sâmbătă, 22 decembrie 2012

ORAŞUL TÂRGOVIŞTE ÎN COLECŢIA HISTORIA ŞI CRITICĂ LITERARĂ


La şedinţa Clubului Să ne iubim ţara au fost prezentate două cărţi. E vorba de: Târgovişte. Călători străini. Cronicari. Sec. XV-XIX şi Târgoviştea în literatură (1800-1918) Semnatarii ambelor cărţi sunt Victor Petrescu. Mihai Stan. Cărţile au văzut lumina tiparului la editura Biblioteca în anul 2012. 

O adevărată înflorire oraşul a cunoscut între 1396-1714, când Târgovişte a fost cetate de scaun, deţinând statutul de cel mai important centru economic, politico-militar şi cultural-artistic al Ţării Româneşti. 

Participanţilor la şedinţă le-au fost expuse structura ambelor cărţi, scopul editării lor, la fel, au fost date citirii versuri, fragmente de proză semnate de scriitori, impresiile călătorilor, cronicarilor despre oraşul Târgovişte.

În Argument la volumul Târgovişte în literatură se menţionează: „Târgoviştea a constituit şi continuă să constituie şi azi un simbol al existenţei spirutualităţii noastre de-a lungul istoriei. Sunt numeroase ecourile rămase, începând cu călătorii străini care au vizitat oraşul, continuând cu cronicarii, iar apoi cu marea literatură a veacului al XIX-lea”.

Volumul Târgovişte. Călători străini. Cronicari. Sec. XV-XIX cuprinde un Argument, Crestomaţie, Cronologie şi Bibliografie.Au fost inserate un şir de materiale memoralistice ale călătorilor străini, unii din ei au venit cu duverse solii şi care au vizitat oraşul pe parcursul a patru secole.

Participanţilor la şedinţă le-au fost prezentate mai multe fragmente. Unele din ele au trezit zămbete, altele – regrete că, din păcate, nimeni din cei prezenţi nu a vizitat oraşul ca să admire Turnul Chidiei, Mitropolia, ruinele Palatului domnesc, ca să „respire istoria”, cum s-a exprimat unul din participanţi. Iată, de exemplu, ce scria Class Brorsson Ralamb la 1657:” Locuitorii, şi mai ales boierii, sunt foarte chipeşi, politicoşi şi îndatoritori, dar nu prea credincioşi, căci sunt nestatornici şi adesea se răzvrătesc împotriva domnului”. Un alt vizitator al oraşului Târgovişte, F.G. Laurencon, nota despre Realitatea istorică şi adevărată a evenimentelor din primele luni ale anului 1821: „În acest oraş se văd o mulţime de osatşi din arme felurite. Mulţi îmbrăcaţi în negru, arnăuţi, cazaci, lăncieri şi mulţi alţii fără uniformă”.
Volumul Târgoviştea în literatură (1800-1918) însumează fragmente de memoralistică referitoare la prezentul şi trecutul oraşului, scrise cu talent şi obiectivitate. Selecţia autorilor şi textelor aparţine autorilor Crestomaţiei

O parte din autorii incluşi îl constituie scriitorii care s-au născut sau au trăit o perioadă în această urbe, cum ar fi: Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Alexandru Vlahuţă, Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti ş.a. Un al grup inclus în Crestomaţie îl constituie persoanele care au ocupat o perioadă funcţii administrative în oraş sau judeţ: Iancu Văcărescu, Ion Ghica, Pantazi Ghica. Mărturii inedite au lăsat personalităţile locale: Ion Negoescu, Ion Calboreanu, Ştefania Stâncă ş.a. De remarcat că despre oraşul Târgovişte au scis importante personalităţi ale literaturii române: Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Bălcescu, Alexandru Odobescu, Duiliu Zamfirescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Elena Văcărescu, Nicolae Iorga, Ion Pilat, Camil Petrescu, George Călinescu.

Reproducem un mic fragment din amintirile lui Pantazi Ghica, „un boem român”, cum îşi zice dânsul:” Nu cunoaşteţi Târgoviştea...! e frumoasă de suveniruri antice şi glorioase... capitala veche a lui Radu cel Mare, Mihai Bravul, Mircea Bătrânul; călătorul ce merge să o viziteze zăreşte încă din o depărtare de un cuart de poştă ruinele vechi ale palaturilor domneşti, turnurile Mitropoliei şi ale bisericii Stelea, care cu aspectele lor dărăpănate, modeste şi întunecoase, face inima să tresare de sensaţiuni patriotice, de regrete a timpurilor glorioase de rememorare a iluştrilor noştri străromâni”. Anul 1860.

Au fiost aduse ca exemplu şi scrierile lui Ioan Slavici, Nicolae Iorga, Camil Petrescu ş.a.
Cu editarea acestui volum, se întregeşte, din punct de vedere literar, materialul istoric şi documentar  - monografii, enciclopedii, istorii, dicţionare, apărute în ultimul timp, reliefându-se astfel importanţa deosebită a Târgoviştei în existenţa multiseculară a poporului român.
Participanţii au urmărit cu atenţie lectura textelor, fiind impresionaţi de tonul sincer al scrierilor, de frumuseţea imaginilor descrise. „Aceste texte constiuie o comoară nepreţuită pentru noi”, a spus dodmna Stela, diriginta clasei a IX care a venit împreună cu elevii la şedinţa Clubului Să ne iubim ţara

Prin prezentarea acestor cărţi am căutat să răspândim cât mai multă informaţie relevantă despre oraşele mai importante ale României şi Republicii Moldova, incluisiv oraşul Târgovişte, al cărui nume îl poartă una din filialele Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu, şi anume, Filiala Tâtgovişte, acesta fiind unul din scopurile şedinţelor Clubului Să ne iubim ţara. .

Larisa Ungureanu,
Moderator Filiala Târgovişte