joi, 12 martie 2009

MIHAI DOLGAN: „CE-A FOST, NU S-A PIERDUT!...”


Svetlana VIZITIU

Devine şi mai trist, precum a fost la vestea trecerii în cealaltă lume a artistului Mihai Dolgan: simţim profund lipsa lui. Va fi fiind muzică şi cântec pe lumea cealaltă? Cine poate şti, devreme ce nimeni nu s-a mai întors să ne spună cum e? Totuşi, ar trebui să fie ceva şi acolo: prea mulţi poeţi, muzicieni, compozitori şi artişti de tot felul s-au grăbit să ajungă pe acel tărâm... Oricum, aici, chiar şi după dispariţia omului, a rămas o lume de cântec numită Mihai Dolgan... cu „Norocul” lui! Se spune că misterul tinereţii eterne li se dezvăluie doar celor aleşi. Judecând după forţa de care a dat dovadă, dar mai ales timbrul muzicii sale, Mihai Dolgan se numără printre aceştia... A fost omul, care a pus muzica mai presus de orice. Performanţă. Studiu. Perfecţiune. Când apărea pe scenă, împreună cu formaţia „Noroc”, atât de mult era iubit de oameni că nu mai era lăsat să plece. A plecat... fără voie. A fost un vis, pe care-l mai trăieşti şi în prezent; un vis, din care nu te mai trezeşti, nici în viitor. Chitarele nu mor! Ce-a fost nu se mai pierde... Nu cred că există cineva care să nu fi ascultat şi dansat pe celebrele hituri De ce plâng chitarele, Cântă un artist, Primăvara... Le-a cântat toată lumea! Se pare, că rari au fost cei, care au gustat din dulcele succesului la fel ca el şi colegii săi de trupă. A fost atât de răsunător, ca un noroc, pe care ni l-ar împărtăşi, ca unor novici...
Câteva schimburi de priviri asupra vieţii lui Dolgan, autorul celor mai iubite piese, n-ar deranja: s-ar părea, că a fost presărată doar cu trandafiri. S-a născut la 14 martie 1942 în satul Vladimireşti, Sângerei (jud. Bălţi). A cunoscut deportările: întreaga sa familie a fost exilată în Siberia – pentru crima că a posedat o bucată de pământ şi vite necesare pentru a-l lucra. În 1957 a avut posibilitatea reîntoarcerii în Moldova, însă lipsa resurselor financiare l-a impus voluntar unui nou exil în Kazahstan. Mic fiind, a studiat muzica la Chişinău, datorită surorii sale Eugenia, care reuşise să se salveze de urgia pribegiei, căsătorindu-se.
A debutat ca instrumentist la Casa de Cultură din Sângerei. Apoi, a creat o trupă de jazz, în 1967: a fost visul lui nemărginit! Mânia sorţii: cei cinci tineri talentaţi şi ambiţioşi din trupă, au ales numele formaţiei – „Noroc”. Dar era nevoie de aprobarea concertelor, astfel erau timpurile. La o şedinţă a forurilor culturale, pentru investigarea valorii muzicale, dar şi a orientării politice a formaţiei, consiliul s-a opus adoptării programului de concert, considerând că muzica lor este de orientare prooccidentală. În plus, se lua în consideraţie lipsa cântecelor patriotice. Până la urmă, le-a fost oferită şansa de a reface programul. Şi pentru că nu muzica era ceea ce le lipsea, ulterior, a fost acceptat primul program. Urmează triumful „Norocului” pe scenă, piesele lor De ce plâng chitarele, Cântă un artist, Primăvara, Dor, dorule etc. devin şlagăre. În 1970 grupul „Noroc” obţinea laurii Festivalului Internaţional „Lira Bratislavei”, ca reprezentant al Casei de Discuri „Melodia” din Moscova, iar piesa Cântă un artist a întrat în Top 10 britanic! Urmează turneele prin republicile Uniunii Sovietice, însă la 18 august 1970 ziarul Adevărul Vinniţei publicase un articol de o virulenţă extremă împotriva muzicii decadente, care îi supărase pe mulţi. Responsabilii campaniei de desfiinţare a trupei „Noroc”, tinere de doar patru ani, au luat decizia ca trupa să nu mai aibă dreptul de a activa în Moldova. Motivele ar fi fost, printre altele, lipsa disciplinei şi a ţinutei scenice, promovarea unor valori artistice de proastă calitate! A fost o grea lovitură, ce a dus la risipirea membrilor trupei în cele patru direcţii: au fost împrăştiaţi toţi membrii trupei, doar Mihai Dolgan şi Lidia Botezatu au rămas împreună, erau deja căsătoriţi; cuplul fiind nevoit să se despartă şi de copilul lor, Radu, lăsându-l în grija buneilor din partea mamei. La Tambov, în Rusia, grupul „Noroc” a devenit nu pentru mult timp „De ce plâng chitarele”. Concertele lor se bucurau de un mare succes: erau cap de afiş, însă apare un nou ordin de interdicţie. Nu tot ce era rău în Rusia, va dăuna şi în Ucraina: unde, băieţii formaţiei, avuseseră deja succes, iar Filarmonica din Cerkassî i-a angajat ca solişti. Aici, au avut parte de atitudine umană şi de susţinere caldă din partea autorităţilor care le ofereau şi spaţiu locativ, doar să activeze în acel oraş. Apar noi membri în formaţie: soţii Presneakov din Sverdlovsk, revine Ştefan Petrache, se alătură fratele lui Alexandru Cazacu, Anatol. Au cântat doi ani, traducând piesele în ucraineană, aplaudaţi fiind la fel de mult.
