Natalia
Sofroni, bibliotecar, Filiala ,,Ștefan cel Mare’’
,,A vorbi despre limba în care gândești – a gândi –
gândire se poate face numai într-o limbă –
în cazul nostru a vorbi despre limba
română este ca o duminică.
Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimarea în limba română…’’
Nichita Stănescu
Începând din luna noiembrie, în fiecare
zi de marți, la Filiala ,,Ștefan cel Mare’’ se desfășoară serviciul ,,Limba
care ne unește’’. Acest serviciu este, de fapt, un curs de studiere a limbii române,
care se adresează tuturor celor care își doresc să dobândească sau să-și
perfecționeze cunoștințele în limba română.
Obiectivul fundamental al acestui
serviciu este însușirea și aplicarea normelor de vorbire și scrierea corectă a
limbii române, precum și folosirea corectă a vocabularului limbii literare.
Scopul serviciului are la bază
principiul comunicării active. Gramatica este predată într-o formă accesibilă
și atractivă, fiind o modalitate eficientă în realizarea scopului principal –
formarea competențelor de comunicate în limba română.
Cei care sunt interesați de
studierea limbii române, devenind grupul-țintă, sunt câteva doamne mai în
vârstă, vorbitoare de limba rusă. În primele lecții, doamnele au învățat
alfabetul limbii române, numeralele, zilele săptămânii, lunile anului,
culorile. Au urmat și alte teme: Familia mea (membrii familiei), Casa mea
(obiectele aflate în interiorul ei), Mâncare (fructe, legume). În prezent,
doamnele reușesc să întrețină dialoguri simple pe diverse teme: în transportul
public, la cumpărături, în excursie și multe altele. Inițial, doamnele nu aveau
abilitățile necesare pentru întreținerea unei simple discuții în limba română, însă
momentan, acumulând un vocabular variat, reușesc să folosească formule de
salut, să se prezinte ori să adreseze întrebări în limba română.
Ne bucură
faptul că, implementând acest serviciu, am reușit să motivăm și să-i ajutăm pe unii
utilizatori ai bibliotecii noastre să învețe limba română.