joi, 20 martie 2014

Grigore Vieru şi reverberaţiile eternităţii

Elena DEREŞ,
bibliotecar, Filiala „Onisifor Ghibu”

„Toate zilele mele izvorăsc
 şi se înalţă din adâncul
 şi din puterea Limbii Materne”
                              (Grigore Vieru)

 Un poet al mamei, un poet al  naturii, un poet al copiilor şi un poet al neamului – aşa îl cunoaşte fiecare, de la mic la mare pe marele nostru poet naţional, Grigore  Vieru. Poeziile sale au un mesaj pe cât de simplu şi firesc, pe atât de profund şi dumnezeiesc, de aceea ele vor dăinui în timp şi spaţiu asemeni unor reverberaţii divine.
Copii, maturi, oameni de artă şi toţi  cei care cel puţin o dată s-au atins cu sufletul de poezia lui Grigore Vieru ii aduc omagii şi continuă să descifreze profunzimea şi frumuseţea operei sale în cadrul diferitor activităţi culturale şi întâlniri de suflet.
Biblioteca „Onisifor Ghibu” este oaza care găzduieşte astfel de întruniri  şi nu a făcut o excepţie nici în cadrul zilelor dedicate lui Grigore Vieru. Ne-am adunat în jurul cuvântului marelui poet şi timp de câteva ore ne-am hrănit sufletele citind din opera sa.  În acest sens, pe bună dreptate moderatoarea Veronica Postolachi a afirmat că scopul acestei întâlniri a fost „să adunăm suflete frumoase şi să învăţăm a iubi graiul matern. Să ne umplem cu dragoste de viaţă, la fel cum o făcea poetul nostru, Grigore Vieru. Directorul bibliotecii „Onisifor Ghibu”,  Vitalie Răileanu a menţionat că această bibliotecă are norocul de a găzdui oameni de onoare.
„Când poetul era încă în viaţă ne-a înnobilat Sala Nuciferă cu prezenţa sa. Şi astăzi îi mai aud dăinuind poezia. Un poet care scrie din inimă spre inima cititorului merită ridicat în slăvi”, a mărturisit criticul literar. El ne-a îndemnat să scriem poezie pentru că doar astfel putem fi mai aproape de Grigore Vieru.
Elevi de liceu, prezenţi la întrunire au adus omagiu poetului recitând poezia „Al neamului” de Adrian Păunescu. După care au prezentat un moment cognitiv-informativ pe baza interviului „Limba română, oastea noastră naţională”. Astfel am văzut încă o dată că Grigore Vieru este un poet al copiilor, acesta construind cu ei, prin poezia sa, relaţii frumoase de prietenie încă de la cele mai mici vârste.
Am avut plăcerea s-o avem alături de noi şi pe cea care cu siguranţă l-a inspirat în multe dintre operele sale, soţia regretatului poet - Raisa Vieru. Aceasta a ţinut să mulţumească profesorilor pentru faptul că depun efort în a cultiva elevilor spiritul naţional  şi pentru omagiul frumos adus poetului. Raisa Vieru a rămas surprinsă plăcut de atmosfera viereană pe care au creat-o cei prezenţi în Sala Nuciferă.
Toţi elevii şi studenţii prezenţi la întâlnirea de suflet dedicată lui Grigore Vieru au recitat poeziile marelui poet cu emoţie în fiecare cuvânt  şi cu mult drag de limba română.      
La rândul său, actorul Sandu Aristin Cupcea, prezent la întrunire  le-a  spus elevilor că poezia trebuie recitată distinct. „Atunci când recităm o poezie să fim convingători şi să-i molipsim şi pe alţii de mândrie, de demnitate naţională. În tot ce spunem trebuie să avem demnitate, verticalitate.” A recitat artistic şi cu multă trăire spirituală poeziile: „Uşoară maică, uşoară” şi „Tu”.
La finele seratei dedicate lui Grigore Vieru am avut ocazia să ne delectăm cu sunete de chitară, interpretate cu măiestrie de Marius Grimalschi. Şi ascultându-le am simţit încă o dată că poetul Grigore Vieru va rămâne mereu alături de noi prin poezia sa sinceră, plină de sfinţenie şi pătrunsă adânc de spiritul naţional.

Poezia lui Grigore Vieru este o fereastră prin care lumea intră în sufletul nostru şi prin care sufletul nostru iese în lume. (Vasile Romanciuc)