vineri, 27 februarie 2015

Bibliotecile sunt instituții care catalizează spre lectură

Margareta CEBOTARI,
bibliotecar principal, Filiala „Onisifor Ghibu”


Recent, Biblioteca „Onisifor Ghibu” a organizat, în colaborare cu Biblioteca Liceului Teoretic „Principesa Natalia Dadiani”,  o activitate de promovare a lecturii extrașcolare. Astfel, în ziua de vineri, 20 februarie, în cadrul programului informațional / cognitiv Săptămâna Bibliotecii în Liceu  un grup de elevi ai claselor a zecea și a unsprezecea au avut posibilitatea de a participa la o întâlnire cu cercetătorul literar Vitalie Răileanu, directorul bibliotecii noastre și cu poetul Traian Vasilcău.
Ghidați de profesoarele de limbă și literatură română Adelina Danu și Larisa Barbos, elevii au deschis activitatea cu un recital al versurilor poetului Traianus. Dialogul care a urmat, a scriitorului Traian Vasilcău cu elevii, a fost destul de consistent. Adolescenții i-au adresat diverse întrebări, dorind să afle cum lucrează un poet asupra versurilor sale, de unde vine inspirația și cum alege temele pe care le reflectă în creația sa. Cei mai activi au fost Sobol Ion, Timotin Jana, Șoilița Alina, Batereanu Valeria, Cantea Ion, Savin Nicoleta.
Invitatul scriitor i-a încredințat pe elevi că inspirația este omniprezentă în fiecare zi, și nu este nevoie să o caute. Doar își notează gândurile pe bilețele, apoi, la un moment dat, le definitivează sub formă de poezie. Principalele teme abordate în creația sa sunt Mama, Țara, Dumnezeu,  Divinitatea – deoarece alcătuiesc pilonii de bază ai vieții unui om și a unei societăți. Poeții adevărați sunt mai mult inimă, spirit / suflet decât cuget material, iar lecturile rămân și în acest mileniu trei foarte bune pentru formarea omului bun. Admiră în oameni sinceritatea și detestă duplicitatea, care este crasă în societatea de azi. Adevărul uneori doare, dar este ireversibil necesar în orice societate și în viața omului, în deosebi. Adevărul ne face liberi!
În confirmarea celor expuse, poetul a citit unele poeme ale sale, care, se pare, au reușit să-i intrige, la lectura lor, pe tinerii aflați în sala de lectură a Bibliotecii Liceului Teoretic  „Principesa Natalia Dadiani”
Un critic literar este acelaşi cititor, dar mai atent, al cărților editate în trecut și  recent, iar un cercetător literar, face incursiuni critice în creațiile literare ale scriitorilor din diferite perioade istorice, a ținut să menţioneze criticul și cercetătorul literar Vitalie Răileanu, prezentând elevilor două volume de exegeze literare. O deosebită valoare cognitivă are volumul dedicat cercetătorului literar, hasdeulogului Pavel Balmuș, elaborat în cadrul Laboratorului de cercetări literare și bibliografie al Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, iar în cartea sa Totul la prezent ei vor regăsi informaţii despre scriitori de azi și creațiile lor. Autorul a citit elevilor un fragment din articolul despre poetul Traianus, în care apreciază scrierile ieșite de sub penița lui.
Bibliotecile sunt instituții care catalizează spre lectură și acest rol al lor rămâne a fi incontestabil și continuu, – a fost mesajul de final adresat participanților de directorul Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, invitând elevii LT „Principesa Natalia Dadiani” să pășească pragul bibliotecilor cât mai des.

Ar mai fi de menționat aici că, am remarcat și apreciat activitatea Bibliotecii LT „Principesa Natalia Dadiani”, care deține și un interior frumos amenajat, dar și o colecție bogată de cărți, promovate cu succes de către bibliotecarele Adela Botnari și Mariana Golubenco, fapt confirmat de cititorii liceeni care veneau cete-cete, rând pe rând, vorba poetului, pentru a împrumuta cărți interesante și utile de la bibliotecă.