, producând daune atât în plan material, cât şi moral, care sunt şi mai greu de recuperat. Comuniştii s-au reformat, luându-şi o altă mască, dar sub impresia de reformatori îşi ascund crimele, manipulând cu o parte din populaţie care mai mult din ignoranţă refuză să accepte adevărul, care încet, dar sigur, iese la lumina zilei.

În Republica Moldova situaţia este şi mai dezavantajată, incertitudinea politică creată din vina comuniştilor împiedică mersul ei firesc către integrarea în Europa, majoritatea oamenilor trăind într-o stare de sărăcie lucie, în continuă aşteptare întru limpezirea apelor politice.

Conf. univ. dr. în drept Dumitru Roman consideră, şi pe bună dreptate, că în Republica Moldova segmentul de populaţie trecută de vârsta medie, în ciuda faptului că au trăit pe viu în epoca de aur a comunismului, încă au iluzia revenirii trecutului fără griji şi preocupări de supravieţuire, la care se adaugă şi o parte a tineretului lipsită de interes întru cunoaşterea trecutului, dar şi a prezentului. Anume aceştia cad victime în campaniile electorale, când sunt minţiţi fără scrupule de actualii noii comunişti – vechi kominternişti de la Chişinău – doar pentru a obţine voturi în Parlament, ştiind prea bine că nu au cum să-şi onoreze promisiunile, în schimb îşi pot asigura protejarea avuţiilor ilicite. Este publicul cititor-ţintă, care ar avea posibilitatea prin modelul Chinei din cele Nouă comentarii despre Partidul Comunist să conştientizeze nu numai o experienţă devastatoare străină, dar să privească în jur ca să-şi dea seama că rădăcinile şi practica comunismului sunt aceleaşi, indiferent în ce ţară se manifestă. Important să se opună acestui fenomen malefic cât încă nu e târziu. Cartea este ca o descătuşare din labirintul pe care l-au creat cu bună ştiinţă artizanii (şi profitorii!) comunismului pentru a nu le putea vedea faţa de balauri înroşiţi de sângele victimelor nevinovate.

Vis-à-vis de carte şi comunişti şi-au mai spus opiniile lectorul universitar Lilia Ţambală, dr. hab. în istorie Anatol Petrencu, dr. în istorie Angela Lisnic, dr. în medicină Gheorghe Baciu, lector univ. Sergiu Cataraga, eleva Ana Chiriac de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” ş.a.

Volumul lansat cu aproape 300 de pagini a apărut cu un tiraj de 1000 de exemplare, fiind disponibil în orice librărie, la un preţ rezonabil, de 30 de lei. Lucrarea se adresează tuturor celor care prin purul adevăr sunt interesaţi să ajungă la înţelegerea realităţilor trecute şi prezente, de care depinde împlinirea unui destin trăit cu demnitate pe acest pământ comun pentru toate seminţiile dăruite de Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu