luni, 22 februarie 2010

AICI SE PROMOVEAZĂ TINERE TALENTE



Elena DABIJA,
Director CAIE


În incinta Centrului Academic Internaţional Eminescu activează Clubul „TINERE TALENTE”, care are obiectivul să descopere şi să promoveze tinerele talente, care au harul artistic fie în poezie, fie în proză, fie în pictură etc.
Deşi suntem la finele lunii februarie, am avut marea bucurie să cunoaştem, dar şi să promovăm aceste tinere talente publicului care ne vizitează. La prima şedinţă invitatul nostru a fost Iurie Palanciuc, care a dialogat cu tinerii de la Liceul teoretic „Mihai Eminescu” despre talentul său de tânăr poet, profesor, traducător etc. Orice apariţie editorială pentru bibliotecari dar şi pentru cititori este o mare bucurie. O bucurie a fost pentru mine când printre noile achiziţii am descoperit placheta de versuri BOTEZAT CU LUMINĂ, semnată de Iurie Palanciuc. Sinceră să fiu mi-a placut chiar formatul şi coperta cărţii. Deşi nu cunoşteam autorul mi-a atras atenţia unde a văzut lumina zilei cartea, şi anume Editura ANCESTRALA, care „a primit botezul” la Centrul Eminescu, şi care a mai lansat cărţi la CAIE. Am rămas surprinsă când am descoperit că primele poezii din carte sunt dedicaţe lui Mihai Eminescu şi Grigore Vieru. Au binemeritat-o din plin POEŢII, iar Iurie Palanciuc este bravo pentru talentul şi harul primit de la Dumnezeu. Am citit filă cu filă poeziile, fără să citesc prefaţa editorului Dumitru Mircea (Mămăligă) şi am pătruns în sensul poeziilor divine şi sincere. Am descoperit atîta dragoste de viaţă, de neam, de mamă, de femeie, de tot ce-i frumos şi divin. Am decis să organizez o lansare pentru tineri ca să-l cunoască. M-am bucurat cît de receptiv a fost la invitaţia de a lansa cartea la Centrul Eminescu. În timp ce-i vorbeam de o eventuală întâlnire cu cititorii, mi-a amintit că mai mulţi ani în urmă, fiind student la USM, a participat la lansarea cărţii NU E OM SĂ NU FI SCRIS O POEZIE, aici la Centrul Eminescu şi acceptă cu mare plăcere invitaţia.
Şi iată că autorul este faţă în faţă cu publicul. Dialogul este captivant, Iurie Palanciuc îşi frapează cititorii cu poeziile sale, cu experienţa sa de viaţă scurtă dar rodnică prin ceea ce face. Au urmat întrebări şi răspunsuri, poveţe fel de fel, dar în atenţie a fost poezia sa. Aici aşi menţiona doar unele titluri pentru a avea o imaginaţie ce teme abordează tânărul poet: „Şi-ntunericul are lumină”, „Odă mamei”, „Chipul măicuţei”, „Spicele”, „Lumina trăirii”, „Ţi-am văzut, Doamne, pe chip”, „Rugă”, „Filă biblică”, „E grea calea spre tine, Doamne”, „ Iartă, Doamne...”, „În biserică unde se naşte lumina”, „Adiere de noapte”, „Învăţ să culeg...”, „Privighetorile, „Drumurile”, „Ninge pământul cu flori, ninge...”, „Amurg de toamnă, revărsat”, „Singurătatea”, „Atât de departe de casă...”, „Binecuvântaţi femeia!”, „Brăncuşi”, „Părinţilor”, „Două vieţi şi-o dragoste”, (În memoriam Veşnic vii şi fericiţi Doina şi Ion Aldea-Teodorovici), „Iubirea”, „La umbra veşnicei iubiri”, „TU şi EU”, (Eternilor îndrăgostiţi Mihai Eminescu şi Veronica Micle), „De dorul tău”, „Iubita”, „Eşti chip de vioară, iubito...”, „Cîntec de leagăn”, „Ne-a prins în braţele lui soarele...”, „Aripă de rândunele e copilăria”, ş. a. Dacă lecturăm cartea ne convingem că autorul este cu adevărat atins de scânteia divină.
Mi-a atins struna inimii şi profunzimea filosofică a motto-ul lui Iurie Palanciuc: „Puterea Omului nu este doar adevărul de a fi veşnic prin propriul suflet, ci şi posesia harului de a-şi crea fericirea şi de a se desăvârşi prin descifrarea intimităţii propriilor gănduri...”.
