Liuba MUNTEAN
Bibliotecar, Filiala „Onisifor
Ghibu”
O discuţie caldă cu Gheorghe Grigurcu, poetul şi criticul care ne-a adus soarele în cea mai ploioasă zi de octombrie…
Pe 24 octombrie 2014, Biblioteca
„Onisifor Ghibu” a găzduit oaspeţi atît din Moldova, cît şi de peste Prut:
Nicolae Ţone, Teodor Tanco, Arcadie Suceveanu, Emilian Galaicu-Păun, Teo
Chiriac, Dumitru Crudu, Aliona Grati, Nina Cocinschi, Nichita Danilov, Nicolae
Spătaru, Grigore Chiper, Radmila Popovici ş.a.
Criticul şi istoricul literar, directorul Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, dl
Vitalie Răileanu şi-a început discursul cu un vers de Bacovia: „Da, plouă cum
n-am mai văzut…”, accentuînd cenuşiul de afară, care nu ne-a împiedicat să
iniţiem o caldă conversaţie cu mult-aşteptatul oaspete Gheorghe Grigurcu.
Reciprocă a fost şi plăcerea lui
Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, de
a-l vedea pe Gheorghe Grigurcu, acasă, după 70 de ani.
Directorul editurii „Vinea”, Nicolae Ţone a mulţumit Uniunii Scriitorilor
din Republica Moldova pentru organizarea acestei întrevederi şi a anunţat
programul întîlnirii - O mie de întrebări
pentru Gheorghe Ghrigurcu.
Cei prezenţi s-au grăbit să-l descoase
pe poetul şi criticul Grigurcu despre tot ceea ce-i interesează. Astfel a
început confesiunea maestrului…
Oraşul de baştină, Soroca, este un loc drag sufletului, doar că după 70 de
ani a devenit o noţiune. Revăzîndu-l a rămas uimit de cetatea lui Ştefan cel Mare,
de schimbările majore şi modernizarea acestuia. Copilăria sa a fost divizată în
mai multe localităţi, iar oraşul despre care scrie în poeziile sale e Amarul Tîrg – locul exilului sufletesc.
Oraş mic, închis, fără mari posibilităţi - acesta este toposul poetului.
Cea mai importantă latură a activităţii sale este şi rămîne a fi poezia,
despre care susţine că e o intersecţie
dintre text şi viaţă şi în nici un caz nu putem vorbi de o separare a celor
două. Poezia şi viaţa sunt domenii distincte între care nu există competiţie.
Analizînd relaţia literaturii cu viaţa, s-ar părea că e o concurenţă între cele două. Literatura
e un mod de a masca viaţa şi că viaţa, la rîndul ei, e un mod de a pune sub
semnul întrebării literatura: „Poezia e ca vinul. În cantităţi modeste e un mod
de viaţă, în cantităţi stabilite de medic – pentru sănătate, iar în cantităţi
mari – un drog.” Relatînd mitul lui Orfeu şi Euridice, Gheorghe Grigurcu ne-a
sugerat ideea că poezia are o geneză existenţială. Se naşte din suferinţă, dar
ajunge la un semn existenţial. Atunci
cînd a fost întrebat cum se combină starea poetică cu spiritul polemist,
Grigurcu a recunoscut că e mai uşor a scrie texte cu o anumită regularitate
decît a-ţi propune să scrii cîte o poezie pe zi sau pe săptămînă.
Întrebat despre pedagogie, despre dorul de studenţi , Gheorghe Grigurcu a
răspuns cu o doză de regret în glas… acum
e tîrziu. A trăit în oraşe mici din motive politice, nu a avut acces la
mediul universitar, iar din această cauză s-a obişnuit să se concentreze pe
lectură, pe scris şi mai puţin pe socializare.
Cei prezenţi s-au interesat şi de activitatea critică a lui Gheorghe
Grigurcu, iar maestrul şi-a început răspunsul printr-un citat de Novalis - Cel mai bun critic al poeziei nu este decît
poetul. În critică totul e un proces deschis, critica e supusă revizuirii,
iar atunci cînd revizuirile morale continuă se conturează un nou tablou al
literaturii.
S-a vorbit şi despre relaţia literaturii din România cu literatura din
Basarabia, despre indivizibilitatea celor două, despre obligaţia scriitorilor
şi criticilor de a cuprinde ceea ce se scrie acum între Nistru şi Prut.
Grigurcu a mărturisit că are mari goluri în cunoaşterea literaturii basarabene,
dar că va încerca să umple aceste goluri prin lecturarea operelor scriitorilor
din Moldova.
O altă latură a creaţiei poetului şi criticului sunt aforismele pe care
acesta le defineşte ca o interferenţă între poezie şi eseu, între metaforă şi
stricteţea unei cugetări.
Distinsul critic şi om de litere Gheorghe Grigurcu nu se
joacă cu vorbele. El încearcă, de fiecare dată, să îşi argumenteze afirmaţiile
şi solicită, la rîndul, său, contraargumente raţionale, în faţa cărora este
gata să se încline. Ne place sau nu, trebuie să recunoaştem că Gheorghe
Grigurcu este posesorul unei mari conştiinţe artistice, dublate de un ales
spirit civic.
