miercuri, 28 octombrie 2015

Vizita de documentare la Kiev: Biblioteca - dialog, cultură, pace!

Rodica Avasiloaie, președintele secțiunii Biblioteci Universitare,
directorul Bibliotecii Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Acesta este sloganul Asociației Bibliotecarilor din Ucraina (ABU), organizație care a reușit să se impună în scara de valori profesionale, reușind să demonstreze acest lucru și în perioada vizitei noastre. Colegii ucraineni au fost deschiși pentru dialog și colaborare. În urma discuțiilor, vizitelor efectuate la diverse instituții am remarcat o mobilizare a eforturilor diferitor structuri pentru consolidarea societății, pentru unitate în acțiuni, pentru organizarea eficientă a diferitor acțivități în perioada de criză (exemplu, Manifestul Biblioteca şi Bibliotecarul în condiţii de criză).

Bibliotecarii (4200 membri ai ABU) sunt motivați să argumenteze prestigiul profesiei, a asociației și a bibliotecilor. Sunt încurajați să participe la diverse proiecte, concursuri, întâlniri. Un punct forte în activitatea Asociației este formarea continuă sub diverse aspecte, inclusiv prin participarea la instruirea nonformală, școli de vară etc.

Bineînțeles că Ucraina dispune și de o rețea de istruire bibliotecară, facultăți de biblioteconomie, Academia Națională de Calificare a Cadrelor în Domeniul Culturii, Centrul de Formare Continuă din cadrul ABU ș. a. Din pachetul de priorități mai fac parte publicațiile de specialitate (cursuri practice tipărite + CD etc.), în cadrul a șase programe de studii (servicii noi, inovații, advocacy, proprietatea intelectuală, etica bibliotecarului, Web 2.0 pentru bibliotecari și utilizatori).

În scopul realizării obiectivelor comune pentru dezvoltarea Asociației, precum și a bibliotecarilor și  bibliotecilor, a fost semnat Acordul de colaborare între Asociațiile noastre.

Pe parcursul vizitei am beneficiat de serviciile colegilor din Ucraina în domeniul turismului social, idee care a fost îmbrățișată de toată echipa noastră. Am admirat Biblioteca Națională, Biblioteca Parlamentară, Biblioteca Centrală Universitară și Biblioteca Națională Științifică Medicală. De asemenea, am apreciat Biblioteca electronică Cultura Ucrainei, Enciclopedia bibliotecară, Colecțiile de Carte veche și rară, altele.

Constat cu satisfacție că colegii din Kiev au promovat Asociația și au reușit să ne redea spiritul de echipă și patriotism, atașament față de valorile naționale, oraș (exemplu, proiectul Cum să nu te iubesc, Kievul meu) și Țară.