miercuri, 24 decembrie 2014

Promovarea păcii – temelia dezvoltării creative a societăţii

Margareta CEBOTARI,
bibliotecar principal, Filiala „Onisifor Ghibu”
           
          
 Recent la Biblioteca Onisifor Ghibu” s-a desfăşurat o masă rotundă cu genericul  „Promovarea păcii în Republica Moldova”, organizată de Federaţia  „Universal Peace of Modova”, în parteneriat cu Federaţia Femeilor pentru Pace în Lume (Moldova), San Culture Center Japan, filiala  din Moldova, Asociaţia Internaţională pentru Educaţie din Republica Moldova (AIE).

            Pentru implicarea activă în organizarea manifestărilor de promovare a păcii în Republica Moldova, au fost înmânate noi certificate  ale  Titlului Onorific de „Ambasador al Păcii”. Onoarea de a înmâna aceste certificate a fost acordată unor  personalităţi marcante, deţinători ai acestui titlu, activi ambasadori ai păcii. Dl Marin Mazur, dr. în economie, ex-viceministru al Ministerului Economiei al Republicii Moldova, manager de proiecte al Colegiului de muzică „Ştefan Neaga” a  înmânat acest certificat dlui Vitalie Răileanu, director al Bibliotecii „Onisifor Ghibu”. Raisa Brăduţanu, preşedinte al  Federaţiei Femeilor pentru Pace în Lume (Moldova) i-a oferit acest certificat dnei Felicia Creţu, director executiv al Asociaţiei Obşteşti „Acasă”. Scriitorul Ion Cuzuioc, cu multe mulţumiri pentru munca depusă, a înmânat certificatul dnei Aurelia Berdiev, şefa Catedrei Educaţie a Colegiului Politehnic din Chişinău.
            Cu felicitările de rigoare, Mihai Calestru, secretar al  Federaţiei „Universal Peace of Modova”, a specificat responsabilitatea deţinătorilor Titlului Onorific „Ambasador al Păcii”, menţionând că toţi cei calificaţi în această mare familie internaţională a promotorilor valorilor de pace în lume  – sunt oameni cu suflet mare.
            Mihai Calestru a prezentat o trecere în  revistă a activităţilor de amploare, organizate de „Universal Peace of Modova” pe parcursul anului 2014, menţionând aportul celor mai activi parteneri: licee, şcoli, ONG-uri din ţară şi de peste hotare. Un proiect de succes a fost cel cu genericul „O mie de cocori pentru pace în Ucraina”, la care au participat diverse instituţii de învăţământ, inclusiv şi Biblioteca „Onisifor Ghibu”, care  a găzduit două etape ale acestui proiect. Printre partenerii cei mai activi au fost nominalizaţi: Liceul Academiei de Ştiinţe al Republicii Modova, dr. în pedagogie Pavel Cerbuşcă, director adjunct pentru educaţie al acestui liceu şi Colegiul Politehnic din Chişinău, Aurelia Berdiev, şefa Catedrei Educaţie a acestui colegiu.
            Importante au fost toate activităţile: colectări de donaţii pentru persoane vulnerabile, conferinţa dedicată Zilei Mondiale a Păcii, desfăşurarea unui campus al tinerilor pentru susţinerea voluntariatului în promovarea păcii şi o sesiune simulată a ONU, cu tema „Dialoguri interculturale”, la care au participat 12 licee, fiecare reprezentând cultura şi valorile unei ţări etc. O activitate cu rezonanţă sporită a fost Conferinţa Internaţională „Europa – Eurasia: dialoguri pentru pace”, la care s-au stabilit două direcţii majore de activitate pe viitor. S-a stabilit că este necesar de extins zona purificării sufleteşti, prin organizarea mai multor activităţi de comuniune interetnică, inter-religioasă. Deoarece la temelia dezvoltării creative a oricărei societăţi se află educaţia inimii curate, aceasta va fi a doua direcţie a organizării manifestărilor de promovare a păcii în lume.
            Participanţii la masa rotundă au venit cu idei şi propuneri pentru realizarea acestor  direcţii în activităţile de promovare a păcii, expuse de dl. Marin Mazur, Felicia Creţu, Pavel Cerbuşcă, Ion Cuzuioc,  Vasile Căpăţână,  Gutiera Postolachi,  dna Eugenia Marin, Iulian Caranfil.

            Pe final, în rezultatul discuţiilor, s-a decis organizarea unui For Internaţional al Ambasadorilor Păcii, editarea unui ghid sub genericul „Cultura europeană”, iniţierea unor activităţi extinse de susţinere a voluntariatului în promovarea păcii etc.