Anastasia Moldovanu,
bibliotecar principal,
Filiala de
Arte „T. Arghezi”
Motivație. Ziua de 24 august este pentru Filiala de Arte „T.
Arghezi” un prilej de a-și reactualiza prezența în comunitate, deoarece în
această zi, în a. 1985 biblioteca și-a început activitatea în localul în care
se află și astăzi – strada Grădinilor, 21. Și cu aceasta pare că se face o fragmentare
în longevitatea sau timpul de existență continuă a instituției. Și astăzi, pe
evidențele noilor achziții se indică: biblioteca nr. 22. Cu acest număr a fost
înmatriculată biblioteca în martie 1964, atunci când a fost întemeiată. Și nu
înzadar filialei noastre i se mai spune o bibliotecă
specializată, deoarece din 1968 intrările noi care veneau să completeze fondul de documente
prindeau un contur mai specific, spre deosebire de completările din alte
biblioteci orășenești. Pe măsură ce completarea se făcea anume din acest motiv,
dat fiind faptul că exista și o ofertă mai sporită din partea beneficiarilor,
mărimea fondului impunea și niște condiții – extinderea spațiului. Din aceste
considerente locația instituției a fost schimbată în repetate rânduri. Și nu
pur și simplu se producea o schimbare de design, dar și o schimbare de
consistență informațională, căci documentele se înmulțeau și după principiul
tipurilor. În această ordine de idei ar trebui s-o spunem, că la fiecare etapă
profilul bibliotecii își modifica statutul de funcționare. Definim trei astfel de
modificări. Primul a fost cel de bibliotecă orășeneasă în sistemul centralizat
al bibliotecilor cu adresa juridică în strada Trandafirilor nr. 31, apoi bibliotecă muzical-teatrală (el variind
de la de la o extremă la alta, în dependență de caracterul achizițiilor) din
strada Negruzzi nr. 1. Și în
sfârșit, aria extinsă a documentelor din fondul bibliotecii atât după tipul
lor, cât și după modul de utilizare a condiționat trecerea la un aspect mult
mai larg de activitate, la studiul artei universale. Viza de reședință fiind
strada Grădinilor, 21. Aceste concluzii
și aprecieri s-au făcut în baza
documentelor existente: acte de registrare, procese verbale, ”caiet” de
indicaţii metodice, rapoarte de activitate anuale, cronica presei, mărturii ale
cititorilor, cartea de onoare.
Fondarea bibliotecii este confirmată prin decizia
Ministerului Culturii a MSSR şi a lnspecţiei de Stat al Bibliotecilor din anul
1964. Actul de înregistrare oficială a bibliotecii a fost emis de către
Direcţia Centrală de Statistică a MSSR la 12 martie 1973. Biblioteca arenda un
sediu cu o suprafaţă de 132 m2 în clădirea şcolii nr. 50 contra unei
plăţi de 101,08 rub. Fondul de carte era completat din achiziţii prin
sistema centralizată de mprumut bibliotecar, prin tranzacţii de cumpărare din
magazinele Bukinist şi din donaţii personale. În anul 1968 fondul de carte
număra 23 751 documente, dintre care în limba română erau doar 598 unităţi.
Domeniul literaturii social-politice era de 4 645 documente, literatura pentru
pentru preşcolari şi elevi era de 2 261 documente şi literatura artă şi sport
era de 1 144 documente. Restul domeniilor de referinţă erau într-un număr mult
mai mic. Activitatea bibliotecii era desfăşurată de o echipă din 6 membri,
dintre care 3 aveau studii superioare (1 cu studii biblioteconomice). Cheia
activităţii îl constituia catalogul alfabetic şi sistematic de cărţi, un
catalog pentru literatura periodică, mai târziu a fost creat şi catalogul
sistematic pentru descrierea analitică a documentelor, fişiere tematice
permanente şi temporare. La un număr de 4 053 de cititori în anul 1 968
difuzările de carte au ajuns la 70 923.