Fiind o fire timidă şi foarte modest ne-a mărturisit că avea mare pasiune pentru lectură, că primele versuri le-a scris la vârsta de 15 ani şi erau poezii triste despre iubire, despre despărţire, creaţii dedicate îndeosebi mamei, bunicii. În copilărie era depărtat de lume, avea lumea sa proprie, cea a viselor în care se regăsea şi în care nu putea pătrunde nimeni, precum e şi specificul la această vârstă, dar anume atunci a fost începutul creaţiei sale poetice. Mama sa fiind o fiinţă „totdeauna tandră, frumoasă, fermecător de dulce, cu părul bălai, plină de viaţă – m-a iubit mereu”, a luptat cu toţi şi cu toate ca să-l vadă dat la carte şi Om în toată puterea cuvântului. Poetul conştientizează că „or să apară invidioşi. Unii te urăsc din simplul motiv că eşti mai altfel decât ei. N-am spus niciodată nimănui că, uite, eu sunt talentat şi n-am cerut nimănui să-mi recunoască talentul”. Un an de zile de zile n-a scris nimic şi dorea să se lase de poezie, dar a început din nou să scrie mărturisindu-ne ”...ceea ce e în sânge nu poate fi scos sau omorât!” şi a recurs la Marele Poet de Geniu Mihai Eminescu, care spunea: / Nu e carte să înveţi / ca viaţa să aibă preţ, - / ci trăieşte, chinuieşte / şi de toate pătimeşte / ş-ai s-auzi cum iarba creşte. Ne-a mai spus că cartea de căpătâi îi este Cartea lui Grigore Vieru, că şi-a dorit foarte mult să-l cunoască personal şi spera să-şi editeze cartea şi să meargă la el să-l aprecieze, dar n-a fost să fie. Aşa a fost voia Domnului. Creaţia lui Grigore Vieru l-a impresionat, l-a făcut să-şi schimbe viziunea asupra vieţii, să-şi contureze valorile, să-şi dezghioace propria menire pe acest pămînt. Se consideră cu adevărat „poet născut din poezia vieriană”.
Scrisul pentru Iurie Palanciuc este o pasiune, o delectare, el îl ajută să-şi trăiască libertatea gândirii, a fanteziei, a stării lăuntrice. Sunt convinsă că poezia lui Iurie Palanciuc v-a fi apreciată pe deplin de acei care o v-or cunoaşte şi v-or sorbi din frumuseţea versului divin.
A rămas satisfăcut de orele petrecute în aura eminesciană şi ne-a dăruit pentru colecţie o carte cu autograf: „Primiţi în dar această carte cu versuri culese de pe ţărâmul sufletului, care sper o să vă umple viaţa de sărbătoarea împlinirilor”, iar în Cartea de onoare ne-a scris: „Mulţumesc mult pentru această întâlnire de suflet, pentru ocazia de a trăi emoţii frumoase. Doresc Centrului Academic Mihai Eminescu. Ca fiecare zi să fie vizitat de sute şi mii de cititori! Cu respect, Iurie Palanciuc ”.
Nu-mi rămâne decât să-i doresc la mai mult şi la mai mare, că suntem în aşteptarea altor cărţi şi întâlniri cu acei pasionaţi de poezie şi frumos la Centrul Academic Eminescu. Iar pentru acei care v-or citi aceste rânduri le propun spre lectură versurile – dedicaţie lui Mihai Eminescu:
LUI EMINESCU
Frumos eşti ca un cer de luceferi,
Ca un codru prea plin de verdele vieţii,
Ca un izvor ce se îngână cu nemurirea,
Ca-ntreaga românime de ieri, de azi, de mâine.
Te rog cu toate rugile basarabeanului:
Îndreaptă o rază din cugetu-ţi spre cugetul meu
Şi fă-mă demn de Cuvântu-ţi aureolat de vrajă.
Învaţă-mă să iubesc cu iubirea ta dureros de dulce,
Învaţă-mă să gândesc cu gândirea ta luciferică;
Învaţă-mă să sper cu speranţa ta disperată;
Învaţă-mă să cred cu credinţa ta apostolicească;
Învaţă-mă să pătimesc cu pătimirea ta de Hristos;
Învaţă-mă să trăiesc viaţa ta – astru în flăcări!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu