joi, 9 septembrie 2010

INVITAŢIE LA LECTURĂ: CASA SUFLETULUI MEU - O CARTE DE DEBUT

Elena VULPE
director, Filiala „O. Ghibu”


Biblioteca Publică “O. Ghibu” invită azi, 9 septembrie, la orele 15.00, toţi doritorii la lansarea unui volum de versuri plăzmuit de un împătimit al cuvântului, doamna Liuba Procopii, dr. conf. la Catedra de limbă şi literatură rusă a Universităţii din Tiraspol. Fiind obsedată de procesul instruirii şi educaţiei, dar mai ales al studiului şi cercetării în domeniul lingvisticii comparative, elaborând teza de doctorat "Echivalenţe româneşti ale fomelor participiale din limba rusă", autoarea acestei cărţi, ajunsă la o vârstă a împlinirii, a "Clipei de taină", cum destăinue ea însuşi, simte necesitatea stringentă de "Evadare" spre meandrele creaţiei:
Fug din glob. Din Univers.
Şi-mi găsesc un loc - în vers

Reflecţiile sale poetice dezvăluie o individualitate artistică sentimentală, care cucereşte prin tematica debordantă în care traversăm anotimpuri cu cromatica lor fascinantă, cu acorduri femina pline de dragoste şi romantism, cu ars poetica şi cu iz misterios de album, aşa cum şi-a structurat ciclurile de versuri. Motivele abordate sunt transfigurate artistic prin eternitatea Timpului în care se transpun cele mai înalte virtuţi ale spiritului uman cum ar fi dragostea şi datoria, familia şi credinţa, esenţa artei şi rostul omului pe pământ. Versurile cuceresc prin căldură, sinceritate şi muzicalitate, nu întâmplător autoarea lor este premiantă a festivalului Crizantema de Argint, inregistrând un număr impunător de romanţe pe care le veţi asculta în interpretarea inconfundabilei artiste Nina Ermurachi şi a altor interpreţi vocali. La manifestare vor participa profesori şi pedagogi, printre care acad. Anatol Ciobanu şi conf. Petru Tolocenco a căror discipoli se consideră semnatara versurilor, precum şi alte personalităţi ale vieţii publice şi culturale, studenţi şi elevi de la diverse instituţii de învăţământ.

Vă invităm, alături de autoare, să păşiţi pragul Casei unui edificiu sacru şi durabil, în care sălăşluieşte un Suflet sincer şi curat - stăpăna Casei, Liuba Procopii. Cartea este o apariţie recentă a Editurii «Grafema Libris» însoţită de un comentariu critic semnat de dr. conf. Ana Ghilaş şi o Postfaţă semnată de scriitorul, folcloristul şi omul de cultură, Iulian Filip, care cunoaşte în profuzime rostul şi drumul cărţii spre inima cititorului şi ne convinge de Plinătatea acasei «de reala simţire poetică a autoarei acestei cărţi, pe care ne îndeamnă să o citim — din pragul Casei Sufletului fiecăruia».

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu