marți, 27 septembrie 2016

De la cultura niponă spre cea basarabeană


Valeria STACI,
Bibliotecar, Filiala „Onisifor Ghibu”

           
Doar toamna ne face un pic mai nostalgici şi în clipele acestea o Bibliotecă devine şi mai ospitalieră…
          Pe 24 septembrie, 2016 Biblioteca „Onisifor Ghibu” şi-a deschis larg uşile pentru un public deosebit, ahtiat de pictură şi de desenul în alb-negru: şcoala japoneză, oferită, de această dată, de pictoriţa şi pianista Yuca Takeda (Japonia), tehnica Suibokga, acompaniată şi de o lansare de carte – „Alexandru Gheorghiţă – o viaţă, un destin”, cunoscut jurnalist din Republica Moldova, care a reflectat în articolele sale cultura niponă şi Jocurile Olimpice de la Nagano (Japonia).
            În cuvântul de salut, preşedintele Asociaţiei Moldo-Japoneză pentru Cultură şi Civilizaţie, doamna Raisa Brăduţanu, le-a vorbit celor 49 de invitaţi despre importanţa evenimentului, despre frumoasele colaborări cu oamenii de cultură din Ţara – răsare, reprezentată astăzi de Yuka Takeda care a absolvit Kobe college /Japoniaj, specializarea pian, având stagieri în Spania şi Germania. Susţine recitaluri de pian pe prestigioase scene din Spania, Germania, Japonia. A participat la Festivalul de Artă si Cultură din Kîrgîzstan cu compoziţii pentru pian şi cu o expoziţie de tablouri proprii. În Japonia, ea a cîştigat marele premiu Matsukata Hall Music Awards. În anul 2005 împreună cu Kyoko Yamamoto a creat formaţia „Piano Duo Mumuki”. Kyoko Yamamoto este bine cunoscută drept una din cele mai bune aranjoare ale muzicii compozitorului de tango modern – Astor Piazzolla. Yuka Takeda face aranjamente pentru muzică latină, slavă, arabă şi japoneză.
Yuka Takeda pictează din copilărie. Ea îşi expune lucrările în mai multe oraşe din Japonia şi peste hotare. Din 2005 practică pictura în alb – negru, numită SUIBOKUGA . În 2012 câștigă premiul stabilit de Prim - ministrul Japoniei. Ea este simpatizanta țării noastre. În 2011 a organizat la Universitatea Vaseda un recital de pian şi o expoziţie de tablouri cu prilejul celei dea 20-ea aniversăre de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova. În ţara noastră se află pentru prima data.
            Printr-o metodă originală s-a recurs şi la prezentarea volumului Alexandru Gheorghiţă. O viaţă, un destin. Referinţele aparțin directorului Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, criticului şi istoricului literar Vitalie Răileanu.
            Emoţionantă a fost şi alocuţiunea dnei Tatiana Gheorghiţă, care a afirmat: „Am scris această carte în memoria celui care a fost Alexandru Gheorghiţă. Am considerat că e de datoria mea să fac acest lucru.
            E adevărat că de la idee şi până la publicarea cărţii a trecut ceva vreme. Mult timp nu m-am putut hotărî cum să arate. Iniţial, mi-am zis că ar trebui să fie o culegere de articole, confesiuni, semnate de prieteni, colegi, de toţi cei care l-au cunoscut şi doresc să spună un cuvânt despre Alexandru.
            Dar nu poţi reconstitui un portret numai din cuvinte, oricât de bune n-ar fi ele, de aceea m-am gândit să adaug şi câteva dintre materialele scrise de Alexandru. Ele urmau să întregească chipul unui jurnalist profesionist, unui om care şi-a spus întotdeauna deschis, cu mult curaj şi demnitate poziţia civică. Astfel am căutat printre însemnările şi manuscrisele sale. Din păcate, puţin ce s-a mai păstrat!
            Am scris despre el aşa cum l-am cunoscut la universitate: modest, pasionat de sport, muzică, literatură, cu un simţ dezvoltat al limbii. Aşa cum l-am cunoscut în cei 31 de ani de căsnicie, trăind alături de el bucuria clipelor de împlinire sau fiind martorul unor necazuri, pe care le-a înfruntat mai mult de unul singur.
            Am scris această carte fără a avea ambiţia de a edita o lucrare strict documentară. Nu am apelat la arhive. Singura sursă sunt faptele lui Alexandru, materialele şi publicaţiile sale, memoriile şi amintirile colegilor, prietenilor, celor care, în virtutea profesiei sau a altor circumstanţe, l-au cunoscut şi au colaborat întru realizarea unor idei şi proiecte ambiţioase.
             Îmi dau seama că nu am putut cuprinde infinitul. Multe lucruri au rămas în umbră. Mă consolează însă faptul că, prin această carte, am reuşit, împreună cu cei care m-au susţinut, să aducem un omagiu lui Alexandru, apreciindu-i astfel meritul incontestabil pe care l-a avut în promovarea sportului naţional şi a jurnalismului sportiv.” Pe final s-au mai pronunţat: dna Raisa Brăduţanu, preşedintele Asociaţiei Moldo-Japoneză, regizorul Mihai Barat, omul de cultură Leonid Bujor şi alţii.

            Astfel de manifestări cultural-literare organizate de Biblioteca „Onisifor Ghibu” sunt un frumos prilej de a mai medita asupra gândurilor exprimate de Mircea Eliade: „Cultura, afirmându-se la intersecţia atâtor planuri de existenţă, este condiţia maximă pe care o poate dobândi omul în univers”…