joi, 20 septembrie 2018

Un nou cenaclu literar-artistic la Filiala „M. Ciachir”: Cenaclul „Cuvântul magic”


Angela Vintilă,
 șef filială, Filiala „M. Ciachir”


Miercuri, 19 septembrie 2018, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a organizat Ziua Ușilor Deschise. În acea zi toate drumurile duceau spre Bibliotecă. Evenimentul a făcut parte din acțiunile campaniei „E Biblioteca Mea!”, susținut de Programul Novateca în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Printre numeroasele evenimente, unul cu totul special, s-a desfășurat în cadrul Filialei „M. Ciachir” -  Cenaclul „Cuvântul magic”. Ne-am dorit mult ca în cadrul bibliotecii să lansăm un cenaclu literar-artistic, scopul căruia să fie comunicarea la direct cu cititorul, depistarea și promovarea tinerelor talente. E știut de toată lumea, că atunci când îți dorești ceva foarte mult, visele au capacitatea de a se împlini.

Am stabilit conceptul acestui proiect, titlul căruia a devenit  „Cuvântul magic”, iar conducător al cenaclului a devenit scriitorul pentru copii și ilustratorul de carte dl Alexandru Plăcintă, în care am găsit un susținător sigur al ideii. 

În cadrul Zilei Ușilor Deschise, la prima ședință a cenaclului am preconizat lansarea cărții pentru copii, „Anotimpuri colorate”, scrisă de talentata Emilia Plugaru, scriitoare cunoscută prin lucrările sale de neîntrecut. Invitații speciali ai acestui eveniment, au fost scriitorii: Mihai Vîlcu, Lidia Vrabie și interpreta de muzică populară și ușoară Rodica Druță-Hămuraru, care ne-a încântat cu trei piese, făcând sărbătoarea să fie mai sărbătoare.

Elevii clasei a doua de la Liceul Teoretic  „M. Kogălniceanu”, prezenți la lansarea de carte, au ascultat cu sufletul la gură istorioare inedite și povățuitoare, redate de către invitați. Copiii, au prezentat un recital de poezie din cartea „Anotimpuri colorate”, de Emilia Plugaru, precum și o mulțime de desene, realizate în baza acestei lucrări. Au urmat mai multe momente surpriză pentru copii. Cei mai activi, au fost menționați cu diplome de participare la eveniment.

Autoarea, Emilia Plugaru, a oferit cărți cu autografe, celor prezenți la lansare, primind felicitări din partea colegilor de condei și urări de prosperare pe tărâmul scriitoricesc, precum și multe cuvinte de susținere profesională.

Conducătorul cenaclului literar-artistic „Cuvântul magic”, moderatorul evenimentului, scriitorul Alexandru Plăcintă, pe tot parcursul lansării cărții „Anotimpuri colorate”, cu o măiestrie deosebită prin liniștea sa, felul de a vorbi și a organiza, a menținut o atmosferă de sărbătoare de neuitat pentru toți cei prezenți.  

 La despărțire au fost realizate multe poze, drept amintire a acestei frumoase întâlniri.

Ne dorim foarte mult, ca acest început să fie de bun augur și să aibă o continuitate, durabilitatea căruia să ofere tinerilor începători, posibilitatea de a se exprima în domeniul literaturii.