luni, 25 februarie 2013

Redescoperim natura prin creaţia literară


Victoria Cebanu
șef oficiu, Filiala ”Ovidius”

  Ion Simionescu spunea: ,,Învăţând pe copii să iubească natura nu numai că le dăm viaţa întreagă o îndrumare nouă, veşnic senină a minţii şi a sufletelor, dar le punem la îndemână şi ceea ce constituie temelia legilor de ocrotire a naturii, conştiinţa că o plantă este o fiinţă ca şi animalul, iar ceea ce pare neînsufleţit, un munte, un râu poate avea influenţă asupra mediului”. Această afirmare ne-a adus spre organizarea unei  noi întâlniri în incinta Filialei „Ovidius”  cu autoarea cărţii ”Loc sub soare pentru toți”  Asea Timuş  și a elevilor claselor a III-a și a IV-a gimnaziul nr. 41. Este deja a doua întâlnire organizată cu  Asea Timuş, doctor habilitat în agricultură, conferenţiar la Universitatea Agrară de Stat din Moldova (UASM), cu utilizatorii Filialei „Ovidius”. Având un grad ştiinţific atât de semnificativ şi fiind o fire creativă şi foarte sensibilă, autoarea  nu refuză să scrie şi pentru cei mici. În atenţia cititorului mic lumea insectelor şi lumea vegetală, prin prisma legendelor şi povestirilor incluse în cartea prezentată,  dezvăluie secretele acestora şi familiarizează treptat şi convingător micul cititor cu adevărul ştiinţific din domeniul dat. Dragostea de  natură, interesul pentru studierea florei şi faunei ţinutului natal, protecţia plantelor şi animalelor sunt doar câteva dintre  obiectivele ce pot fi atinse prin lectura paginilor din această carte. Cei prezenţi au avut posibilitate să înţeleagă că nu există loc sub soare unde să nu fie câte, cel puţin, un individ, dacă nu o specie de insectă, fiecare prezentând pentru noi un anumit mister. 
Volumul autoarei  poate fi un ghid de cunoaştere a naturii în cadrul orelor de ştiinţe ale naturii, care include  anumite  curiozităţi din viaţa insectelor. Pentru  a face o surpriză plăcută autoarei copii  au venit la întâlnire cu desene efectuate în anumite tehnici şi cu informaţii selectate  din diferite surse despre viaţa  insectelor preferate. De asemenea este îmbucurător faptul că autoarea le aminteşte copiilor de importantele învăţăminte pe care fiecare  le poate însuşi de la micile animăluţe. Sperăm că aceste întâlniri sunt un bun prilej  de a  redescoperi natura prin creaţia literară.