marți, 28 iunie 2011

BIBLIOTECA ŞI DECIDENŢII. IANOŞ ŢURCANU: "LA O ANIVERSARE"

Elena VULPE, director al Filialei "O. Ghibu"


Şeful-adjunct al Direcţiei Cultură al Primăriei Municipiului Chişinău, Ianoş Ţurcanu, are o relaţie aparte cu Bibliotecile şi Bibliotecarii. Una de legământ întru cuget şi simţire, întru crez şi devenire, întru misiune şi izbândă, promovând acest centru informaţional drept cel mai important model cultural la toate nivelele ierarhice, dar, mai ales, susţinând din tot sufletul, de-a lungul unei vieţi, acest Templu la care a trudit, zidit, creat, edificat. Cu ferma credinţă că ascensiunea spirituală a neamului porneşte de la informaţie, carte, lectură - elemente decisive ale unei naţiuni, pentru a parcurge drumul spre zorii unei civilizaţii prospere, decidentul Ianoş Ţurcanu nu - şi cruţă puterile, forţa, elanul, dăruirea, pentru ca instituţia cărţii să troneze în spaţiul nostru cultural prin accesibiltate, flexibiltate, modernism şi prezenţă vie în comunitate. Participant, susţinător şi organizator al numeroaselor manifestări în cadrul bibliotecilor, este remarcat şi prin individualitatea sa artistică, dinamismul stilistic al unui scriitor consacrat, în diversele sale ipostaze de poet şi prozator, eseist şi textier, autor de aforisme. Un prilej fericit de a - i mărturisi afecţiunea pentru activitatea sa rodnică au avut-o cititorii în luna mai, în cadrul programului Săptămâna uşilor deschise la Filiala O. Ghibu, la care au participat elevi, studenţi, oameni de cultură, muzicologi, artişti, jurnalişti, cadre didactice, bibliotecari - simpatizanţi ai preaplinului sufletesc al acestei personalităţi notorii a capitalei noastre.

Fiind în perioada estivală, întâlnirea cu poetul Ianoş Ţurcanu, aflat la frumoasa aniversare de 60 de ani, a valorificat aventura vacanţei prin prisma volumului de versuri Cea mai frumoasă vară a iubirii, ediţie proaspăt apărută în colecţia Biblioteca Societăţii Scriitorilor Târgovişteni. Prefaţatorul antologiei, acad. Mihai Cimpoi, prezent la manifestare, a atenţionat asupra notei particulare a creaţiei şi personalităţii lui Ianoş Ţurcanu în contextul literaturii noastre de azi, remarcând stilul neoromantic şi neoimpresionist al unui liric, configurat din enigmatice visări, dominat de fiorul existenţial al vieţii trecute prin inimometru. Asupra operei şi personalităţii lui I. Ţurcanu, s-au pronunţat şi scriitorii Iulian Filip şi Aureliu Silvestru, care au apreciat contribuţia sa la promovarea culturii, au menţionat premiile obţinute şi cărţile traduse în multe limbi ale lumii, oprindu-se asupra conotaţiilor parabolice şi alegorice ale aforismelor, asupra ludicului şi umorului fin, explorat cu dinamism stilistic şi simplitatea formulei artistice. Recitalul de versuri susţinut de autor a impresionat publicul prin tonalitate, ritm şi atmosferă, relevând un pelerin la hotarul de vis şi talaz, bătut de furtuni de vară, de brize marine, de zările evanescente.

Surpriza manifestării a fost însă lansarea colecţiei de romanţe Nu poţi da anii înapoi: muzică semnată de Svetlana Badrajan pe versurile lui Ianoş Turcanu, autor, care a adunat în palmares peste 500 de texte de cântece de muzică uşoară, populară şi cântece pentru copii.Aprecieri despre carte şi autori au adus prin cuvinte elogioase dr.Victor Ghilaş, jurnalista Maria Stoianov, care au menţionat deopotrivă profunzimea artistico - sonoră, potenţialul liric şi invenţia melodică generoasă a autorilor, care fac parte din tagma susţinătorilor romanţei.Leonid Răileanu, profesor de muzică al AMTAP, a apreciat înalt contribuţia Svetlanei Badrajan, doctor în studiul artelor, la dezvoltarea istoriei muzicii şi folclorului, menţionând un şir de articole, studii, monografii, manuale, fiind şi autoare de cântece pop-rok, muzical-uri, romanţe. Cu referire la talentul, valenţele compozitoarei, dar şi la harul artistic al lui I. Ţurcanu, s-au pronunţat şi interpreţii: Nina Ermurachi, artistă emerită; Natalia Munteanu, maestru în artă, solista orchestrei Fluieraş; Cristina Pintilie, interpretă, profesoară la Catedra de canto a AMTAP; Diamanta Patereu, solista orchestrei Folclor; Anişoara Dabija, interpretă de muzică populară, prilejuind o adevărată întâlnire cu regina muzicii - romanţa, care a renăscut în sufletul publicului stări, dispoziţii şi momente înâlţătoare prin farmecul ei şentimental şi nostalgic, care merge direct la suflet. Întâlnirea cu Ianoş Ţurcanu a fost cu adevărat un dar oferit publicului cu generozitatea ce-l caracterizează, pentru că, aşa cum mărturiseşte: «Alte bunuri nu am:/ această planetă, universul,/ dragostea, o carte bună,/ câţiva prieteni, câteva femei,/ tristeţea, bucuria,/ soarele, marea, ironia,/ un gând obraznic/ ce cântă la acordeon/ şi-alungă moartea.../ Cam atât.// Cred că-i destul să fiu invidiat»

Alături de Ianoş Ţurcanu, suntem invidiaţi şi noi, Bibliotecarii, pentru că-l avem în preajmă, fiind nu doar un bun decident, ci şi un bun sfetnic, consultant, coleg, prieten întru profesie. La Mulţi Ani ! Şi atât. Apropo, ştim că, alături de Ianoş Ţurcanu,  Linişte nu va mai fi, va fi doar Ploaie la plus infinit, cu mult rod pentru Biblioteci şi pentru toate astea-i suntem recunoscători.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu