luni, 16 ianuarie 2012

ETERNUL EMINESCU – 162 DE ANI DE LA NAŞTERE LA BIBLIOTECA „TRANSILVANIA”

Larisa STAVER, bibliotecar, Filiala ”Transilvania”
Prin Eminescu poezia a devenit una din artele noastre naţionale de prim rang şi suprema strălucire Eminescu i-a investit pe toţi vorbitorii acestui plai cu reale virtuţi poetice….
Biblioteca ”Transilvania” l-a sărbătorit la 15.01.2012, printr-o serie de manifestări culturale organizate, în colaborare cu Centrul de Creaţie din sectorul Ciocana, pe ultimul mare poet romantic din literatura europeană.
Din programul acţiunilor dedicate lui Mihai Eminescu, cel mai de seamă poet naţional (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889), fac parte vernisarea expoziţiei de carte Liricul prin excelenţă al propriilor sale experienţe şi o serie de prezentări de lucrări din creaţia eminesciană, dar şi de critică literară, din colecţiile Bibliotecii.
Eminescu e poetul naţional perfect sculptat în însăşi inima acestui neam. El e perfect căci ne-a iubit cu cea mai aprigă patimă şi ne-a urât cu ce-a mai aprigă demnitate. 
Niciodata poezia noastră nu s-a ridicat la o atare putere evocatoare, căci după Eminescu a devenit firesc să îşi iubeşti ţara, sa cânţi şi să admiri frumuseţile acestor meleaguri. Noi de la el, acest zeu frumos al nopţilor cu lună, ne-am învăţat să divinizăm iubirea, s-o îmbogăţim cu noi valenţe artistice de la el am ştiut ce înseamnă pentru noi şoaptele tainice ale izvorului şi freamătul de baladă al codrului…
Şi-au dat întâlnire pentru a sărbãtori cei 162 de ani de la nasterea „poetului nepereche” elevii Prisăcaru Andrei, Bujor Claudia, Mârza Valeria, Said Jasmina, Bârliba Beatrice, periplul fiind încheiat de copiii care frecventeaza cercul ”Arta Vorbirii” condus de Zinaida Scripnic, profesoară al Centrului de Creaţie.
Manifestarea a căpătat  ascensiuni spirituale de o maximã emoţie, atât pentru cei implicaţi cât şi pentru cei ce au compus asistenţa.

Participanţii, bine instruiţi, au demonstrat o dispozitie de excepţie, întrebările ori răspunsurile venite din partea lor, au pus în dificultate până şi pe cei mari. Programul pregãtit cu migală şi talent de către aceştia a constituit practic un periplu prin întreaga viaţă şi operă a lui Mihai Eminescu. Publicul format din părinti, elevi a avut ocazia să facă cunostinţă dspre viaţa poetului, să pătrundă cu ajutorul versului printre opera eminesciană, să trăiască momente de înalt patriotism prin dramatizarea Scrisorii a III-a, dar să şi trăiască alături de copii emoţia concurenţială a confruntărilor pe aceeaşi generoasă temă a vieţii şi operei Marelui Poet. De remarcat excelenta pregătire a copiilor, fapt de altfel cunoscut şi cu alte ocazii, care după aproape o jumătate de oră de confruntări pe teme eminesciene au terminat la egalitate, câstigul informaţional aparţinând, până la urmă, tuturor celor prezenţi la manifestare.

Privim chipul poetului şi ne vedem ca într-o oglindă sufletele noastre, pentru că el este în parte fiecare dintre noi, precum noi suntem El, iar adunaţi împreună facem o Ţară, populăm o limbă. 
Una peste alta, Mihai Eminescu a reînviat, pentru o zi, la Ciocana, în inimile şi conştiinţele celor ce au fost prezenţi la manifestările de la bibliotecă.