vineri, 26 iunie 2015

Relevanţa şi importanţa seminarelor de consolidare a capacităţii instituţionale a ABRM

Andrian VLADÎCA, Biblioteca Publică de Drept,
Filiala Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”

În urma seminarelor de consolidare a capacităţii instituţionale a ABRM, am acumulat cunoștințe interesante şi utile. Un prim lucru pe care l-am învăţat în cadrul acestor seminare este acela de a fi motivat şi a nu fi indiferent faţă de necesităţile de informare şi de dezvoltare intelectuală a comunităţii în folosul căreia activează bibliotecile. Apoi am înţeles că trebuie mereu să identificăm şi să formulăm rolul şi misiunea bibliotecilor / bibliotecarilor în societate. Am sesizat că ABRM promovează interesele profesionale ale întregii comunităţi de bibliotecari din Republica Moldova.
Participarea la aceste seminare m-a făcut să-mi pun întrebarea ce este posibil de făcut pentru a sprijini comunitatea bibliotecarilor şi a contribui la eficientizarea muncii de bibliotecar şi consolidarea capacităţii instituţionale a ABRM.
Un lucru care mi s-a părut foarte relevant este stabilirea scopurilor colectării de fonduri şi apoi crearea strategiei şi a planului de colectare de fonduri. Aceste informaţii m-au ajutat să-mi deschid orizontul cunoaşterii în privinţa oportunităţilor de afirmare a bibliotecarilor ca profesionişti în mediul social, cultural, intelectual sau artistic. Astfel, am înțeles  ce tipuri de proiecte ar putea fi de folos la momentul actual, ce tipuri de parteneriate cu diverse instituţii sau ONG-uri ar fi necesare pentru dezvoltarea diferitor proiecte.
Un alt factor care mi s-a părut deosebit de relevant este punerea în aplicare a Planului de Dezvoltare Personală, care este un instrument foarte bun de motivare profesională. O activitate interesantă mi se pare stabilirea împreună cu managerul / șeful a propriilor obiective de dezvoltare profesională pentru a atinge nivelul prevăzut în fişa de post, de asemenea stabilirea metodelor prin care pot fi atinse aceste obiective şi luarea învăţămintelor în urma realizării lor. Posibilele obiective profesionale în acest sens ar fi: atingerea unor competenţe de comunicare eficientă cu comunitatea de utilizatori din domeniul dreptului, însuşirea unor cunoştinţe practice științifice şi profesionale şi, totodată, acumularea unor deprinderi de elaborare şi implementare a diverselor proiecte pentru dezvoltarea profesională a comunităţii de bibliotecari.
Desigur, cunoştinţele obţinute în urma seminarelor de consolidare a capacităţii instuţionale a ABRM sunt binevenite, dar ele trebuie de asemenea să ne fortifice acele capacităţi şi abilităţi de care avem nevoie în munca de zi cu zi în cadrul bibliotecilor.   


Sumarul proiectului Consolidarea capacității instituționale
Proiectul Consolidarea capacității instituționale ABRM, implementat cu suportul financiar al AO IREX Moldova și al Programului Novateca va urmări creșterea gradului de apreciere a importanței bibliotecilor și bibliotecarilor în comunitate. Diverse instruiri profesionale care vor avea loc vor aduce beneficii pentru membrii asociației ca aceasta să devină o instituție mai fiabilă, transparentă și eficientă. Dezvoltarea unui grup de lideri într-un mediu fortificat va influența în mod pozitiv bibliotecile, astfel contribuind și la consolidarea ABRM. Evaluarea capacităţilor instituţionale, elaborarea și aprobarea Manualului de politici și proceduri (MPP) pentru ABRM prin participarea și contribuția liderilor motivați și dedicați din diverse biblioteci din țară, care vor fi implicați în diverse acțiuni de formare în domenii relevante privind consolidarea capacității instituționale, reprezintă obiectul major al proiectului.


Desfășurarea activităților proiectului vor fi coordonate de către echipa proiectului și Consiliul de administrare al ABRM, precum și de AO IREX Moldova și al Programul Novateca