Larisa UNGUREANU
Trecute prin vălătucul tranziţiei, bibliotecile, spre surprinderea multor demnitari de diverse ranguri, dar şi bucuria noilor generaţii de cititori, într-un mod, de-a dreptul miraculos, au supravieţuit. Mai mult, au reuşit să depăşească tot felul de blocaje şi, graţie unui bun management, să devină centre de cultură şi spiritualitate în comunităţile unde sunt amplasate.
Modernizându-se, bibliotecile continuă să rămână o "Casă Mare a cărţii", cum s-a exprimat recent scriitoarea Raisa Plăieşu în cadrul unei întâlniri cu cititorii la Biblioteca "Târgovişte" din capitală. "De la această Casă se deschid toate drumurile în viaţă. Sorbim din carte cele mai frumoase gânduri şi poveţe", a mai spus scriitoarea. De aici, din această Casă Mare îşi găsesc drumul spre inima cititorului o mulţime de cărţi, apărute recent sau cu ani în urmă.
Se scrie şi se vorbeşte foarte mult despre serviciile, activităţile, programele promovate de biblioteci. Sunt multe şi importante, căci toate se fac în folosul şi spre binele cititorului. Sau a utilizatorului, ca să folosesc un termen mai nou. Biblioteca de azi nu poate fi comparată cu cea de ieri, cum nici munca bibliotecarilor nu mai este ceea ce a fost în trecut. Atât de multe trebuie să ştie şi să cunoască un bibliotecar pentru a face faţă provocărilor, încât, am impresia, studiile de la facultate nu îi sunt de ajuns. Profesia de bibliotecar poate fi asemuită acum şi cu cea de misionar.
Există însă o problemă care ar putea da bătaie de cap pe viitor. Parafrazând spusele unui clasic al literaturii române, în învălmăşeala creată s-ar putea să pierdem ceva de mare preţ. Iar într-o bibliotecă, în opinia mea, de mare preţ este albinuţa harnică şi muncitoare – bibliotecara care dă viaţă acestei instituţii. Şi care nu este apreciată la justa ei valoare: începând de la salariul mizerabil care i se plăteşte, nemaivorbind de faptul că nimeni din ierarhia superioară nu-i adresează măcar o felicitare sau un cuvânt de mulţumire pentru munca sa.
În prezent, biblioteca se află pe primul loc. Adică, instituţia. Şi nu bibliotecara. Lucru care trezeşte uneori confuzie şi creează disconfort în mintea şi inimile celor care-şi fac slujba, cu entuziasm şi dăruire, în această instituţie. A cărei valoare creşte, pe an ce trece, din ce în ce mai mult. Chiar în municipiul Chişinău, de exemplu, nu în toate zonele oraşului sunt teatre, muzee, galerii de artă, săli de concerte, unde ar putea să meargă copiii, adolescenţii, părinţii, şi acest gol spiritual, informaţional îl completează bibliotecile. Care lansează nu doar noi apariţii editoriale, ci şi expoziţii de pictură, tineri interpreţi sau talente în devenire, invită teatre, organizează diverse alte manifestări culturale şi artistice. Cerinţele înaintate faţă de un bibliotecar sunt atât de mari, încât "să mori la lucru şi tot e puţin", cum îmi spunea cu lacrimi în ochi o colaboratoare a unei prestigioase biblioteci din capitală.
P.S. Materialul a fost publicat în paginile săptămânalului "Literatura şi Arta", nr.42 din 21 octombrie 2010, pag. 7.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu