miercuri, 29 iunie 2016

O săptămână cu Rucsacul de vacanţă la Biblioteca „Ovidius”

Liuba Ciobanu, șefa Filialei „Ovidius”


A  mai trecut deja o săptămână din preţioasa vacanţă de vară a copiilor. Cei care n-au plecat la bunei la ţară sau la taberele de prin locuri pitoreşti, în excursii, cu părinţii la munte sau mare, au găsit refugiu de arşiţa verii şi de plictiseală la bibliotecă. Aici, săptămâna împrejur, pentru copiii se organizează întâlniri cu scriitorii, cu persoane deosebite, se întreprind diferite activităţi, jocuri, lecturi, ateliere etc. Copiii fac coadă la jocurile de calculator, privesc filme de aventuri şi cu desene animate. Dar, nu abuzează de aceasta. Pentru inveteraţii dependenţi de jocuri la calculator, bibliotecarii au inventat condiţii speciale – nu se aşează la calculator până nu citesc şi povestesc ceva nou. Şi să ştiţi, că are efect.

Acum să trecem în revistă principalele activităţi ale săptămânii. După întâlnirile cu scriitorii Ianoş Ţurcanu şi Vlad Grecu, lunea, din   iunie s-au făcut lecturi. Copiii au citit împreună cartea „Bună ziua, mulţumesc, la revedere” de Gheorghe Gheorghiu. Apoi, au lecturat povestea „Şcoala aricilor”. Bineînţeles, au discutat mult. Şi-au împărtăşit impresiile şi au confecţionat „arici” din hârtie. Copiii s-au amuzat, s-au distrat.

Marţi, din „Rucsacul de vacanţă” copiii au învăţat noi tehnologii informaţionale. Bibliotecara Victoria Cebanu le-a făcut cunoştinţă  cu gadjetele noi de pe piaţa electronică. Este vorba de tableta pentru lecturi. Copii au primit informaţii practice cum să utilizeze tableta Android. Iar pentru a recapitula materialul însuşit, ei au jucat în „Ghici ce e”.

Miercuri, tradiţional, la „Ovidius” este ziua poveştilor. Copii au continuat ciclul de poveşti ruseşti cu basmul „Cocoş Laur cu creasta de aur”. După lectură, ei au desenat şi colorat eroii basmului. Au citit ghicitori şi s-au jucat în „Ce este de prisos”.

Joia, programul „Rucsacul de vacanţă” prevede jocuri cognitive. Participanţii au jucat în „Albinuţa”, „În drum spre casă” şi „Domino”. Iar duminică, de ziua creativităţii, Atelierul „Miracul”, condus de voluntara Olga Gori, a confecţionat cu copii o broşă din mărgele, numită semnificatv „Floare”.
Se vede că am schimbat reuşit ghiozdanul şcolar pe rucsacul vacanţei. Voi cum credeţi?