În anul 1972 biblioteca se transferă
untr-un nou local închriat în strada Negruzzi 1, mărindu-şi astfel suprafaţa
până la 200 m2 contra unei plăti anuale de 303,97 rub. Fondul de
documente (cărţi reviste) era deja în număr de 34 657. În anii 1975-1976 la
compartimentul tipuri de documente au apărut şi altele noi ca documente de
muzică tipărită (note muzicale) şi documente audio (înregistrări sonore),
discuri de vinil. Spre sfârşitul anului 1978 documentele menţionate au ajuns la
11 141 şi respectiv 2 222 documente. Achiziţionarea acestora din urmă în
cantităţi mari a determinat Direcţia de Cultură a oraşului să primească decizia (1976) de a schimba statutul de
funcţionare a bibliotecii, redenumind-o în filială
publică muzical-teatrală din Sistemul Centralizat al Bibiliotecilor. Respectiv
s-a decis o nouă completare a fondului din contul majorării nu a exemplarelor,
ci a titlurilor. Biblioteca avea necesitate de literatură în domeniul
teatrului, filmului, dramaturgiei, piese ale autorilor naţionali şi universali,
culegeri repertuale, monografii despre personalităţi ale culturii,
albume-seriale despre toate genurile artei. În anul 1978 fondul noii biblioteci
îl constituia 27 310 documente, dintre care literatura domeniului artă şi sport
era de 4499 la care s-au adăugat și documentele de muzică tipărită împreună cu
discurile de vinil, făcând în un număr de 17 862 de documente, adică circa 65%
din numărul total. Documentele în limba română alcătuiau doar 6%. Biblioteca
muzical-teatrală dispunea de sala de lectură cu o suprafaţă de 120 m2
şi sala abonament cu 80 m2. Colectivul de muncă îl alcătuiau 6
bibliotecari cu studii superioare, 3 din ei cu studii de specialitate. În
total, fondul de documente în anul 1982 era de 47 997, literatura domeniului
arte, educaţie fizică şi sport era de 27 734 (58%). Se observă o creştere
considerabilă a fondului de documente, dat fiind faptul că în 1981 erau în
număr de 25 500. Creşterea numerică şi a partiturilor muzicale de la 14 760 la
16 652 şi a discurilor de vinil de la 3 396 la 3 870 atestă o creștere sporită
a interesului utilizatorilor faţă de specificul acestor colecţii. Perioada
anilor 1976-1985 a cunoscut o intensă dezvoltare a tematicii de profil prin
prestarea servicillor specializate şi a informaţiei generale din istoria
artelor pentru specialişti, cadre didactice, studenţi şi elevi. Către începutul
anului 1985 fondul bibliotecii a ajuns la 56 913 unități, fapt care făcea
imposibilă aflarea ei în localul din strada Negruzzi.
O nouă treaptă în
activitatea instituţiei începe odată cu transferarea ei în sediul din strada
Grădinilor 21, un imobil propriu, o clădire diferită de cele din jur, în două
nivele, cu o suprafaţă de folosinţă de 546,7 m2, fapt confirmat de
certificatulul eliberat de Biroul Informaţiei Tehnice din cadrul Ministerului
gospodăriei comunale şi de locuinţe a RSSM din 21 iunie 1985. Fondul total de
documente a bibliotecii la început de 1987 era de 58 928 unități, dintre care 3
115 în limba română. Din numărul total, 3 8716 (66%) documente îl constituiau
domeniul arte, educaţie fizică şi sport. În dotarea tehnică s-au adăugat un
televizor, electrofoane, un pick-up, centru muzical, filmoscoape, în total 11
unităţi, indiscutabil necesare în prestarea serviciilor specializate. Spaţiul
de bibliotecă a fost conceput pentru o sală de lectură, sala abonament, secţia
organizării şi păstrării fondurilor bibliotecii, sala pentru conferinţe, secţia
informativ-bibliografică, secţia prelucrării şi completării literaturii,
vestiarul. Fondul bibliotecii era deservit de o echipă formată din 7
bibliotecari, dintre care 4 cu studii superioare, 2 cu studii de specialitate
şi 3 cu studii medii de specialitate. Trecerea la noul sistem de clasificare
CZU şi la scrierea transliterată a făcut ca în perioada anilor '96-'97 a fost
reclasificată toată literatura de artă, o parte din ea s-a introdus în baza de
date şi practic au fost formate două cataloage noi: sistematic şi alfabetic de
cărţi, paralel cu catalogul alfabetic de note, catalogul sistematic de note şi
catalogul alfabetic de discuri. Cronica presei anilor '90 ne relatează despre
activitatea Bibliotecii de Arte ca un centru important de informare, de lectură
şi de cultură în viaţa capitalei. În cadrul programelor de activitate s-au
lansat saloane ale muzicii, teatrului şi picturii. Biblioteca de Arte s-a confruntat
în permanență cu o problemă majoră – lipsa de carte nouă de profil în limba română, fapt
care s-a resimțit în prestarea serviciilor continue și de calitate pentru
grupurile țintă – studenți, elevi, cadre didactice. De exemplu, spre finele
anului 1996 din lipsa documentelor solicitate difuzările au scăzut cu peste 3.000,
respectiv și tendinţa de scădere Ia capitolul difuzări din domeniul artei cu
până la 10%. Actualmente însă, tendința
de recuperare a acestor pierderi se capătă din însăși tendința de
retransformare a bibliotecii într-un centru modern, unde serviciile
specializate capătă noi și noi aspecte. Important este faptul, ca
distribuitorii de informații (în cazul dat, bibliotecarii) să capete abilități
în utilizarea lor în beneficiul utilizatorilor.
