vineri, 22 mai 2015

Turnirul de la Balcic (Bulgaria) la a V-a ediție

Doina Spătaru, Filiala „Ştefan cel Mare”

Turnirul de Poezie de la Balcic a durat patru zile. Patru zile în care poeții din Arad și cei din Chișinău au concurat între ei pentru cununa de lauri și pentru dreptul de a rămâne și la anul în competiție. Nu contează ce echipă a câștigat, contează că în cele patru zile de competiție poetică s-a coagulat o atmosferă poetică aparte. Pe ringul poetic nu s-a lăsat cu sânge și cu nasuri rupte. A primat poezia și discuțiile despre literatură. Turnirul a mai demonstrat o dată, dacă mai era cazul, că există o singură literatură română, chiar și dacă trăim în două țări diferite, dar și acestea românești. Poeții basarabeni au fost reprezentați de o echipă puternică, alcătuită din Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Grigore Chiper, Teo Chiriac, Nicolae Leahi și Dumitru Crudu care a numit-o o "selcționată" reprezentativă, cât și ca generații și orientări poetice. La Balcic, Dumitru Crudu a avut și câteva revelații. A descoperit că poezia poate împușca. Poezia lui Grigore Chiper ar compara-o cu vestita picătură chinezească. Pare că însăilează aceeași atmosferă și pune în scenă aceleaşi stări, dar de ficecare dată o face spiralat. E ca și cum același lucru, l-ar întoarce când cu fața, când cu spatele, când cu o parte a lui și de fiecare dată ne surprinde. În spatele liniștii de la suprafață, mugește o disperare și un scepticism vulcanice.

Poezia lui Arcadie Suceveanu păstrează ceva din fragilitatea și delicatețea sa umană. E o poezie manieristă, în care pe scândură sunt aduse sentimente și emoții umane. E o poezie teatrală, o poezie vizionară, în care limbajul, ca o balenă, înghite rând pe rând lumea din jur. Tragismul însă se insinuează pe neprins de veste și tulbură apele.

Poezia orădeanului Traian Ștef, cel care a făcut parte din echipa Aradului, cu încercarea sa de-a rescrie epopeile într-un registru derizoriu, și de a căuta să-și atașeze existența într-o parabolă emoționantă. L-a impresionat și poezia lui Romulus Bucur, cu precădere poezia aia în care încurcă borcanele. Sau poezia ludică a lui Felix Nicolau, Leo Butnaru și a lui Nicolae Leahu. Sau poezia tragică a lui Teo Chirica și Andrei Mocuță. Rolul poeziei este de-a identifica golurile istorice și de-a le umple cu viață; de-a păstra în memorie ceea ce lumea a uitat demult; de-a spune ceea ce nimeni nu mai poate să rostească, pentru că nu știe că așa ceva mai există.

Festivitatea de premiere a avut loc în coasta palatului Reginei Maria, de pe care au fost șterse însemnele că Regina Maria ar fi fost a României, au păstrat doar numele reginei, dar n-au spus nicăieri și a cui regină fusese aceasta. Care, după cum se știe, a lăsat urme profunde în cultura noastră interbelică, de la pictură la literatură.

Cele câteva zile în care scriitori contemporani de primă mărime au citit din creațiile lor, și-au împărtășit idei și proiecte și s-au bucurat de prezența stimulatoare a colegilor care, s-au constituit într-o sărbătoare a limbii române. Și într-o investitție de viitor.

Rolul poeziei este de-a identifica golurile istorice și de-a le umple cu viață; de-a păstra în memorie ceea ce lumea a uitat demult; de-a spune ceea ce nimeni nu mai poate să rostească, pentru că nu știe că așa ceva mai există.