sâmbătă, 12 mai 2018

Festivalul Internaţional „Розите на България”


Angela OLĂRESCU,
Şef, Filiala „Hristo Botev”

 Festivalul Internaţional Розите на България (Trandafirii Bulgariei) se desfăşoară în fiecare an în 25 de țări ale lumii. La 11 mai mii de bulgari dansează tradiționala horă bulgărească, în cinstea sărbătorii religioase Sfinţilor Kiril şi Metodii (Patronii spirituali ai Bulgariei), conform iniţiativei Ministerului Învățământului şi Științei a Bulgariei, ca în toate ţările  unde se studiază limba şi literatura bulgară, se promovează tradițiile şi cultura bulgară. Scopul Festivalului Internaţional este de a atrage atenţia tuturor la cultura şi tradițiile bulgare alfabetului şi limbii bulgare promovând dansurile populare şi îndeosebi hora bulgară, la care participă maturii şi copiii. Bulgarii îmbrăcați în costume naționale bulgare, sub aceeaşi muzică dedicată sărbătorii, dansează demonstrând că portul național bulgar e la el acasă şi poate fi desfășurat în toată frumusețea sa.
 Festivalul Internaţional Розите на България” a fost organizat de Societatea Ştiinţifică a Bulgarilor din Moldova în parteneriat cu Biblioteca „Hristo Botev”, aici unde se adună comunitatea bulgară din Moldova.
 Cu un cuvânt de salut a dat start Festivalului Internațional moderatoarea, dna Raţeeva Elena, dr. în istorie, menționând despre semnificația acestui sărbători festive, despre desfășurarea concursurilor, despre toate evenimentele ce au avut şi care vor avea loc. Ne-a onorat cu prezența la Festivalul Internaţional atașatul cultural al Ambasadei Bulgariei în Republica Moldova, dl Gheorghe Iovkov, remarcând că e îmbucurător  faptul că bulgarii basarabeni îşi păstrează cu grijă obiceiurile şi tradițiile, că sunt uniţi şi împreună fac multe activități utile, interesante pentru comunitatea bulgară. Evenimentul a fost mediatizat de Emisiunea „Unda Bugeacului” (Moldova 1), Emisiunea „Primele ştiri” (RTR), ziarul „Argumentî i factî” şi jurnaliști din satele Moldovei, care au prezentat Ansamblele Etnofolclorice şi concursurile date. 
 În cadrul Festivalului Internaţional s-a vorbit în limba bulgară, au răsunat cântece populare bulgare, poezii ale scriitorilor bulgari. S-au desfășurat: hora bulgărească, ce a început  din incinta Bibliotecii „Hristo Botev”, apoi a continuat în faţa  ei, ca apoi să aibă o largă desfășurare pe bulevardul Grigore Vieru din mun. Chişinău, la care au participat Ansamblele Etnofolclorice Въгленче (Chişinău), Пламъче (r. Cantemir, satul Stoianovca), Извор (r. Taraclia, satul Korten) şi oaspeţii Festivalului, s-au încins în dans şi unii doritori din stradă. 
Cel mai interesant concurs din cadrul festivalului a fost cel culinar „,Бесарабската българската баница” (Plăcinte cu brânză – baniţa sau milina). La concurs au participat gospodinele care au dorit să-şi demonstreze măiestria  în pregătirea baniţei, ele fiind din localitățile: Stoianovca, r. Cantemir (Natalia Tanurkova, Boiana Penceva), Corten, r. Taraclia (Valentina Manaf, Svetlana Dermenji), şi oraşul Chişinău (Ana Pagur, Nadejda Raţeeva, Tatiana Iliko). A fost evident că fiecare din ele au metodele sale de pregătire a bucatelor. Chiar  fiecare familie are o metoda  deosebită de preparare a plăcintelor. Totul depinde ce produse se folosesc şi de ce calitate ( făina şi brânza trebuie să fie de calitate superioară), câte ouă şi cât unt se pun în aluat. Totul depinde de măiestria gospodinei. După gust poți aprecia în care localitate s-a pregătit baniţa ori milina. Fetele din satul Korten, r. Taraclia, au prezentat un  filmuleț  video „Cum se pregătesc plăcintele cu brânză de oi”, fiind ulterior menționate cu diplomă de mențiune. La sfârșitul concursului câștigătorii i-au servit  pe toți cei prezenți cu opera sa culinară foarte gustoasă.

 Au fost prezentate cuvântări de bun venit în stil literar şi muzical, cântece şi dansuri populare bulgare. Despre activitatea Şcolii duminicale care activează în cadrul Bibliotecii „Hristo Botev”, inițiată de Societatea Ştiinţifică a Bulgarilor din Moldova a vorbit dna Nadejda Raţeeva, profesoară de limbă şi literatură bulgară. Cei mai activi participanți ai Festivalului Internaţional au fost premiați cu diplome de exelenţă.
Festivalul Internaţional s-a desfășurat frumos şi într-un ritm vesel, participanții au rămas cu impresii plăcute şi cu amintiri frumoase. Noi sperăm că această sărbătoare se va desfășura cu mult fast şi în viitor.