joi, 2 iulie 2009

PROGRAME EXTRAMUROS LA BIBLIOTECA PUBLICĂ „OVIDIUS”

Victoria CEBANU, şef oficiu, Biblioteca Publică „Ovidius”
Anul 2009 vine la Biblioteca Publică „Ovidius” cu un serviciu nou – Biblioteca extramuros, dar care există de mai mult timp în unele filiale ale Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Acest serviciu este o acţiune întreprinsă în afara instituţiei şi care are drept obiectiv principal să asigure acces la cunoaştere, informare, lectură, carte, studiu, comunicare tuturor membrilor comunităţii, inclusiv persoanelor cu deficienţe fizice, psihice, instituţii cu regim închis (şcoli auxiliare, internate, case de copii). Acţiunea Biblioteca extramuros la BP „Ovidius” se desfăşoară prin intermediul a două programe: – Ziua bibliotecii în grădiniţă cu genericul Lecturi magice. – Program destinat persoanelor dezavantajate: Împreună cunoaştem mai mult. Aceste programe au mai multe scopuri: promovarea cărţii şi a lecturii, formarea noului utilizator al bibliotecii, stabilirea relaţiilor de comunicare dintre persoanele nominalizate mai sus cu întreaga comunitate. Programul extramuros Lecturi magice preconizat pentru instituţiile preşcolare are un scop bine definit – atragerea la lectură a copiilor de la o vârstă cât mai fragedă. Acest scop se realizează prin prisma obiectivelor propuse de noi: familiarizarea copiilor de vârstă mică cu bibliotecarul şi biblioteca; dezvoltarea responsabilităţii copiilor în ceea ce priveşte îngrijirea şi păstrarea cărţilor; implicarea şi atragerea copiilor în diverse activităţi cultural-educative; atragerea celor mici ca viitori utilizatori ai bibliotecii – locul unde găsesc minunatul Templu al Cunoştinţelor. Grupul-ţintă al acestui program sunt preşcolarii de 3-7 ani, astfel au fost încheiate protocoale de colaborare cu instituţiile preşcolare din sectorul Centru: grădiniţele nr. 227, 53, 78, 8, 174. Pe parcursul anului între instituţiile sus-menţionate şi bibliotecă s-a stabilit o caldă şi productivă colaborare. În această perioada de timp s-au desfăşurat un şir de activităţi interesante. La Ora poveştilor copiii au fost familiarizaţi cu minunata lume a eroilor din basmele populare. Au avut loc prezentări de carte prin prisma cărora ei au făcut cunoştinţă cu frumoasele ediţii pentru copii: colecţiile Bună ziua, lume, vreau să-ţi spun pe nume şi Înşiră-te mărgăritare: poveşti populare basarabene (ambele apărute la Editura „Silvius-Libris” sub îngrijirea scriitoarei Silvia Ursache). La Orele de lectură s-au purtat discuţii pe diferite teme: Din lumea celor care nu cuvântă; Umor cu Ilenuţa şi Vasilică, Ţara mea-i Ţară de pace; Frumoasă-i limba noastră; Clopoţeii toamnei sună etc. Programul extramuros Împreună cunoaştem mai mult destinat persoanelor dezavantajate are mai multe obiective: socializarea persoanelor dezavantajate; eliminarea barierelor de orice natură care ar putea îngrădi accesul lor la informaţie; acordarea de asistenţă informaţională; apropierea bibliotecii de mediul şi problematica lor. Grupul-ţintă al acestui program sunt persoane cu deficienţe fizice şi psihice, instituţii cu regim închis – şcoli auxiliare, internate. Partenerii noştri sunt: Asociaţia Obştească „Refugiul – Casa Mărioarei” şi Şcoala-internat nr. 5 pentru copii cu handicap mintal. Ca forme de activitate pentru aceste categorii de membri ai comunităţii ne-am propus: ore de lectură, ore de poveste, întâlniri cu oamenii de creaţie, donaţii de carte, împrumut de carte la sediul beneficiarului. Pe parcursul anului în derulare s-a stabilit o colaborare amiabilă cu AO „Refugiul – Casa Mărioarei” care aşteaptă deja cu nerăbdare ziua în care vine bibliotecarul să le aducă cărţi şi ediţii periodice pentru noi lecturi captivante. Elevii de la Şcoala-internat nr. 5 s-au bucurat de posibilitatea de a comunica cu bibliotecarul şi lumea frumoasă a poveştilor, pentru ei fiind organizate mai multe lecturi facile în cadrul Orei poveştilor. În cadrul „Săptămânii Uşilor Deschise” din luna mai copiii de la grădiniţele şi şcolile incluse în program au fost în vizită la bibliotecă, au participat cu plăcere la programul cultural dedicat aniversării a 15-a de activitate a bibliotecii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu