miercuri, 14 noiembrie 2012

OAMENII BRANDUL BM: ECHIPA FILIALEI „M. LOMONOSOV’’


 „Prin bibliotecă, se promovează cultura şi tradiţiile ţării, şi ea, biblioteca, în special, e destinată deservirii informaţionale a fiecărui cititor, care calcă pragul ei”, zice, directorul Filialei „M. Lomonosov’’, Margarita Şcelcikova  - un manager al cărţii, în puterea deplină a cuvîntului care activează în reţeaua BM „B.P. Hasdeu”, de circa 30 de ani. Rar, veţi găsi un întreprinzător cu un simţ practic mai dezvoltat decît al ei. E foarte responsabilă, cu ambiţii mari, sunt momente, cînd devine dură, dar acesta este stilul prin care poate obţine maximum de performanţă: cu cerinţe, uneori, categorice - cert e, că înţeleg şi colegele, că sunt motivate. Atuurile Margaritei Şcelcikova sunt inteligenţa şi cunoştinţele dobîndite în  ani de experienţă profesională; studiile superioare fiind absolvite la Institutul de Cultură din Moscova. Ulterior, face serviciul în sala de lectură în cadrul sediului „Jdanovka’’ (în prezent, BM „B.P. Hasdeu’’). Calităţile, care o reprezintă, pot fi observate după o singură discuţie. Absolvirea şcolii de pictură în copilărie, ca şi pasiunea ei pentru acuarelă, i-au dezvoltat un bun simţ de pricepere în aplicarea cunoştinţelor din domeniu, pentru organizarea expoziţiilor de pictură ale artiştilor plastici. De patru ani, Margarita Şcelcikova conduce Filiala „M. Lomonosov’’. Creativă şi cuprinsă de idei inovative, a deschis în cadrul bibliotecii, cluburi, menite să o transforme într-un centru cu activităţi literar-muzicale. Unul din ele, „Clubul iubitorilor de carte româneasca” a izvorît din dorinţa ei de a cunoaşte mai bine, cultura şi literatura română. Povestea continuă, prin succesul Margaritei, care e în permanentă căutare a noilor căi de extindere a dezvoltării productive manageriale şi a profesionalismului în bibliotecă, în acest moment de criză a numărului de utilizatori, „adînciţi’’ în era tehnologiilor informaţionale; precum, şi insuficienţa susţinere economică din al cărui motiv, bibliotecarii sunt demoralizaţi de salariul, incompatibil cu munca depusă. Margarita nu cedează,  ambiţioasă fiind, şi sigură de sine; convinge şi mobilizează echipa în activităţi, care menţin stabil filiala în fruntea filialelor din reţeaua BM!  

Directivele, planurile - se orientează spre conştiinţa cititorului înţelept, dornic să cunoască şi să-şi perfecţioneze cunoştinţele, pur şi simplu, pentru orele de odihnă în sala de lectură, ascultînd, de exemplu, muzica clasică. Întrunirile unui proiect „Klub zeltyh ceajnikov”, în cadrul căruia, la un ceai cu desert delicios, se întîlnesc 10-15 persoane, care se  destăinuie, în limite accesibile, cu ce se respiră fiecare. Margarita este convinsă, că scăderea frecvenţei nu prezintă nici-un pericol pentru bibliotecă, care, zilnic, fiind solicitată de un număr maxim de cititori, întruneşte manifestări culturale cu personalităţi interesante. Vulnerabilă, în acest moment, e partea financiară, precum, şi mici perspective de a soluţiona unele directive, pe care şi le-a propus pentru bibliotecă. Margarita are încredere, că acolo unde există potenţial de cultură şi dragoste de carte, vor exista şi dornici de investitori.

Împreună cu fetele din echipa sa: entuziasmată şi stăpînită fiind mereu de o idee fixă şi inventivitate bibliotecară: Inna Strelina (bibliograf, 32 de ani de activitate în cadrul bibliotecii), Valentina Ţaran (şef-oficiu, 31 de ani de activitate), Ludmila Bodrug (şef-oficiu, 30 de ani de activitate), Zinaida Scobioală (şef-oficiu, 21 de ani de activitate) - formează un colectiv, deschis spre colaborare, creînd un centru de iniţiativă; un instrument eficient de informare şi comunicare profesională, implicînd şi rezolvînd problemele comunităţii, de altfel, şi prin dezvoltare şi participare activă în formarea accesului la informare continuă a utilizatorilor Filialei „M. Lomonosov”, liberi să-şi enunţe părerea lor şi să participe în acţiunile bibliotecii, mereu în dialoguri savuroase, ca şi cu alte ocazii. Ina Strelina, bibliograf cu experienţă în domeniu, are la activ cîteva bibliografii. Blîndă şi prietenoasă, Ina, niciodată nu refuză să ofere un ajutor profesionist. Îndemînatică în navigarea prin internet, găseşte rapid orice sursă şi este foarte atentă cu fiecare cititor, oferindu-i toată informaţia necesară, cu detalii. Personal, ea adoră pescuitul, asta fiind una din pasiunile ei preferate. Zinaida Scobioală - cu o atitudine energică şi întreprinzătoare, impulsivă şi expresivă; participă mai la toate activităţile din cadrul reţelii BP; colţişorul pentru copii, amenajat frumos, cu cărţi ilustrate şi jucării, plus un mobilier pentru copii foarte atrăgător: toate sunt ingrijite de doamna respectivă. Cititorii o iubesc şi-i sunt foarte recunoscători. Pasiunea ei sunt dansul şi cîntecul. Valentina Ţaran, inteligentă şi profesionistă, conduce clubul psihologic „Cunoaşte-te pe sine’’: este un filolog şi psiholog, priceput în domenii. Suflet subtil, compătimitor, înţelege perfect starea omului. Valentina, desigur, găseşte limbă comună cu toţi cititorii de orice vîrstă. Şi pasiunea ei este într-adevăr, una din cele mai bune: prepară excelent bucatele. Iar Ludmila Bodrug, o fire plăpîndă, la fel, săritoare în ajutor la nevoie, amabilă, prietenoasă, un profesionist competent. Înţelepciunea ei se manifestă prin organizarea activităţilor tradiţional-culturale; precum, şi cele pentru copii. Punctuală, rezolvă imediat toate sarcinile. Veselă din fire, este iubită şi respectată de către colegi şi cititori. Pasiunea ei sunt animalele, în special, pisicile. 

