marți, 18 ianuarie 2011

ION MINULESCU ŞI VRAJA NOILOR MAGII

Elena VULPE, director al Filialei "O. Ghibu"


Cu prilejul aniversării a 130 ani de la naşterea poetului, prozatorului şi dramaturgului Ion Minulescu, în cadrul Cenaclului M. Eminescu, a avut loc serata Filosofia senzualistă minulesciană, care a ilustrat şi evidenţiat particularităţile sale definitorii: tehnica simbolistă şi versul liber. Contaminând o altă generaţie de cititori prin muzicalitatea şi orizonturile enigmatice ale unui temperament jovial şi fantast, ce conferă poeziei sale un farmec aparte, această creaţie este vie şi agreabilă peste ani, atrage mereu admiratorii cu firi sensibile. Nu întâmplător, acţiunea comemorativă a adunat un public de diferite vârste: elevi, studenţi, oameni în etate, care au demonstrat adoraţie, ca şi în epoca sa, în primul rând, pentru calitatea sa de poet, care a întrodus în poezia românească un stil nou. Manifestarea s-a desfăşurat cu logo-ul Aprindeţi torţele (titlul articolului-program din Revista celorlalţi ce apărea sub direcţia lui I. Minulescu), care exprimă reacţia împotriva tradiţionalismului în numele artei inovatoare. Despre specificul poeziei sale simboliste, experienţele moderniste de cultivare a simţurilor, intuiţiei, gândirii analogice, sugestiei, s-au pronunţat studenţii de la AMTAP, remarcând autentica individualitate a unui poet, care aduce în versuri vraja noilor magii. Momentul omagial a mai inclus inaugurarea ezpoziţiei de carte Ion Minulescu între boemă şi dandism şi discuţia asupra volumului Romanţe pentru mai târziu. Este cunoscut faptul că Minulescu a lansat o inovaţie în plan prozodic. Pentru a descoperi tainele acestei creaţii, bibliotecarii au antrenat în exerciţiu mai mulţi cititori. Astfel, prof. I. Coşeru, analizând poezia Romanţa noului-născut, a subliniat că ea exprimă strategia poetului privind rolul militant al artei şi poeziei moderne, aceea de a cultiva frumosul, armoniile, o lume nouă de simţiri şi expresii inedite. Elevii de la Liceul M. Eminescu au declamat cu însufleţire mai multe romanţe: Odeleta, Celei care pleacă, Trei lacrimi reci de călătoare, Celei care minte, care au dat strălucire versului alb, plin de graţie, cu enigmatice orizonturi incitante. Prof. N. Melega a atenţionat asupra simpleţii aparente a versurilor şi muzicalităţii lor, care îi determină pe unii comentatori să-l considere superficial, accentuând farmecului poeziei sale, care constă dintr-o bizară alăturare a cuvintelor banale, triviale, neaoşe, pe care cititorii le descoperă cu uimire, mereu înmiresmate cu nume sonore şi insolite, cu ţinuturi exotice şi personaje din mitologie, cu oraşe vechi şi călătorii imaginare. Despre particularităţile romanţelor, care au împrospătat climatul artistic al vremii, a opinat şi dr. V. Postolachi, subliniind vocaţia sociabilităţii, plăcerea colocvială şi hedonismul, înclinaţia către poantă şi vorbă de duh. Prin recitalul poetic Nu sunt ce par a fi, susţinut de elevii de la Liceul M. Eliade, publicul a descoperit mai multe ipostaze lirice ale poetului: înţelegerea specifică a dragostei în (Sosesc corăbiile), elementul parodic de (Bazar sentimental), regretul sentimental din (Romanţa tinereţii), sau memorabila (Acuarelă - În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână), dedicată soţiei sale Claudia Millan. Transpunând în artă principiul lui Paul Verlain Muzica înainte de orice, I. Minulescu a creat în poezia sa un univers eufonic şi un flux afectiv, care încântă peste ani posteritatea. Alături de muzicalitatea limbajului utilizat, erotica lui Minulescu-aşa cum considera Perpessicius - este cea mai personală de la Eminescu încoace. Ca o dovadă a acestei aserţiuni, a fost surpriza manifestării - romanţele interpretate de persoanele de vârsta a treia: S. Sava, S. Melega, G. Dorogan, care au dezvăluit prin muzicalitatea lor aceleaşi efecte spontane, farmecul subtil şi mereu original. Cunoaşterea romanţelor de către publicul de la Biblioteca O. Ghibu demonstrează că Minulescu a avut şi continuă să aibă mulţi simpatizanţi, fiind un scriitor solicitat în topul preferinţelor de lectură a noii generaţii, care pe lângă avalanşa de ritmuri metalice şi hituri extravagante mai fredonează Romanţa noului venit, aducând prin ea parfumul unei epoci şi frumuseţea dragostei bizare purtate în sufletul unui poet de o individualitate senzitivă copleşitoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu