vineri, 2 noiembrie 2018

Revelație prin poezie - Renata Verejanu


Stela RUSSU, șef oficiu, Filiala „Transilvania”
                                                               
Eu am dreptul a munci, / Bucurie să-mi rămână  
                   Eu am dreptul a iubi / Limba cea română...
                                                                                                                               („Acest timp al iubirii” R. Verejanu)
 
Ploaia de frunze arămii a adus la Filiala „Transilvania”, a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” Săptămâna poeziei cu Renata Verejanu” adunând multă lume bună. Peste 60 de persoane, au onorat cu prezența regina poeziei, Renata Verejanu. Personalități de talie din Republica Moldova cum ar fi: maestul Vladimir Beșleagă, Ion Ciocan, critic literar, academicianul Mihai Cimpoi, Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor Republica Moldova, Tudor Colac, etnolog, folclorist,  Alexandru Plăcintă, Lidia Ungureanu, Traian Vasilcău, Petru Hasnaș, tânărul compozitor Adrian Beldeman, Valeriu Mocanu, cântăreț, președinte fondator al Asociației Academia Națiunii Române al Academiei, Liliana Prado, manager canal „BusuiocTV”, Tatiana Ambroci, Centru de Excelență în Construcții, Angela Olărescu, Biblioteca „Hristo Botev” împreună cu Ana Pagur, conducător al ansamblului etnofolcloric „Bъглен”, Valeria Babenco, clasa III-a Liceul Teoretic „George Călinescu”, copii talentați în ale declamării versului fin, plin de farmec, candoare și conținut al dnei Renata Verejanu. Copiilor le-a fost înmânate diplome și cartea „Eu am dreptul” în dar de însăși poeta.

Este omul care nu aleargă după onoruri, ci invers, onorurile vin după ea. Surprizele au început cu Mențiunea de la Festivalul de Poezie al Colocviilor „George Coșbuc”  Bistrița Năsăud, România, adusă și înmânată de către scriitorul dl Arcadie Suceveanu.

Cu un parfum de adevăr despre opera dnei a venit și tânărul compozitor Adrian Beldeman propunând ca măcar o parte dintre poeziile cu amprenta Verejanu să fie puse pe note. Cei adunați au scos la iveală universalitatea talentului autoarei. Traian Vasilcău: „Talente multe, caractere puține...” .


Persoană care lucrează nonstop la 7 proiecte concomitent, omul fenomen. Are acel vino încoace și talentul de a aduna în jurul ei indiferent de vârstă oameni de o potrivă. Pentru ea, biblioteca e o a doua casă. Filiala  „Transilvania” dispune de o colecție consistentă de carte izvorâtă din creația nesecată a poetesei, regizor, scenarist dna Renata Verejanu, în jurul la 20 de titluri din cele peste 88 de titluri editate până în prezent. Plăpândă la prima vedere dar puternică prin firea-i lăuntrică de invidiat. Om multiuniversal dezvoltat, inițiatorul a peste 90 de proiecte literare, culturale, educaționale, editoriale și mass-media, sociale, politice. Reprezintă acel perpetuam mobile care se ghidează după  credo: „...lucrurile se vor schimba când fiecare dintre noi și toți împreună nu vom fi indiferenți... Când fiecare va dori să facă din viața lui o sărbătoare. Și poate că mai multă lume se va respecta pe sine, și pe cei din jur, și va trăi un timp al iubirii pentru ziua de azi și pentru ziua de mâine...” (Renata Verejanu pentru Vocea Basarabiei, februarie 2012).