Liliana JUC
șef oficiu copii, Filiala „Târgovişte”
Volumul „Poeme-n
genunchi” (Chișinău, 2013) de Dumitru Matcovschi, ce afirmă prin esenţa sa că „poezia viață e și viața
poezie”, aduce cititorului noi plachete de versuri şi eseuri:
„Vârsta de bronz”, „Europa ne aşteaptă”; „Părintele limbii noastre”; „Ho, ţară”;
şi Referinţe critice.
În eseuri, condierul îşi pune inima în palma
cititorului cu cele mai frumoase şi durute reflecţii „... sfânt eu n-am fost niciodată, mi-am trăit viaţa nu pe şoptite, nu în
subteran, n-am crezut în apostoli, în
mucenici, mucenic am fost eu şi tovarăşii mei de drum, n-am fabulat nicicând în
faţa albului imaculat al hârtiei, mi-am pus în cuvinte dorul...” (Dumitru
Matcovschi. Poeme-n genunchi. Eseul: Vârsta de bronz. Chişinău, 2013. P. 7).
Autorul cheamă să nu risipim cea ce-au dobândit bunicii şi răzbunicii noştri,
să ne iubim vatra, etalon de iubire fiind cea a poetului „ Eu dacă iubesc, iubesc, până la dăruire, până la lacrimi, până la contopire
cu bulgărele de pământ. Or, după noi, după fiecare atât rămâne.” (Dumitru Matcovschi. Poeme-n genunchi. Eseul: Vârsta
de bronz. Chişinău, 2013. P. 7).
Ce se întâmplă
în Basarabia, la mărgioară? Cine astăzi mai trăieşte cu poezia? De unde venim
din Dacia traiană sau din pustiul Sahara? – se întreabă cu sarcazm scriitorul
Dumitru Matcovschi. Cu tristeţe constată poetul că nu ne mai adună la mărgioară nici sărbătorile, nici
înmormântările, iar acolo, departe, la
capătul pământului bântuie criza de identitate şi ne îndeamnă la verdele de
acasă, căci „străin vei fi în străini,
copii tăi nu se vor numi Ion, Gheorghe,
Ana, Maria, se vor numi Djon, Gion, Gari, Suleiman, Obama...” (Dumitru
Matcovschi. Poeme-n genunchi. Eseul: Vârsta de bronz. Chişinău, 2013. P. 9). Fără menajamente condeierul blamează
societatea de astăzi, ne-a răzleţit
vremea, ne-au rămolit vitregiile, e un triumf al mititeilor, avem mai mulţi demolatori decât ziditori, omul
azi moare de mult venin, nu de mult suflet, sânt sintagmele ce străbat
eseul „Vârsta de bronz” din „Poeme în genunchi” de Dumitru
Matcovschi.
Placheta „Vechi şi noi „ inserează poezii ca floarea cea amară, ca floarea de pelin,
pline de dor şi dragoste faţă de
pământul strămoşesc: „Basarabia”, „Nu-s copilul nimănui”, „Rădăcini”, şi versuri cu dedicaţie unor personalităţi
şi evenimente: „A stejări”, (Lui Ion
Druţă, care este omul adevărului,
este una din puţinele noastre autorităţi morale, – zice poetul); „Omul,
omule”, (Lui Tudor Gheorghe, interpret prin cântec al spiritualităţii
româneşti); „Alfabet” (literelor noastre dragi, literelor
sfinte); „Logos” (cuvântului,
ce nu-i niciodată de risipă, niciodată de
blestem), „Ziua Marei Vestiri” (dedicată
Sărbătorii de Întâi decembrie). Un singur dor mi-a mai rămas, – mărturiseşte
poetul în eseul „Europa ne aşteaptă”, – masă de scris, unde-l prinde răsăritul
soarelui, acolo unde se simte rege, cum zicea întru interviu televizat. Analizează perioadă de independenţă, cu
tristeţe concluzionând că „Lipsesc discuţiile
literare. Conferinţele. Viaţa literară lipseşte. Literatura mare lipseşte” (Dumitru
Matcovschi. Poeme-n genunchi. Eseul: Europa ne aşteaptă. Chişinău, 2013. P.
56). „După 1990, o bună bucată de vreme
nici un scriitor basarabean nu se studia la şcoală. Pentru că se studiau
Dinescu, Blandiana, Stănescu...” „Basarabia are valori. Nu ne pot reprezenta doar
Dinescu, Blandiana, Păunescu sau unul Vieru. Nu putem să tragem dungă neagră
peste Nicolai Costenco, Gheorghe Vodă, Pavel Boţu, Andrei Lupan,” – spune
răspicat scriitorul. Ei au fost luptători în acea perioadă de restrişte, atunci a spus Victor Teleucă „o altă limbă
mai frumoasă nu-i”, atunci a turnat Gheorghe Vodă „ Se caută un paznic” etc. Cu multă amărăciune reflectează
scriitorul Dumitru Matcovschi asupra artei, poeziei, asupra menirii artistului,
poetului în societate. Cine mai are
nevoie azi de poezie? Şi tot Dumnealui dă verdictul: „Nici o artă pentru artă. ... Nici o rimă de dragul rimei. Univers intim
să fie poezia. Omului adresată. Cititorului.” (Dumitru Matcovschi. Poeme-n genunchi. Eseul: Europa ne aşteaptă. Chişinău, 2013. P.
60).
