vineri, 11 noiembrie 2016

Evităm pericolele străzii

                             Mila ȘEREMET,
șef serviciu, Filiala „Transilvania”

 A venit multașteptata zi de miercuri, 9 noiembrie, ziua primului atelier al Serviciului „Atenție la trafic”, a doua ediţie. De această dată cu elevii clasei a I-a, Programul Educațional „Pas cu Pas” de la Școala primară „Anatol Popovici” îndrumați de dna profesoară Eugenia Codrean. Genericul trainingului a fost „Clipa îți salvează viața!”. Cunoștință am făcut cu cei 35 de perechi de ochișori prin intermediul unor cartonașe colorate verzi și roșii care ne-au prins bine și pe parcursul activității noastre.
 Salutarea a fost în formă de poveste ce conținea cuvinte din vocabularul rutier cum ar fi: pieton, semafor, zebră, drum public, trotuar, parte carosabilă, indicator, acostament, intersecție, agent de circulație marcaj rutier, stradă... Cine nu cunoaște aceste noțiuni? Le cunoaștem de la mic la mare, dar cât de mult respectăm aceste reguli de circulație rutieră chiar și noi maturii? Dar mi te copiii... Deci, am convenit de la bun început că cunoaștem deja multe, ne rămâne un singur lucru, să și conștientizăm de la mic la mare importanța vitală a acestora. Și de ce nu, să ne aducem aportul ca să facem strada cât mai sigură pentru toți. Dar mai întâi ne-am reamintit următoarea informație: „Mergând spre școală, ne deplasăm întotdeauna pe trotuar, iar dacă nu este trotuar – pe marginea drumului! În situația în care nu există nici margine ne putem deplasa pe carosabil, însă fiți foarte atenți și stați cât mai aproape de margine! Întotdeauna mergeți pe partea stângă a carosabililui. Rolul fiecărui dintre noi e foarte simplu: să povestim și altor copiii toate lucrurile despre care discutăm și aplicăm în practică aici la Biblioteca „Transilvania”. Nu sunt multe și nici dificile. Dar ne vor ajuta cu siguranță să evităm traumatismele și urmările tragice cauzate în urma accidentelor de circulație. Ne-am străduit ca trainingul să fie cât mai vesel și interactiv. Pentru aceasta am folosit o diversitate de ghicitori, materiale ilustrative, indicatoare, semafoare cu trei și două culori. Și desigur că am vorbit despre diferența între ele. Am practicat traversarea străzii cu propuneri capcane ca de exemplu, cine vrea să se joace cu mingea pe pietonală? Doritori au fost. Ca mai apoi experții noștri să le lămurească regula străzii și a bunului comportament în stradă. Zebra noastră a mai fost traversată de fetițe cu cățeluși, de mămici cu fetițe cu fundițe, de prieteni care nu se asigurau de securitatea lor în timpul traversării străzii, chiar dacă avem drum verde, ne uităm în stânga apoi în dreapta. Fiindcă și șoferi avem diferiți, ce nu țin cont cu regret de simple, dar și vitale reguli de circulație rutieră. Apoi a urmat formarea a trei echipe, care s-au plimbat printr-un labirint, ce ducea spre școală. Condiția era, să ajungă acolo în siguranță. Aici s-a ținut cont de rapiditate, dar și de corectitudinea drumului ales.
Am fost foarte intrigați de întrebarea unei fetițe pe nume Delia, ai cărei mămică era prezentă la training: De unde semaforul știe când și ce culoare să aprindă?
Semaforul are un cronometru, aparat independent, autonom, echipat cu microprocesor, destinat afișării timpului rămas până la schimbarea culorii roșii sau verzi a semaforului la care este cuplat.
Datorită principiului de funcționare ales, nu necesită instalație de alimentare separată și se autoprogramează.

La final ca să vedem cât de bine a fost asimilată informația, ne-am jucat cu cartonașele primite de copii la începutul trainingului de culoare „roșie” și „verde”. Picii afirmau corectitudinea întrebărilor prin cartonașul verde, și negau corespunzător prin cel roșu.