Larisa
Ungureanu,
Filiala
Târgoviște
Centru Academic Internațional Eminescu (director Elena Dabija) a
găzduit ședința cenaclului La Târgovi ște, condusă de scriitorul Ion Cuzuioc,
preşedintele cenaclului. Pe agendă a fost pusă lansarea plachetei de poezii Alb și Negru de Alexandru Pascal, jurist
de profesie și, am vrea să credem, poet prin vocație.
Alexandru Pascal
este la prima sa carte. „Nașul” său literar, cum s-a menționat la ședința
cenaclului, este Ion Cuzuioc. Alexandru Pascal i-a vorbit despre „înclinația”
sa poetică și i-a dat să citească ceea ce scrisese acest „tânăr neastâmpărat”,
cum îl caracterizează Ion Cuzuioc în notițele din volum „Drumul spre Olimp”. Îl
asculta, îi admira creația, îl încuraja să scrie, iar într-o bună zi „i-am
propus jovialului coleg mai tinerel (tangențial, Alexandru Pascal, este
apropiat de medicină, fiind director adjunct al Companiei de presă și medicină
„Neogen” n.a.) să-și adune poemele compuse și să mi le prezinte pentru a le
citi pe-ndelete”. „Verdictul” care a
urmat a fost scurt: sunt versuri demne de a fi publicate într-un volum aparte. Și
iată volumul: Alb și Negru.
A gândi în
imagini este o activitate creatoare. Și actul creației se face observat chiar
de la titlurile versurilor care sunt adesea metafore,
imagini-icoane,imagini-puncte de vedere sau o conștientizare a unei stări. Sunt
titluri rar întâlnite în poezie, de exemplu: „Împărații întunericului”, „Cetăți
lucide”, „Puterea gândului”, „Viață
eternă”, „Omul-diferență”, „Ultima viață”.
Alexandru Pascal
raportează în versurile sale lumea exterioară la trăirile sale sufletești.
Orice experienţă de viață își poate găsi expresie în cuvinte versificate. Pe
parcursul a mai bine de trei ani autorul așternea pe hârtie (vreau să cred că
pe hârtie totuși!), în formă versificată, niște „stări” – reale sau imaginare.
„Descoperea” pentru sine, dar și pentru noi, care sunt limitele acestor stări.
Sau, poate, nu există limite? „Nu înțeleg,
unde să ajung?! Unde-i de mine vreau să spun Și zâmbind la soare mult, Eu în
lumină mă ascund” (poezia „În umbră”).
Menirea poetului, a spus cineva, este de a
preface lumea în verb. Poezia este un „prim pas” spre a întemeia „o lume” – a
visului, a trăirilor reale, imaginare sau posibile.
O stare
perseverntă a poetului Alexandru Pascal este cea a stării de dragoste, de amor,
de îndrăgostire. „Amore”, „Amorat”, „Iubita mea”, „Doi în unu”, „Dragoste explozivă”,
„Pizonier perfect”, „Rozeesc”, „Lacrimi de dor” – iată doar unele poezii care
caracterizeaza această stare, firească vârstei (Alexandru Pasca s-a născut în
1987) și „cântată” cu gingășie, cu disperare, cu speranța că dragostea lui va
fi eternă („Am să te iubesc Și-n corpul ceresc...”).
Înaintea cuvântului este imaginea. Să urmărim
câteva exemple, unele ingenioase prin expresie, altele mai „naive” prin
puritatea lor. „Salut, râule, salut, vântule... Mi-a fost dor de tine, gândule,
Învii un suflet, înflorești Muză dulce ce trăiești, Doruri multe-mi potolești...”
(poezia „Prim viață”).
Tematica lirică
exprimă universul intim al eu-lui poetic, o lirică modernă, a căutărilor
sinelui. Uneori însă expresiile sunt prea lineare, directe („Naiul vieții este-n
cap, Suflă primul dacă ai blat” (p.60).
Menționăm că
tânărul poet are simț estetic, stăpânește versul, vine cu imagini bine
închegate și demonstrează o gândire modenă. Aș numi acest
volum, Alb și Negru, o carte de purificare, o primă încercare de a pătrunde în
universul poetic al lumii. Mulți poeți încerca să pătrundă în acest univers,
unii chiar cred că au și ajuns, imaginându-și că sunt unici, sunt deschizători
de căi. Este totuși bine, în opinia mea, să-ți găsești „sufletul pereche”,
lumea în care te vei descoperi și o vei descoperi, făcând-o mai perfectă. Și
până la noi, alți poeți, au muncit din greu la perfecționarea lumii. Acesta este, de fapt, scopul poeziei: de a
face lumea mai perfectă, mai ales lumea interioară. Ceea ce, cred, își dorește și tânărul poet
Alexandru Pascal în volumul de debut „Alb și Negru”.