'”Biblioteca trebuie să fie un for de comunicare între cititori şi bibliotecari, care creează sau pune în circulaţie nu doar cărţile, ci şi bloguri profesionale pe Internet cu discuţii între ei - se dă cu părerea şefa bibliotecii - iar pentru fiecare direcţie, sunt prevăzute obiective, acţiuni şi rezultate, obligatorii, şi abordate în funcţie de nivelul de dezvoltare a bibliotecarului, conform şi vîrstei utilizatorului. Doar că „avem nevoie de mai multe calculatoare în spaţiul nostru, ceea ce constituie o problemă, sper, că e temporară.’’

„Sunt fericit, că m-am alăturat la numeroase manifestări, cluburi, cercuri de creaţie, pe care le întruneşte Filiala „M. Lomonosov”: e nevoie să păstrăm acest cămin, care a devenit unul din centrele noastre spirituale’’- a menţionat cîndva regretatul, muzicianul şi criticul muzical, Serghej Pojar, cu care echipa bibliotecii, fiind în colaborare strînsă, au cules informaţii şi au elaborat împreună, o bibliografie enciclopedică în două volume: „Relaţii de arta moldo-rusă’’. Laudele din partea cititorilor vin necontenit: biblioteca e frecventată cu plăcere şi interes. Unii fac şi donaţii de cărţi, alţii, vin doar pentru a cere un sfat. Biblioteca e frecventată şi de personalităţi emerite: Larisa Hromoka, Margarita Ivanuş, Nora Condratiev (salon muzical „Camerton‘’) etc., cei, care, tradiţional, activează în cadrul ei. Ei citesc mulţi ani, aici, preferînd-o altor sedii: o personalitate remarcantă şi unicală din Chişinău, a fost renumitul, aşa-zis, „straniul’’, Zingher; descris de Serghej Belkin în povestirea „Zingher - geniul imaginatiei”(„Гений восприятия)”; fidelă cititoare a fost şi Irina Cantacuzino, reprezentantă a dinastiei Cantacuzino.

Expoziţii, mese rotunde şi dedicaţii ai ctitoriilor pentru biblioteca lor preferată: cărţi şi albumuri, ce conţin zeci de articole cu teme dedicate, în special, bibliotecii şi activităţilor ei, dar şi elevilor, tinerilor sau persoanelor de orice vîrstă - cititori activi ai bibliotecii; cu idei utile şi pentru preşcolari.  

De curînd, echipa a cucerit locul întîi, fiind premiată la Conferinţa dedicată celor 135 de ani ai BM „B.P. Hasdeu”, pentru un proiect şi Poster „Unirea după interesele Filialei „M. Lomonosov’’ - un teritoriu de studiu şi comunicare”. E un prestigiu, cu care se mîndresc. Un alt proiect literar-muzical „Elegie’’, la fel, a  meritat aplauze. Proiectul este destinat utilizatorilor cu scopul, ca cititorul să vină şi el cu idei, fie, să  se simtă, ca acasă; relaxîndu-se şi ascultînd  o „muzică fără literatură”, în Salonul muzical „Camerton’’. Echipa bibliotecii invită, în acest scop, nu doar profesioniştii, dar şi simpli cititori, care iubesc muzica şi ar dori să cînte. În alt proiect se preconizează şi un curs pentru tineri, pasionaţi de chitară. Bine de menţionat, că Margarita Şcelcicova a avut ideea sa creeze piesa muzicală „Valsul cărţii“, un fel de imn al cărţii. Autorii sunt K. Siskan (text) şi Oleg Negrutti (muzica), interpretul V. Mitrasevskij. 

Menirea bibliotecii este de a promova cărţile cu adevărat preţioase. Frecvenţa poate să scadă, în săli, oriunde, dar cartea nu-şi va pierde niciodată valoarea ei. Acesta e principiul şi crezul Filialei „M. Lomonosov”.  E o plăcere să ai de-a face cu oameni inteligenţi!

                                                                                                                    Svetlana Vizitiu