Viaţa muzicală progresa rapid în spaţiul sovietic, doar Chişinăul dormita la acest capitol. La sfatul lui Petru Lucinschi, căruia i s-au adresat după ajutor, soţii Dolgan au introdus în repertoriul lor câteva piese... patriotice, fiind nevoiţi, pentru a fi reabilitaţi, să cânte în formaţia „Zâmbet”, condusă de Efim Bălţanu. Astfel, sperau să reînvie proiectul cu „Noroc”. Lucrurile, pare că s-ar fi îmbunătăţit, fiind posibilă chiar reîntoarcerea la Chişinău, unde au apărut sub un alt nume: „Contemporanul”, din componenţa căruia fac parte Mihai Dolgan, fraţii Cazacu, Valentin Goga, soţii Glec, Lidia Botezatu şi Ion Suruceanu. După concerte de succes în Chişinău şi aprobarea de către instanţe, încep turneele în Rusia. Iar în 1988 grupul revene la vechiul nume – „Noroc”!...
Despre trupa „Noroc” Dumitru Matcovschi scria „că este primul şi singurul ansamblu care ne face onoare până azi...” „Generaţia noastră, a anilor ’60, nu recunoştea altă formaţie decât „Noroc”. Artiştii de mai târziu au venit pe drumul deschis de Mihai Dolgan”, a spus scriitorul Ion Hadârcă. „Creatorul „Noroc”-ului este un mare om de cultură, un muzician şi un compozitor pe cât de talentat, pe atât de simplu. E un om modest prin măreţia sa şi măreţ prin modestia sa”– sunt cuvinte spuse despre regretatul Mihai Dolgan de către Grigore Eremei. „Am crescut cu repertoriul formaţiei „Noroc” şi tot cu piesele lor mergem acolo unde vom încheia socotelile lumeşti”, consideră Gheorghe Urschi. Lidia Botezatu, soţia: „Întorcându-mi privirile îndărăt peste ani şi întâmplări, azi am înţeles bine acest lucru: am acceptat acest mod de viaţă pentru că odată, hăt-demult, m-am îndrăgostit de un om fără pereche. Era Mihai Dolgan...” Iar Radu Dolgan: „...Trebuie să-i mulţumesc Lui Dumnezeu că mi-a dat această soartă, că sunt fiul lui Mihai Dolgan.”
În 2007 a ieşit de sub tipar volumul care relevă viaţa şi activitatea muzicianului: Mihai Dolgan: Taina vieţii mele; aportul lui în cultura muzicală din Basarabia a fost fenomenală! Precum „The Beatles” a revoluţionat muzica uşoară de pe glob, Mihai Dolgan, a făcut acelaşi lucru în spaţiul euro-asiatic, supravegheat de fosta URSS. A fost o garanţie a calităţii unui spectacol şi a succesului la public. Nu doar prin talentul său prodigios, ci şi prin calităţile umane: bunătatea şi amabilitatea, căldura sufletească... Iubitor de ironie, de discreţie şi de profunzime. Artist al Poporului. Marele Maestru al melodiilor de neuitat... Revenind la formaţia „Noroc”, au fost împreună 40 de ani, practic în aceeaşi formulă, căci pe toţi i-a legat aceeaşi pasiune – muzica. Mihai Dolgan a fost pentru ei un fel de leagăn, lângă care s-au strâns şi au activat perfect. Un lucru pentru ieri, azi şi mâine, un vis pe care ar vrea să-l trăiască oricare din noi. Visul de a ajunge cel mai bun dintre cei mai buni! Versurile cântate de el rămân un regret şoptit...

5 comentarii:

  1. E bun articolui, scrie foarte bine!
    Informativ cupinzator,de suflet... Imi place!

    RăspundețiȘtergere
  2. Toti cei care au trecut scoala lui Mihai Dolgan au ajuns oameni MARI!
    Iata ca a murit si Anatol Neamtu,la fel, reprezentantul formatiei NOROC. Pacat ca au murit! Fie-le tarana usoara!
    Sandu.

    RăspundețiȘtergere
  3. I-A TE UITĂ! -BRAVO AUTORULUI!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce-a fost, nu s-a pierdut!
    Ce-a fost nu s-a pierdut!!!Chitarele mai cÎntă, şi în prezent!
    Maria S.

    RăspundețiȘtergere
  5. Astazi, e trei ani de cand a decedat Mihai Dolgan! Sa-l ierte Domnul!

    RăspundețiȘtergere