marți, 7 octombrie 2014

Debut autumnal…

Liuba Muntean, bibliotecar, Filiala „O. Ghibu”
 
 În prima zi a Decadei „Chişinău – Oraşul meu” 2014, vineri, 3 octombrie, începînd cu ora 14:30 în incinta Bibliotecii „Onisifor Ghibu” a avut loc lansarea volumului de poezie „Îmbrăcând şi dezbrăcând poeme” de Olga Sturza.

Evenimentul a fost deschis de doamna Veronica Postolachi, prof. de limbă şi literatură română, doctor în filologie, preşedintele Centrului de Cultură „Călin Postolachi”. Dumneaei a menţionat că „naşterea unei cărţi echivalează cu o sărbătoare de spirit, iar cartea Olgăi Sturza este un labirint al sensibilităţii unde descoperim un suflet nobil, tânăr şi foarte profund”. În poeziile Olgăi Sturza descoperim un univers insolit, străjuit de multă iubire, conştiinţă civică, dăruire, compasiune pentru cei mai trişti, nostalgie pentru trecerea implacabilă a timpului. Concepută ca o odă adusă iubirii, femeii, luminii divine, demnităţii, bunătăţii, placheta ne invită, de la primele versuri, pe un tărâm al contrariilor: viaţă-moarte, război-pace, păcat-sfinţenie, loialitate-neclintire, blestem-sacrificiu, azi-mâine, mit-adevăr, tăcere-cuvinte ş.a.

Şi pentru că Biblioteca „Onisifor Ghibu” a fost gazda evenimentului, cercetătorul şi criticul literar, directorul bibliotecii, dl Vitalie Răileanu a relevat originalitatea titlului, iar prin întreg volumul de poezii a descoperit o lume încorporată într-un verb confesiv care descoperă interioritatea şi exterioritatea eului liric.

Emoţiile post-lecturale au fost împărtăşite şi de Silvia Guzun şi Olga Ionel, profesoare la Gimnaziul „Nicolae Costin”. Impresionată de profunzimea versurilor, doamna Silvia Guzun a relevat în versurile Olgăi Sturza dragostea, suferinţa, setea de viaţă, valoarea părinţilor şi minunata lume lăuntrică a poetei.

În viziunea Olgăi Ionel placheta de versuri „Îmbrăcând şi dezbrăcând poeme” cuprinde poezii minuni, capabile de a amplifica dorinţa de a iubi tot ce e frumos, de a imprima în suflet sensibilitate, afecţiune şi romantism.   

Pentru a confirma cele spuse, elevii de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Liceul „Orizont” şi Gimnaziul „Nicolae Costin” au venit în faţa publicului cu un recital de poezie. Au fost lecturate poeziile „Femeia”, „Toamnă”, „Mamă, ai avut dreptate”, „Cântec de leagăn pentru fiica mea”, „Să mă ierţi”, „Orfanii”, „Iubirea nesfârşită” ş.a.

Poeta şi prozatoarea Marcela Mardare a subliniat faptul că fiecare a venit cu poezia în care s-a regăsit, adică volumul de poezii place publicului. Olga Sturza vine cu prisma ei de a vedea lumea. Nu i-a fost frică să-şi dezvelească sufletul. Este simplă, pe înţelesul tuturor, atunci când vorbeşte despre durere, suferinţă, nostalgie. Este profundă prin idei, a ştiut să toarne în cuvinte toate frământările, trăirile şi sentimentele. Poezia nu este una declarativă, nu e a unui începător, e o poezie matură care spune lucrurilor pe nume. Temele pe care le surprindem în poezii oglindesc sufletul Olgăi Sturza. Acest suflet e asemeni unei pasări în alertă care zboară mereu spre soare.

Pe final, spectatorii s-au delectat cu o melodie, pe versurile Olgăi Sturza „Scrisoare de la Dumnezeu”, interpretată de Erika şi cvintetul de la Liceul Teoretic „N.V. Gogol”.


Lansarea volumului de poezie „Îmbrăcând şi dezbrăcând poeme” a luat sfârşit odată cu mulţumirile aduse de Olga Sturza publicului. Debutanta a recunoscut că lansând o carte e ca şi cum ai ieşi gol în faţa mulţimii, doar că îţi dezbraci sufletul.