duminică, 11 octombrie 2009

STIMATELOR COLEGE DE BREASLĂ

Elena DABIJA, director, CAIE

DE ZIUA BIBLIOTECARULUI îmi asum îndrăzneala să confirm cu toată responsabilitatea mea de specialist în acest domeniu, că nu există pentru noi o breaslă mai pe potrivă decât aceasta – de a fi BIBLIOTECAR prin vocaţie. Suntem onorate de această profesie cu care ne mândrim zi de zi, fiecare la locul său de muncă – în BIBLIOTECĂ.

Suntem fericite de-a lungul anilor munciţi cu dăruire de sine şi că prin profesionalismul nostru contribuim la propăşirea culturii noastre.

Despre această fericire mărturisea şi Mihai Eminescu pe când deţinea funcţia de director al Bibliotecii Centrale din Iaşi: „Sunt fericit că mi-am ales un loc potrivit cu firea mea singuratică şi dornică de cercetare...”, astfel meseria de bibliotecar îi aducea numeroase satisfacţii spirituale.

Toată recunoştinţa noastră este în marea sete de cunoaştere şi în succesele celor care ne păşesc pragul bibliotecii. Ani la rând cercetăm, studiem, dorim să ştim care este rolul nostru în societate prin sondaje, mese rotunde, chestionare, opinii, eseuri. Şi aceasta o facem pentru a ne evalua munca, pentru a îmbunătăţi activitatea şi a oferi servicii de calitate pentru utilizatori. În acest an, declarat Anul Imaginii Bibliotecii Publice ne-am propus să ştim care este imaginea noastră în comunitate. Mai jos propun spre lectură doar unele spicuiri din mulţimea de aprecieri cu referire la munca de Bibliotecar din partea vizitatorilor Centrului Academic Eminescu:

„Casa cea mai primitoare şi cea mai călduroasă a cărţilor este şi va fi mereu BIBLIOTECA. BIBLIOTECAR nu poate fi un om oarecare, poate fi doar un om cu suflet mare, primitor, astfel ca să poată împărtăşi bogăţia cărţilor cu atenţie şi acurateţe cititorilor. BIBLIOTECARULUI trebuie mereu să-i aducem slavă pentru faptul că are grijă de principalii şi devotaţii noştri prieteni – CĂRŢILE” (Elena Nemţanu).

„Bibliotecarii, prin vocaţie rămân întreaga viaţă ceea ce sunt de la început, reprezintă un echivalent al celor care prin munca lor asigură formarea gustului literar, conferă autenticitate modelelor literare” (Cristina Ceban).

„Sinceritatea şi generozitatea bibliotecarilor care iţi oferă o carte sau alta te predispun să revii în acest locaş al culturii, încrezător că vei afla informaţii interesante, sfaturi înţelepte, pentru că aici activează specialişti bine pregătiţi şi cu sufletul deschis spre frumos” (Marcela Mardare);

„De cele mai multe ori poţi observa că bibliotecarul şi cititorul se află într-o relaţie de prietenie” (Zinaida Chistol).

„Bibliotecara are grijă de cărţi ca de copiii săi. Ea este o a doua mamă a cărţilor şi a cititorilor săi” (Ecaterina Vozian).

„De foarte multe ori bibliotecarul este unul din puţinii prieteni ai cititorului” (Elena Dimitriu);

„Mulţumim bibliotecarilor pentru căldura şi înţelegerea oferită, care este familială şi care ne redă pofta mare de a citi şi a învăţa continuu” (Vlada Liubomişcenco) etc.

Aş mai continua din mulţimea de aprecieri referitor la CARTE, BIBLIOTECĂ, BIBLIOTECAR, CITITOR, dar şi din puţinele mesaje relatate mai sus putem face o viziune clară.

Fiecare din noi a îmbrăţişat această profesie nobilă conştient, întâmplător, din curiozitate sau îndrumat de cineva... Eu am făcut-o conştient, ca mai apoi acest lucru să-l urmeze şi nepoatele Tatiana Coşeri, Ina şi Natalia Dabija, s-o ademenesc în bibliotecă şi pe sora Valentina Gorea.

Dar amintirile mă duc în acel an de botez – 1982, când am păşit ca tânăr specialist pragul Bibliotecii pentru copii nr. 11. Cititoare fidelă era Rodica Goncear, care la fel mi-a urmat sfatul, ca la moment să fie şi ea devotată profesiei.... Au urmat această meserie multe alte doamne, care la moment îmi sunt colege şi care nu regretă.

Tuturor BIBLIOTECARILOR, personal şi din partea echipei Centrului Academic Eminescu, urez sănătate, împliniri dorite, ani mulţi şi rodnici în TEMPLUL CĂRŢII!

Vă propun prin lectura poeziei Adinei Enăchescu „Bibliotecara” să credem totuşi în „tinereţe fără bătrâneţe”:

Erai, pe-atunci, suavă domnişoară

şi, printre cărţi, păreai o poezie

ce numai Dumnezeu o poate scrie

sub poală de pădure, într-o vară.

Şi ani , de-a rândul, cărţi împrumutând,

te-ai vestejit, frumoasa mea copilă;

de tine nu avu chiar nici o milă

tălharul timp, de toţi râzând!...

Te-ai vestejit ca triste gălbenele

şi ai rămas de-a pururi domnişoară;

de-acum, e prea târziu, se face seară,

iar chipul tău pluteşte printre stele!...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu