sâmbătă, 16 aprilie 2011

REDESCOPERIREA SĂRBĂTORILOR PASCALE ÎN SPAŢIUL BIBLIOTECII


Elena Vulpe, director al Filialei “O. Ghibu”

Un obiectiv important al Bibliotecii este promovarea şi educarea cititorilor în spiritul  tradiţiilor seculare ale neamului - izvoare nesecate de lumină şi credinţă strămoşească. În ajunul sărbătorilor de Paşti, în perioada de 14-15 aprilie, la Filiala Ghibu, s-au desfăşurat mai multe acţiuni culturale, consacrate obiceiurilor şi datinilor creştine, purtând moto-ul  versurilor  lui A. Mateevici: “Îi Paştele. Viaţă. Hristos a Înviat. Iubire între oameni şi pace să domnească”. Programul manifestărilor din 14 aprilie a început cu  prezentarea expoziţiei de carte “Credinţa - punte spre eternitate”, care dezvăluie, prin diverse documente, mărturii incontestabile despre viaţa, faptele şi învăţămintele lui Isus Hristos, reflectă mesajul luminii şi hrana duhovnicească a sărbătorilor, tradiţiilor, ritualurilor şi miturilor creştine. Pentru a ilustra plenar intensitatea trăirii revelaţiei pascale, a fost organizată o expoziţie de pictură “Învierea sufletului”. Figuri, evenimente şi locuri biblice s-au cristalizat  prin penelul iscusit al maiestrului T. Piterschi, directoarea Gimnaziului “I.L. Caragiale”, care, în prezenţa discipolilor săi, s-a bucurat de înalte aprecieri din partea prezentatorilor L. Cernomoreţ, Z. Tutunaru, L. Pâslaru. Relevând harul imagistic şi tehnica interpretării, vorbitorii au evidenţiat capacitatea autoarei de a tălmăci şi a vizualiza portretele Sfinţilor şi Călugărilor creştini, dar şi competenţa, studiul avansat al iniţierii în domeniul religiei, fiind un bun îndrumător pe calea adevărului veşnic şi un adept al predării religiei în şcoală.

Masa rotundă Semnificaţia Sărbătorii Floriilor la creştini” a potenţat impactul emotiv al expoziţiei sus - numite asupra publicului prezent. Informaţiile despre istoricul  sărbătorii au conferit atmosferei un statut cognitiv, căci fiecare creştin simte necesitatea de a cunoaşte tradiţiile legate de Sărbătoarea Floriilor. Folcloristul şi etnograful A. Tamazlâcaru ne-a amintit despre obiceiul spălatului cu apă, cu rouă, evidenţiind forţa magică a apei, care ne ajută să devenim frumoşi ca florile, amintind şi de alte tradiţii precum primenirea şi curăţatul hainelor, adunarea ierbilor de leac, scosul mărţişoarelor, prezicerea vremii. A vorbit desre expediţiile efectuate la Cahul, Ismail, Chilia, Reni, unde s-au păstrat mai viu obiceiurile creştine de primăvară, tradiţiile cântecului popular pascal, colindele de Florii. Preotul M.Balan, de la Catedrala romano-catolică, a făcut o incursiune asupra istoriei şi etimologiei cuvântului, amintind de vechea sărbătoare iudaică de primăvară, care s-a contopit cu cea romană - Floralia, festivitate consacrată zeiţei primăverii, Flora. Tot de la el cititorii au aflat că Duminica Floriilor se mai numeşte Mărţişorul sau Nunta urzicilor, deoarece atunci înfloresc aceste plante folosite în alimentaţie, că multe tradiţii s-au concentrat în jurul ramurilor de salcie, care se aduc în ajunul sărbătorii (de Sâmbăta lui Lazăr) acasă. Mărţişorii de la Florii sunt folosiţi în momente de grea cumpănă pe parcursul anului.

Elevii de la Gimnaziul Teatral „Ion Luca Caragiale” au accentuat semnificaţia Sărbătorii  ce capătă valoare specială prin faptul că, în ultima Duminică a Postului Mare, se aminteşte de Intrarea triumfală a lui Hristos în Ierusalim. În acest context, purtând costumaţii adecvate rolurilor, pe fundalul unui decor superb, ei au prezentat ( în regia artistei Ludmila Pânzaru) spectacolul teatral „În noaptea Învierii”, care expune parabola unui împărat ce-şi recapătă auzul şi vorbirea pentru  faptele de milostenie săvârşite în ajunul sărbătorii pascale. Manifestările au continuat cu lansările a două volume de proză:„Potecile cerului” şi „Pe aripi de înger”, semnate de Ecaterina Hanganu, Şefa Clinicii de Hematologie din Iaşi, doctor în ştiinţe medicale, apărute la Ed. Junimea, Iaşi. Prezentatorii cărţilor – I. Ţurcanu,  C. Partole, I. Matei (Iaşi) - au evidenţiat subiectele comune, accentuând modalitatea originală a narării unor situaţii de viaţă, îmbinând armonios ştiinţa cu fantasticul. Structurate sub forma poveştii, relatările includ reflecţii meditate şi trăite asupra Evangheliei zilnice, invitându-ne pe „potecile cerului”. Textele evidenţiază vasta erudiţie a autoarei prin ecouri ale diferitor domenii de interes extraprofesional: istoria religiilor, filosofie, egiptologie, anticitatea greco-latină, psihologie. Evenimentul a culminat cu un recital muzical de „Cântece Pascale”, care i-a teleportat pe cei prezenţi în spaţiul purificator al Divinităţii, prin contribuţia tinerelor talente de la AMTAP şi a formaţiei „Ştefan-Vodă” cu interpreţii: T. Ungureanu, A. Corjan,V. Botnaru, M. Ganciu, G.Sorici, S. Tataru, V. Buruiană, S. Botez. Acordurile acestor melodii a amintit de afirmaţia: „Muzica începe acolo unde se termină cuvintele”.