sâmbătă, 30 martie 2013

Cuvântul poetului Iulian Filip


Ana GABOR,
elevă, clasa ХII-a, Lic. Teoretic „Gaudeamus”



Vineri, 29 martie, la Biblioteca  „Transilvania”, a avut loc ședința ordinară a Salonului de Lectură „Ceaiul de la ora patru”, coordonat de profesoara de limbă și literatură română Alexandra Tănase. De data aceasta „saloniștii”  l-au omagiat pe poetul, scriitorul, dramaturgul și folcloristul Iulian Filip. În aceeași zi a avut loc inaugurarea expoxiției „Acasele Iuliene în Transilvania”, inspirată din creația sa. Invitaţii de onoare ai salonului a fost distinsul om de cultură, Aurelian Dănilă, doctor habilitat în studiul artelor, profesor universitar, diplomat, preşedinte al Uniunii Muzicienilor din Moldova, scriitorul Aurelian Silvestru, ziaristul Andrei Viziru, Elena Damian, sora scriitorului Liviu Damian, profesoarele Valentina Curechi, Eudochia Hămuratu-Costiuc, Elena Orhei.                                                                                                                                       
Poezia este Cuvânt, iar Cuvântul este de la Dumnezeu. În această sală coborâse cuvântul poetului Iulian Filip, prin poezie, cântec, desen. Chiar de la bun început am rămas impresionată de recitarea poeziilor „Vorbă năzdrăvană” și „Partea mai miezoasă-cartea” de Vitalie Fus și Vlada Chetruș, care ne-au introdus în lumea cărții și a cuvântului. Pe lângă acestea au fost recitate un șir de poezii „Să ocrotim petala din album”, Dubceac Ștefan, „Cum să prăpădești un poet”, Gabor Ana, „Plecarea de pe pământ”, Gavrilaș Aliona, „Aruncă un os te rog, celor de sus”, Costachi Alexandra , „Lacrima din glastră”, Gladii Ina. Eleva Diana Hamuraru a impresionat, și de data aceasta, întreaga sală, cu calitățile sale de declamatoare, cu poezia „Elegia dramatică a golului”. Au urmat câteva prezentări de carte, cum ar fi „Fir întins”, Alexandrina Cenușă, „Când pe morți îi strând pantofii”, Elena Bajurea și Alexandra Ganea, „Fir de nisip”, Gabor Ana. Prezentarea unei cărți fiind o activitate curriculară,elevii au dat dovadă de această competență. Teatrul lui Iulian Filip își are originea în folclor, pentru că a activat și la A.Ș.M, unde era cercetător al folclorului românesc. Despre opera folcloristică a lui Iulian Filip, a pregătit o exegeză amplă eleva Margareta Canciuc, reușind să-l impresioneze pe Iulian Filip. Elevii claselor a VI-a Moroșanu Cătălin, Usatâi Vlada, Iulian Marjin, Olaru Cristian, ș.a. au venit cu cîteva scenete interesante „Mărul”, „Întârziatul”, „Plăcințele cu mărar”, „Dina Gospodina”, „La trei iezi”, „Ce-i cu nasul lui Dănuț?”. Deosebită a fost și prezentarea cărții - cu două fețe „Plăcințele cu mărar” și „Nucul cu o singură nucă” de elevele Diana Damir și Donici Valeria. Despre  expoziția de tablouri vernisată în sală ne-a vorbit eleva Mihaela Jura, o fată îndrăgostită de frumos, care la fiecare ședință vine cu diverse ilustrații inspirate din texte poetice. La ședința de vineri a salonului au venit și elevi din clasa a VI-a  lm împreună cu profesoara lor Elena Orhei și au reușit să producă emoții distinse prin recitarea poeziilor „Vânătoru-ncepător și vânatul visător”, „Au vrut melcii să se bată”, „Ajutorul mamei”. Invitații noștri dragi de la Liceul Evreiesc „Herțli” nu au lipsit nici de data asta. Au venit împreună cu profesoara lor Valentina Curechi , elevele Irina Comleva și Elena Usturoi cu recitarea poeziilor „Până la răscruce”, „Aripat”.                                                                                          
Tradiția salonului spune că cei mai activi primesc diplome pentru fidelitate și calitate. Cu diplome „Ediția Iulian Filip” s-au ales Moroșanu Cătălin, Chetruș Vlada, Tabac Viorica, Hamuraru Diana, Bajurea Elena și Elena Usturoi.                                                                                                                                                              
Invitatul Aurelian Silvestru a subliniat că este îmbucurător faptul că există o armonie deosebită între aceste 3 lanțuri ale culturii: profesorul, scriitorul,bibliotecarul. Aurealian Dănilă a adresat cuvinte frumoase, de mulțumire autorului și elevilor pentru spectacolul realizat. Elena Damian, aflându-se deja la a treia activitate a salonului, a ținut să menționeze încă o dată, că prin acești oameni, prin acești tineri vor prezenta ceva în cultura europeană.                                                                                                                                                                      
În final Iulian Filip a mulțumit elevilor pentru străduința și hărnicia de care au dat dovadă pentru versurile recitate inspirat, profesoarei Alexandra Tănase pentru  munca pe care o realizează cu elevii săi, și nu în ultimul rând, Bibliotecii „Transilvania” pen