joi, 18 noiembrie 2010

CĂRŢI NOI PLĂSMUITE CU APORTUL COLECŢIEI BIBLIOTECII ,,TÂRGU-MUREŞ'

Tatiana ŞATRAVCA
Şef oficiu, Filiala ,, Târgu-Mureş''

 În cadrul Săptămânii Tinerilor, (10-16 noiembrie), biblioteca ,,Târgu-Mureş'' a organizat lansarea cărţilor ,,Astrodestinul Moldovei” şi „Moldova în anul 2010”, semnate de Tatiana Paladi , apărute cu girul editurii Pontos, în 2010. Întâlnirea s-a desfăşurat cu participarea scriitoarei Marcela Mardare, directorul editurii Pontos, moderatorul întâlnirii. La eveniment au fost prezenţi profesori şi studenţi de la Colegiul Financiar-Bancar.

Relevante ca tematică, cele două volume au trezit interesul participanţilor, care au iniţiat discuţii, au adresat întrebări şi au comentat anumite idei reflectate de semnatara cărţilor sus prezentate.

În discursul său, Tatiana Paladi - preşedinte al Centrului de Cultură şi Cosmologie „Polus Geticus”, s-a referit la pasiunea sa de cercetător nu numai a istoriei poporului nostru; a evenimentelor desfăşurate în spaţiul străvechiului centru al bătrânei Europe, ci şi la impactul pe care l-au avut planetele, cosmosul asupra pământului în general, şi a Moldovei în special. Tatiana Paladi a analizat succint ideile principale ale celor două cărţi.

Cartea „Astrodestinul Moldovei” reprezintă un tratat cosmologic despre evoluţia Republicii Moldova, creată la 27 august 1991, în viziunea astrologiei politice, expus în trei capitole:

Mioriţa – cuprinde geneza, conceptele cosmologiei populare, matricea testamentului mioritic, lecţiile legendarului strămoş şi elucidează acţiunea Legilor Cosmice în baladă şi în destinul Moldovei Independente.

Astrograma – descifrează aranjamentul energetic pe cerul natal al Moldovei Independente, semnul viager – Mioriţa, enumără codurile principale ale buletinului astral al ţării noastre.

Stema sau doctrina cosmică a elementelor heraldice.

Autoarea a povestit despre semnificaţia geo-politică a statului modern Republica Moldova în metaistoria Europei, insistând asupra necesităţii studierii cărţilor din domeniile ce ţin de mitologie, tradiţiile populare, arheologie, preistoria Moldovei, despre civilizaţiile care sau perindat în aria carpato-pont-danubiană şi plaiul de la Dunărea de Jos numit pe atunci „Polus Geticus” – Osia Getică sau Osia Lumii.

Cartea „Moldova în anul 2010”, se referă la previziunile astrale pentru ţară şi elita ei politică. Tatiana Paladi a trecut în revistă predicţiile făcute la finele anului 2009, care s-au realizat deja în Republica Moldova. Ulterior participanţilor li s-a dat unele idei-cheie despre ştiinţele cosmologice în Noua Eră Cosmică, i-a familiarizat cu metode de calcul a compatibilităţii dintre oameni, planificarea activităţii în funcţie de semnul viager etc. Publicul a fost instigat la cercetarea patrimoniului cultural universal şi naţional, la promovarea înţelepciunii strămoşilor şi datinilor populare.

Ambele cărţi ale Tatianei Paladi fac parte din colecţia etnocosmologică cu genericul „Portal cosmic – Polus Geticus” .

Referitor la activitatea şi cercetările efectuate de Centrul de Cultură şi Cosmologie, cititorii se pot documenta de pe site-ul „Polusgeticus.com.md” - primul site dedicat cosmologiei, iniţiat la 1 noiembrie 2009. Acest portal existent, deja dispune de informatii de calitate, utile din domeniul cosmologiei, care permite vizitatorilor să cunoască şi să determine singuri posibilităţile inedite ale vieţii omului ca entitate cosmică. Cunoscând enigmele şi paradigmele plaiului în care am avut marele noroc de a ne naşte, noi vom percepe grandoarea micuţului plai natal, ne vom mândri cu Moldova - ţara pe care suntem datori să o facem cât mai frumoasă şi bogată.

Întâlnirea cu Tatiana Paladi şi Marcela Mardare a prilejuit momente fascinante, cititorii fiind familiarizaţi cu domeniul astrologic din prisma unei viziuni mai specifice. Separat de acest context, menţionez cu mîndrie, că Tatiana Paladi este una din cele mai fidele cititoare ale bibliotecii noastre. La elaborarea acestor valoroase cărţi, autoarea a utilizat un spectru larg de publicaţii, autohtone, dar şi din donaţiile Bibliotecii judeţene Mureş din Târgu-Mureş, existente în biblioteca noastră.

La finele evenimentului, autoarea a prezentat bibliografia selectivă a cărţilor şi a mulţumit colectivului bibliotecii pentru sprijinul acordat la elaborarea acestor cărţi. Menţiunea de final a bibliografiei selective se referă la faptul că: majoritatea cărţilor indicate se pot găsi la filiala ,, Târgu-Mureş'' a Bibliotecii Municipale ,, B.P. Hasdeu''.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu