vineri, 22 noiembrie 2019

Cunoaște-ți drepturile împreună cu noi!


Ludmila Capița, șef serviciu, Filiala „Transilvania”

Ziua Internațională a Drepturilor Copilului este celebrată în fiecare an pe 20 noiembrie. În acest context, Filiala „Transilvania” în colaborare cu dna Ana Boghin de la Centrul de Creație pentru Copii „Ghiocel”, au organizat o lecție publică „Drepturile și obligațiile copilului”. Oaspeți au fost dna Aliona Barbăscumpă și dn. Roman Ceban, magiștri în drept.    

Pentru început copiii au fost familiarizați cu Constituția Republicii Moldova, care este legea supremă a statului nostru. Apoi s-au pus în discuție drepturile, modalitățile de respectare a acestora, dar şi instituțiile cărora se pot adresa, în cazul în care aceste drepturi sunt încălcate.    

Copiii au mai fost informați, că au drepturi la sănătate, educație, viața de familie, joacă și recreere și la un nivel de trai adecvat. Că drepturile copiilor acoperă nevoile lor de dezvoltare și de vârstă, care se schimbă în timp, pe măsură ce copilul crește. Binele copilului este crucial, și în toate legile sau deciziile judecătorești, binele copilului prevalează.      
                                                                     
De asemenea, în cadrul activității s-a pus accent pe importanța funcționalității fiecărui „personaj”, din lanțul funcționarilor legii, adică: polițiștii, procurorii, avocații, judecătorii, notarii, etc., spre exemplu: Cine elaborează legile? Care sunt domeniile dreptului; Ce drepturi aveți; Aveți și obligații?     
                                                                              
A continuat lecția publică cu vizionarea filmului „În drum spre facultate”, după care copiii au aflat despre diverse forme de violență, despre metodele de reacționare la cazurile de violență și instituțiile abilitate la care aceștia pot apela pentru a primi ajutor în astfel de cazuri. Nici „hărtuirea sexuala”, „violenta în familie”, „violenţa față de copii în şcoală”, în relațiile dintre copii, n-au fost uitate, dar și că soluția este Intervenția organelor de protecție a copilului în timp de 24 ore, și de emiterea ordinului, unde copilul este luat din familie.                                                                                                   

Un punct forte al activității a fost faptul că, copii au fost familiarizați cu drepturile lor, atunci când au devenit victimă, martor sau bănuit de săvârșirea unei infracțiuni/contravenție. Cine sunt reprezentanții cu care interacționează, care sunt competențele acestora în domeniul protecției copilului și date de contact utile în cazul expunerii la diverse situații de risc, despre Serviciul de asistență telefonică gratuită pentru copii 166-111.   
                                           
Anume așa, în cadrul acestei activități copii au fost încurajați să își imagineze o lume în care toate drepturile lor sunt respectate, și în care le este asigurat un viitor sustenabil. Prin intermediul discuției ei au înțeles mai bine drepturile lor, fiind încurajați să identifice acțiuni concrete, pe care le pot aplica, pentru ca respectarea drepturilor lor, să devină o realitate în viețile lor și în comunitățile în care trăiesc.