Oxana CÂRLAN MUNTEANU,
profesoară de limba şi literatura română,
Liceul „Petru Rareş”
„Dăinuie un suflet în
adieri...”
(„Somn” de Lucian Blaga)
În
față multe puncte. Frig... Liniște...
Dragostea lumii vine spre ea, dar nimeni nu vede punctele ce s-au aranjat
frumos în calea ei să-i formeze o punte de ramificații
spre începutul unui dor de muzică veșnică, calea spre un
cântec ce va dăinui în fiecare literă așternută în ziarele vieții,
sentimentele gândite în fiecare zi de miercuri, zidul cimentat cu cele mai
alese doruri pentru fiecare pagină spre deschiderea unui nou început.
Inima
dânsei bate în fiecare clipă și aprinde metafore ce plasează
cu eleganță iubirea de tot în cele mai surprinzătoare
ipostaze de trăiri, așezându-le în fortificații
ale eternității, ce redau profundă semnificație
sufletului omenesc, proiectând de fiecare dată un destin inedit...
Elena Tamazlâcaru, este cea care seamănă pretutindeni izvoare cu îngeri ce ne
învață să mergem prin ierburi înalte râzând și
culegând, cu deminitate, liniștea, spunând tuturor că numai
bătând în piatra căutării vom deschide porțile
păsării din noi.
Dorul
vieții a îndemnat-o să facă din glasul chemării -
impresie, din gând - zbor de ochi aplecați spre rost de veșnicie,
din îndemn – răbdare și multă pasiune pentru ceea ce
se numește dăruire. Litera în condeiul Elenei
Tamazlâcaru ia forma frumuseții de infinit, așezat
cu mare grijă în steaua ce și-a croit-o zilnic cu
perseverență, cucerind teritorii cu ”Per aspera, ad astra”,
deaceea rostul dânsei e-n cuvânt gândit, sincer apreciat și
falnic dus pe altarul filei spre a fi cunoscut de cititor.
Retrasă-n
liniștea din păsări, zilnic privește
în geamul ce o cheamă spre noi aspirații
cu mesaje codificate în ideea sa testamentară, ca și
Tudor Arghezi, Grigore Vieru, de a lăsa urmașilor
numele său adunat printre litere ce urmează să zidească existența
gândirii următoarellor civilizații. Castelul dânsei e format
din peisaje ce se vor duse-n paradisul anilor, din ziduri cu ceasuri de aur ce
arată ora patriotismului și al omului vertical, din
poduri ce fac legătura între generații.
Elena
Tamazlâcaru este poeta, publicista, jurnalista și
eseista vieții interioare, alimentată zilnic cu drama
propriului spirit, luând de fiecare dată nemurirea de la început pentru
interpretarea inedită a imnului pentru suflet și
zămislirea orizontului de vis.
La
atingerea viselor împlinite sunteți un suflet ce ve-ți
dăinui prin adieri de comori sufletești, un arbore țesut
cu fluvii de succes, o apă cristalină ce cuteza-va ecourile spiritului în
vărfuri de lumini și un foc ce arde neîncetat pentru urmașii
dumneavoastră.
În
ziua, când iernile au adunat un frumos buchet de ani împliniţi, permiteți-mi
stimată doamnă Elena Tamazlâcaru, să Vă felicit și să
vă doresc un cântec pentru sănătate, un dor viu pentru fiecare zicere și,
fie ca zilele să rodească numai bucurii și împliniri pentru
dumneavoastră! Versurile de mai jos Vi le dedic cu multă dragoste şi pentru
lecţia de viaţă care am învăţat-o, cunoscându-Vă...
Azi inima e caldă-n dorul tău
și
gândul duce-n barca lui
cea mai sinceră adiere
în țara
ta de vis.
În iarna frunzelor ce zbor
prea mult trăiești
în osul dorului de scris,
cu ochi de vrajă
pentru însetări de paradis.
Te simți
pierdută-n gânduri
și
vorbe împletite-n rânduri de iubiri,
te cauți
printre mândre visuri,
mușcând
din astre, depășești dureri.
Și,
totuși ..., rodești
mărgăritare,
făcând un rost adânc din
zare,
deschizi lumini din blânda-ți
pleoapă
și
mângăi suflet de munte ca o mamă!
La mulți
ani, dragă Elena Tamazlâcaru!