miercuri, 4 februarie 2015

Priorităţilor naţionale 2015 la Filiala „Ovidius”

Natalia Ghimpu, Filiala Ovidius”

Una din priorităţile naţionale ale anului 2015 este  Anul promovării valorilor europene. Reieșind din cerințele propuse Filiala Ovidius” a constituit un Proiect - Vreau să fiu european.  Scopul acestui proiect este  de a cunoaşte valorilor europene din diverse domenii și prin diverse metode de prezentare. Ca Grup ţintă sunt toți doritorii de a se familiariza cu valorile europene - liceeni, studenţi, cititorii bibliotecii etc. Ca formă de activitate s-a propus  Lecţie publică cu o periodicitate lunară - 12 şedinţe/an. Fiecare lecţie publică va avea genericul său și va fi susținută de persoane remarcabile din Republica Moldova, fiind din diverse domenii de activitate. Startul acestui proiect a fost dat în ianuarie cu Lecţia publică cu genericul „Europa îţi aparţine” susținută de Mihai Cernenco, șef catedră, doctor în științe istorice, conferențiar universitar, analist politic. S-au plasat avizuri pe rețelele de socializare precum și în spațiile funcționale, dar nu au lipsit nici avizurile verbale cu prietenii Filialei Ovidius”. Au venit diverși doritori de a asculta tema propusă dar prioritari au fost elevii de la Colegiul de Construcție cu șefa Bibliotecii Tatiana Ambroci și profesoara de filosofie Iulia Inglis.

 
Domnul Mihai Cernenco a vorbit într-un limbaj accesibil pentru tineret, despre care sunt valorile europene, cerinţele vieții europene, despre tehnologizare și cultură,  însușirea limbii engleze și ale altor limbi etc. Analistul a răspuns la multe și diverse  întrebări ale auditoriului. S-au făcut multe poze care au fost prezentate în albume pe Facebook și care a luat o cifră record 1.423 de aprecieri. Acest proiect a fost lansat cu un succes formidabil  și sperăm că și în continuare vom ține garda nivelului obținut. Vă incităm de a vizualiza Blogul Filialei Ovidius” pentru a fi la curent cu tematica și oratorul lecției următoare. Vă așteptăm.