joi, 11 noiembrie 2010

BIBLIOTECARII DIN REPUBLICĂ ATENŢIONEAZĂ ASUPRA RUINĂRII BIBLIOTECILOR, DACĂ STATUL NU VA LUA MĂSURI URGENTE DE SUSŢINERE

Problema bibliotecilor în teritoriu, a dezvoltării acestora şi indiferenţa autorităţilor publice faţă de biblioteci şi bibliotecari. Acestea sunt doar câteva subiecte care au fost discutate astăzi, 11 noiembrie 2010, la Conferinţa anuală a Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova, relatează BASA –press.

Potrivit bibliotecarilor, bibliotecile din republică au probleme destul de mari, mai ales în ultimul timp. Mai bine de 20 de ani unele biblioteci nu au fost dotate cu cărţi, unele au doar 7 la sută carte cu grafie latină. Astfel, acestea nu satisfac cerinţele cititorului.

Bibliotecarii au mai spus că ar fi normal ca fiecare bibliotecă să aibă resursele financiare necesare pentru a-şi completa colecţiile. Conform acestora, o bibliotecă care nu îşi dezvoltă colecţia mai mult de 6 ani devine deja un depozit de cărţi.

„Este o situaţie pe care o parcurgem foarte greu. Căutăm sponsori şi oameni care ar putea să ajute bibliotecile, acest lucru nu este suficient, este nevoie şi de susţinere din partea statului, de care la moment nu ne bucurăm”, a declarat directorul Bibliotecii „Bogdan Petriceicu Hajdeu”, Lidia Kulikovski.

Alte probleme grave despre care au discutat bibliotecarii ţin de lipsa dotării tehnice. „Probleme grave sunt şi în bibliotecile din teritoriu nu întotdeauna se încălzesc iarna, avem biblioteci care nu sunt telefonizate. Nu mai vorbim de biblioteci care ar trebui să aibă calculatoare, să poată pune la dispoziţia cititorului nu numai cartea, dar şi alte materiale informaţionale”, a specificat preşedintele Asociaţiei bibliotecarilor din Republica Moldova, Ludmila Costin.

Ministerul Culturii recunoaşte problemele cu care se confruntă bibliotecarii. „Noi de la minister trebuie să facem ceva pentru mediul rural. În spaţiul rural nu prea avem nici resurse tradiţionale şi digitale. Dacă această problemă nu se va rezolva vom ajunge în situaţia din 1998, când s-a pus problema comasării bibliotecilor publice cu cele şcolare. Şi acum sunt nişte semnale”, a declarat reprezentantul Ministerului Culturii, Olga Bârlad.

Totodată, bibliotecarii spun că salariile şi pensiile de care dispun nu acoperă nici coşul minim de consum pe ţară.

„Salariul bibliotecarilor este unul foarte mic, care nici de cum nu poate satisface condiţiile normale a unui om ce lucrează în bibliotecă, ţinând cont de faptul că dacă în alte profesii te poţi angaja şi în altă parte, prin cumul, un bibliotecar nu poate”, a spus directorul Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”, Claudia Balaban.

Bibliotecarii spun că ultima speranţă le-a rămas în alegerile parlamenatre anticipate din 28 noiembrie, pentru ca la guvernare să vină un alt partid care ar avea grijă şi de ei.

„Mizăm şi noi pe alegerile care vin, pe noua conducere, poate cândva se vor întoarce cu faţa la bibliotecari pentru ca şi noi să avem un salariu decent, iar ajungând la pensie, acesta să ne permită să trăim normal”, a conchis Balaban.

De menţionat că salariul mediu al unui bibliotecar este de la o mie de lei până la 3 mii lei, informează BASA - press.

SURSA: BASA - press

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu