vineri, 23 februarie 2018

Poeta Zina Izbaș cu admiratorii săi la Biblioteca „Ovidius”

Victoria Cebanu,
bibliotecar, Filiala „Ovidius”
           
 O zi superbă, cu mult suflet, flori, zâmbete și gânduri frumoase a fost pentru prietena noastră Zina Izbaș, întâlnirea O cafea amară pe strune de chitară" la Filiala „Ovidius”. Cunoscută mereu ca jurnalistă, redactor-prezentator la postul național de Radio Moldova, a reapărut în fața publicului prezent în ipostază de autor a celor șapte plachete de versuri prezente pe rafturile colecției bibliotecii: Șoapte în toamnă, Mama mea, Ileana mea, Cântec pentru tine, Reduta neuitării, Dor de dor,  Dans cu trandafiri, Dragă, tu

            Cu un cuvânt de salut și bună apreciere au venit cei mai apropiați prieteni și admiratori ai poeziei domniei sale: plasticianul Victor Cobzac, în rol de moderator, scriitoarea Claudia Partole, Eugenia Bulat, Mihai Doloton, Nina  Bâlhac, Georgeta Stroiescu, prozatoarea Ana Onică, Nina Popescu de la Școala de Arte din Ialoveni, Irina Munteanu, Ana Popa - directorul gimnaziului nr. 93 din satul Hulboaca cu discipolii sai, elevi de la Centru de Excelență în Construcții - îndrumați de Ludmila Bodeanu, Zinaida Andrieș - profesoară de limbi moderne, etc.
            E un bun prilej de a împărtăși cu cei dragi, rodul muncii personale.
      Scriitoarea Claudia Partole menționa în cadrul întâlnirii: „... este poeta, ce m-a surprins, mereu, prin sinceritate, curățenie. Poezia a păstrat starea curată din copilărie. Unele din ele sunt nostalgice, îndurerate, sensibile ca o creangă atinsă de vibrația vântului... Cu tentă filosofică, vervă lirică și volubilitate romantică, dar și cu alură modernistă, văd eu creația poetică a Zinei Izbaș, care cred eu că nu se va opri aici”.  
            Dna Eugenia Bulat, remarca în fața celor prezenți: „.... poezia, are un conținut aparte ce relevă, o romantică incurabilă ce ne duce pe noi, în acele ape ale începutului și a  firescului...”
            La fel, cu o deosebită apreciere a venit și dl  Mihai Doloton: „... prea puțini autori au scris despre părinții lor, ar fi bine să-i citim poezia doamnei Zina Izbaș, deoarece în ea, se vorbește despre bunătatea omului de la țară...”.
            Toate aceste aprecieri date de colegii de breaslă, îi vor servi ca un imbold de a-și continua activitatea scriitoricească pentru a bucura starea sufletească a fiecărui cititor pasionat de opera profunda a Zinei Izbaș.
            Potrivit autoarei:  „Cartea Mama mea, Ileana mea, este o lucrare ce conține versuri dedicate mamei mele și întruchipează prin personajele din copilărie cu Ilene Cosânzene și Feți-Frumoși chipul  Mamei Ileana, ce ne citea povești Brâncovinene... consider, că cei prezenți vor desprinde din această lucrare faptul că trebuie să ne iubim părintii, să venim la ei cât mai des, oricât de departe am fi, deoarece ei sunt rădăcinile şi izvoarele noastre, graţie lor existăm...”

            Elevii de la gimnaziul Nr.93 din satul Hulboaca și tinerii de la Centru de Excelență în Construcții au venit cu un recital de poezie din volumele autoarei. În sala arhiplină de invitați, pe strune de chitară în înterpretarea Nicoletei Ambroci și Igor Galbură au răsunat cântecele mult îndrăgite: Dulce, galbenă gutuie, Satele Moldovei,  ce a transformat evenimentul într-o activitate emoționantă. Spre plecare toți cei prezenți au rămas cu certitudinea că o astfel de întâlnire de suflet se va mai repeta.