Margareta CEBOTARI,
bibliotecar principal, Filiala „Onisifor Ghibu”
Vineri
seara, 9 august, ora 18.00. Dar uşile bibliotecii nu se închid ci se deschid
pentru mulţimea de tineri dornici de a participa la o nouă ediţie a Clubului
Poeţilor Desculţi de la Biblioteca „Onisifor Ghibu”. Aici ar fi de spus că
aceste ediţii atrag tineri avizi de
lecturi poetice în seara zilelor de vineri, de două ori pe lună.
Invitata specială
a şedinţei ordinare a Clubului a fost de aceasta dată Ioana Isac, o tânără
autoare de versuri, studentă la Universitatea de Stat din Moldova,
prezentatoare la Radio Moldova Tineret. Seara literar-artistică a început
cu recitalul poetic al tinerei creatoare
susţinută muzical de Alexandra Bobu, moderatoarea acestui club.
Cu voce
distinctă tânăra autoare a transmis tumultul gândurilor sale aşternute pe
hârtia molcomă în diferite ipostaze ale sufletului său. După un crescendo
muzical!... iată că melodia şi versurile au reînceput timid să ne pătrundă în
sufletele noastre. În sala bibliotecii – linişte şi armonie. S-a aşternut o
pauză, de parcă la toţi le părea rău că iată, a luat sfârşit feeria….
Apoi –
aplauze!
Da, au
reuşit aceste două tinere talente să ne frapeze, să ne încânte!
În timpul
recitalului Ioana Isac a ţinut să-şi expună unele motive ale apariţiei unuia sau altuia din versurile sale, deoarece are impresia că atunci când
scrie un vers se dezgoleşte sufleteşte
în faţa oamenilor. De aceea încearcă să
se ascundă timid după cuvinte, a recunoscut ea, citind poeziile Imaginar, Joacă cu sine, Femeia din cearşaf.
Emoţiile vibrau în liniştea sobrei Săli Nucifere a bibliotecii, iar aerul parcă
a devenit mai condensat, mai plin de fraze cu metafore ascunse, cu gânduri ce o
copleşiseră cândva pe tânăra creatoare de poezie – Nu am căzut în feeria libertăţii, Îţi las libertatea mea de moarte,
Sunt în comă de idei, etc. Scriind versurile
sale, autoarea crede că oamenii care creează, la fel
ca ea, vor înţelege cât de mult suferă persoanele care nu sunt înţelese de cei
din jur…
În acelaşi
timp Ioana Isac s-a confesat că pur şi simplu îi place să citească poezii, dar
nu să şi le comenteze, ori să le explice celor din jur, ne-a mai spus Ioana aruncâdu-ne în Bulboane de cuvinte, invitându-ne să ne gândim ce este Mai fals ca zborul. Îi plac oamenii care văd în lucruri simple
ceva altceva, a mai spus ea, citindu-ne poezia Nasturele care, chiar dacă are un titlu banal, ne-a cucerit prin
multe comparaţii şocante.
Admiraţia
se răsfrângea în aplauzele frecvente – o susţinere sinceră şi o acceptare leală
a deosebitei creaţii a tinerei autoare.
A urmat o
surpriză pentru Ioana Isac, la această ediţie asistând poetul, traducătorul şi
editorul Emilian Galaicu-Păun, care desigur a venit cu unele aprecieri:
– Ai o
poezie ce se dă la ascultat, ai texte
bine gândite, ai darul de a prinde fapte concise în cuvinte banale, începuturi
puternice, partea de mijloc puţin mai descriptivă, dar şi finaluri bune! Scrii
o poezie cu un limbaj elevat, se vede că ştii ce vreai să spui, nu se resimte
dorinţa să te asemeni unor corifei în
poezie, te strădui să găseşti eu-l tău poetic, şi chiar reuşeşti. Eşti ca un
golfuleţ mic în drum spre marea zbuciumată a creaţiei. Succese!
Pe finalul
ediţiei a urmat un schimb palpitant de impresii între cei prezenţi şi scriitorul Emilian Galaicu-Păun, toţi menţionând-i
în special forma inedită a versurilor, pe care cititorul o şi caută în orice
poezie. De fapt nimeni nu a negat că Ioana Isac scrie o poezie bună, dar care
trebuie trecută printr-un „fitness poetic” pentru a scăpa de ceea ce este de
prisos în scheletul versurilor sale, pentru ca ele să fie puternice cu
adevărat!
Ioana Isac
a mulţumit celor prezenţi pentru feedback-ul
poeziilor sale, motiv ce a determinat-o de fapt să vină Clubul Poeţilor
Desculţi cu un recital al versurilor sale.
Atât pe
parcursul ediţiei, dar mai ales la finalul ei, doritorii au avut fericita
ocazie de a primi şi un cadou – o şarjă realizată de cunoscutul caricaturist şi
pictor Alberto Shvets.
Deosebit
de mult ne bucură dorinţa tinerilor de a vedea ce cărţi avem în colecţiile
bibliotecii noastre, mulţi din ei reţinându-se şi după finele activităţii cu o
carte luată de pe raft pentru a o consulta.
Aşteptăm şi
la următoarele ediţii ale Clubului Poeţilor Desculţi în minunata Sală Nuciferă
a Bibliotecii „Onisifor Ghibu” toţi doritorii de a se asocia cu poezia, muzica,
pictura tinerilor.
Nu
rataţi şansa de a fi alături şi de a comunica cu tinerele talente şi de a
prezenta creaţiile proprii!