… EU DE-ACOLO, DIN VECIE, MAI AM A SPUNE ŞI A SCRIE…

Lilia STAVCIUC,

bibliotecar, Filiala „Alba Iulia”

La 1 mai poetul, publicistul, traducătorul şi eseistul Ion Vatamanu ar fi împlinit 75 ani de la naştere. Cu regret, astăzi Ion Vatamanu nu mai este printre noi. Vocea Iui sublimă a amuţit. Dar noi, îi vom cinsti memoria. În acest context, la expoziţia de carte intitulată “Ion Vatamanu, un “simbol al statorniciei sufleteşti”, precum l-a numit un alt regretat poet, Gr. Vieru, am expus peste 20 volume – titluri semnate de autor şi critici literari. În opera sa poetul a descris, cum nu se poate mai bine, natura, starea sufletească, lumina, plaiul, dragostea de limbă, neam şi ţară. Răsfoind şi lecturînd opera lui Ion Vatamanu te regăseşti, te simţi împlinit, inima radiază şi se bucură, sufletul tresare.

Născut în satul Costiceni regiunea Cernăuţi, Ion Vatamanu, a fost nu numai scriitor, dar şi un înflăcărat activist social-politic: deputat în primul Parlament al Republicii Moldova; preşedinte al Comisiei parlamentare pentru Cultură şi Culte (1990), iar in 1992 este recunoscut ca maestru în literatură. De fapt, Ion Vatamanu este chimist de profesie, o ştim cu toţii. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Chimie (1960). Din 1973 şi pînă la sfîrşitul vieţii a fost funcţionar - şef de laborator al Institutului de Chimie al Academiei de Ştiinţe din Moldova şi autor a peste 150 de lucrări ştiinţifice în domeniul chimiei analitice. În 1971 devine Doctor în ştiinţe chimice. Pe tot parcursul vieţii s-a manifestat ca un luptător activ pentru libertatea naţională a românilor din Republica Moldova şi din Bucovina, ca un reformator îndrăzneţ al poeziei româneşti din stînga Prutului. Dragostea imensă pentru locurile natale s-a dovedit a fi unul dintre motivele permanente ale creaţiei lui. Explorator îndrăzneţ şi original al valorilor naţionale, Ion Vatamanu n-a putut să nu scrie despre limba strămoşească, deoarece sentimentul puternic faţă de ţară, patrie, neam curge în venele sale din moşi strămoşi. Ion Vatamanu face parte din generaţia de poeţi care a debutat pe cînd rima era considerată piatra de hotar. Primele versuri Ion Vatamanu le-a publicat student fiind. Astfel, a propus cititorului un „alt fel de poezie” − meditativă, cu semantică şi atitudine. În 1962 îi apare placheta de versuri „Primii fulgi”, urmată de culegerile: „Monologuri” (1964), „Liniştea cuvintelor” (1971), „Ora păsării” (1974), „De ziua frunzei” (1977), „Iubire de tine” (1981), „Măslinul oglindit” (1983) ş.a., în care dezvăluie dialectica lucrurilor, contemplă curgerea timpului, recurgînd la formule artistice noi. Ion Vatamanu este cunoscut şi ca autor de poeme de proporţii: „Portretul păsării”, „Privighetoarea cîntă plumb”, „Basmaua”, dar şi ca autor de titluri pentru copii: „Aventurile lui Atomică” (1966), „Teiul” (1980), „Izvorul cu ochii verzi” (1985). A scris şi carti de publicistică şi eseistică: „Viaţa cuvîntului” (1980), „A vedea cu inima” (1984). În calitatea sa de traducător a tradus din Alexandru Puşkin, Janis Rainis, Imant Ziedonis, precum şi din mulţi poeţi americani, editînd culegerea „Poezia americană” in 1977.

Ion Vatamanu a plecat de printre noi la 9 august 1993, lăsînd multă jale şi lacrimi printre admiratori şi cititori, care s-au dovedit a fi destul de mulţi. Postmortem a fost decorat cu Medalia Guvernamentală „Mihai Eminescu". Despre Ion Vatamanu s-au vorbit şi s-au scris şi se vor mai spune şi scrie, în continuare, numai lucruri frumoase.

Ion Vatamanu a fost o personalitate deosebită şi merită, cu adevărat, toată dragostea, respectul şi admiraţia noastră pentru toată „zestrea” spirituala lăsată nouă şi generaţiilor care vor veni ca moştenire. Şi în argumentul celor menţionate mai sus voi apela la un citat-apreciere semnată de academicianul Mihai Cimpoi, care, printre altele spune: „Ca orice poet basarabean-bucovinean, Ion Vatamanu este modelat de matrice ştiinţifică a satului în care s-a născut − blagian − veşnicia. Sentimentul plaiului, care apare ca „o grădină aleasă”, generează o sinteză a liricului şi epicului, a reacţiei publicistice imediate şi a reflecţiei sentimentalo-esenţiale. Nu lipsesc accentele neopaşoptiste, atitudinile patetice de promovare a idealurilor naţionale”. 

Noi, bibliotecarii, vom sta de veghe la promovarea creaţiei dumisale în permanenţă, caci aceasta ne este menirea.