vineri, 20 noiembrie 2009

TINERII DE LA BIBLIOTECA PUBLICĂ „AL. DONICI” CITESC O CARTE

Nina VOLOŞENCO, şef oficiu, Biblioteca „Al. Donici”
„Înainte de orice, scopul unei cărţi este să te facă să gîndeşti”, spunea Balzac. Aşa procedează şi adolescenţii de la biblioteca noastră citind cartea „Sare dulce”, ei sînt la vîrsta întrebărilor cînd trebuie să decidă ce vor face după absolvirea instituţiilor de învăţămînt. Romanul Alinei Odgon le dă puteri şi îndrăzneală pentru a privi în viitor cu încredere. Prin jurnalul Sanei, eroina principală, se perindă multe evenimente ce pot avea loc în viaţa unei domnişoare, care de curînd va împlini optsprezece ani, primele sentimente de dragoste, primul sărut. Eroii Alinei sînt nişte optimişti pasionaţi de carte şi de viaţă, fiind în ultimul an de studii la o şcoală-internat, prietenele Sana, Yvete şi Olivia, susţinîndu-se reciproc, trec mai uşor prin greutăţi şi conflicte cu colegii lor de clasă şi de cămin, chiar dacă sînt permanent în vizorul camerelor de luat vederi. Se descurcă de minune în situaţia dificilă, cînd trebuie să decidă în alegerea viitoarei profesii, inventînd un joc misterios „Roata norocului”, în care fiecare trebuie să respecte toate condiţiile, nu face excepţie nici directorul de şcoală, care, la rîndul său, îi susţine. După experienţa de la ora de chimie, cu „sare dulce”, autoarea pune la încercare prietenia Sanei cu Domenik, care nu mai rezistă în timp pentru că ea, Sana, este la o nouă etapă a vieţii. Maturitatea, impusă de anumite situaţii, moartea mamei, lipsa banilor şi îndepărtarea de noua familie a tatălui ei o face să muncească în timp ce colegii pleacă în vacanţă. Îmbinarea reuşită a realului şi fantasticului pun în evidenţă valorile acestei cărţi, trezesc emoţii pozitive publicului larg de cititori. Noi, bibliotecarii, sîntem nespus de bucuroşi că am descoperit această carte dintr-o fericită întîmplare, ea fiind darul unei cititoare, care a hotărît că merită să fie citită şi de alţi semeni ai ei... După imensa popularitate pe care a cucerit-o această carte în scurt timp ne-a făcut să fim în căutarea de noi exemplare şi am apelat la ajutorul corpului didactic de la Liceul Teoretic Român-Englez „Ion Creangă”, directorul adjunct al acestei instituţii, Iulia Munteanu ne-a dăruit încă cinci exemplare ale acestei cărţi. Alina Odgon, născută în satul Porumbeni, raionul Criuleni, la momentul scrierii romanului era elevă în clasa a X-a a liceului sus-numit. În prezent îşi face studiile la două facultăţi. S-a bucurat mult cînd am invitat-o la un dialog cu cititorii şi iată că pe data de 9 octombrie s-a produs lansarea, o sărbătoare de zile mari. Cinzeci de tineri au avut o întîlnire de suflet, unde de mai bine de două ore de dialog Alina a primit în dar o gazetă de perete cu aprecieri şi semnături de la fanii ei, după care ea la rîndul său a făcut o donaţie de carte tuturor celor prezenţi cu autografe. Întrebarea care îl frămînta pe fiecare din cei prezenţi a fost: „Cînd va apărea volumul doi al romanului „Sare dulce”?” Alina Odgon este deja la a doua carte şi doreşte să mai scrie şi în continuare, iar cititorii sînt în aşteptare de noi cărţi despre viaţa din zilele noastre....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu