Liuba Muntean,
bibliotecar, Filiala „Onisifor
Ghibu”
Exilul
reprezintă o realitate foarte veche şi, fireşte, nu numai şi nici
măcar prioritar în literatură. Exilaţii au fost dintotdeauna indezirabili
pentru oficialităţile din ţara lor. Exilatul nu este un emigrant oarecare, mai
întîi, fiindcă nu este de obicei o opţiune liber consimţită, iar exilul e de
obicei definitiv.
Despre viaţa în exil,
despre trăirile şi dăinuirile sale a mărturisit scriitorul şi omul de cultură
Norman Manea, în cadrul lansării volumelor „Laptele negru" şi „Pe
contur", care a avut loc pe 9 octombrie 2014, la Biblioteca „Onisifor
Ghibu”.
Istoricul şi criticul literar, directorul Bibliotecii
„Onisifor Ghibu", dl Vitalie Răileanu a mulţumit publicului pentru
prezenţă şi s-a arătat încîntat de mult aşteptatul eveniment, menţionînd că
Norman Manea este un autor bine cunoscut şi în acest spaţiu cultural românesc,
iar lucrările sale cele mai multe traduse în engleză, pot fi găsite şi în bibliotecile
personale ale multor scriitori din Moldova de Est.
Prozatorul, eseistul, criticul literar şi
ziaristul Vitalie Ciobanu a mărturisit că l-a cunoscut pe Norman Manea graţie
emisiunii Monicăi Lovinescu, la
Radio Europa Liberă. Accentul a fost pus pe
faptul că, deşi Norman Manea predă la Bard College în limba engleză, literatura sa
rămîne a fi scrisă în limba română.
Lecturînd „Laptele negru”, Maria Şleahtiţchii
a simţit momente de revelaţie, întrucît volumul e unul dens, în care e abordată
tema exilului, a holocaustului. De un interes deosebit i s-a părut atitudinea
faţă de iertare a creştinismului şi a iudaismului.
Fiind întrebat despre limitele iertării,
Norman Manea spune că: „Dacă menținem ura, ne facem rău nouă înșine. Adică ne
otrăvim practic existența, pentru că ne domiciliem într-un resentiment care ne
otrăvește, ne amărăște, ne face existența, zic eu, insuportabilă. Iertarea
trebuie oferită, dar trebuie și cerută. Dai iertare cuiva, dacă trebuie să ți-o
ceară. Deci acel care cere iertare recunoaște, într-un fel, că a făcut o
greșeală, că a comis o faptă nedemnă și el și-a reanalizat fapta și vine să-ți
ceară iertare. Părerea mea este că, după un proces de regîndire, atît din
partea vinovatului, cît și din partea victimei, trebuie acordată”.
Impresiile post-lecturale au fost împărtăşite
şi de Vasile Gîrneţ, cel care a sesizat stitul sobru, grav al lui Norman Manea.
Volumul „Pe contur” pune în valoare criticul literar care este Norman Manea.
Autorul a scris articole panorame, sinteze în care a zugrăvit toate
numele mari de la noi. „Laptele
negru” este un volum de mărturii, eseuri, interviuri, un making
of Norman Manea care
e mereu sincer, mereu echilibrat, plin de civilitate. Volumul include, pe
lîngă incitantul eseu „Dincolo de munți” despre Fondane și Celan, multe alte
texte remarcabile – despre Bruno Schulz, Kafka, Giorgio Bassani, Philip Roth,
Saul Bellow, între alții –, precum și un impresionant eseu-confesiune al unei
studente catolice de
Însumînd, parcă sub zodia unei fatalităţi,
aproape toate felurile de exil ce i-au fost date omenirii, Norman Manea
reuşeşte prin literatură să-şi metamorfozeze biografia într-o existenţă
exemplară tocmai prin faptul că pornind de la conjunctural şi biografic ajunge
să aducă în faţa cititorului omul şi umanitatea în continuă confruntate cu
propria devenire.
Exilul este trăit de copilul de numai
cinci ani care se vede smuls din oraşul natal şi deportat în Transnistria, unde
supravieţuieşte lagărului de concentrare. Tînăr şi adult, autorul se confruntă
cu un alt tip de exil, cel interior, în care evadau toţi cei care se simţeau
închişi în temniţa comunistă. Cînd exilul interior se dovedeşte a nu mai fi
suficient, cînd retragerea în sine nu mai poate menţine pe linia de plutire
ceea ce am putea numi un minimum de fiinţare decentă, la cincizeci de ani,
Norman Manea ia din nou calea exilului. Pleacă în Germania şi de acolo în
Statele Unite. Şi exilul său continuă pentru că, din motive în mare parte
străine de literatură, Norman Manea este din nou exilat, de data aceasta de o
parte a lumii literare româneşti. Cu toate acestea, scriitorul nu s-a despărţit
niciodată de limba română, susţinând în nenumărate rînduri că aceasta este
singura sa ,,casă”.
A urmat un dialog cu spectatorii, în care
Norman Manea şi-a mărturisit secvenţe din tragicu-i destin. Pentru el,
exilul e o experienţă dură, o experienţă umană fundamentală despre care se
pomeneşte şi în Biblie, şi în mitologie, şi în contemporanietate. E un experiment
pedagogic extraordinar: „Eşti zvîrlit în necunoscut. Trebuie ca din tine să
apară calităţile şi defectele ca să poţi face faţă acestei rătăciri, pribegiri
nedorite. Cine reuşeşte să înveţe din această experienţă rămîne a fi mulţumit că
i s-a dat această pacoste...”
Norman
Manea – un autor aflat pe lista scurtă a premiului Nobel pentru literatură,
ne-a înnobilat în mod deosebit, în această seară frumoasă prin lansarea
volumelor sale.
Dificilă
este şi tratarea problemei umane în literatură. Scriitorul are în faţa sa foaia
albă care-i permite orice, doar că holocaustul şi gulagul îţi limitează
aspiraţiile şi optimismul. Problema scriitorului exilat este de a reuşi
să se afirme în ţara de adopţie. Exilul reprezintă pentru Norman Manea o
nefericire şi totodată o fericire, o ruptură gravă în destinul lui şi o nouă
şansă în carieră, o
descoperire a unei lumi noi, o frustrare, despărţindu-l de limba maternă, şi o
revelaţie unei limbi noi. exilul se trăieşte exclusiv pe cont propriu. exilul
va deveni curând o amintire istorică.
Sperăm că exilul literar ca atare va trece în
uitare, cum au trecut atîtea dintre lucrurile care păreau definitiv legate de
profesia de scriitor, manuscrisele, corespondenţa şi altele. Şi mi-ar plăcea să
cred că discutăm acum pentru ultima oară despre exilul literar.
Surprinzătoare a fost şi deosebita donaţie de
carte, oferită cititorilor Bibliotecii „Onisifor Ghibu”.
